Articole Bora Bora

Ai început să scrii scenariul la Bora Bora cu mult timp înainte de a-l regiza. Cum ai dezvoltat scenariul, de la ideea propriu-zisă, la film?

Am scris scenariul acum 8-9 ani, dar a stat ascuns în sertar un timp îndelungat. Anul trecut, înainte ca filmul să intre în pre-producție, am început să-l rescriu și să-l rescriu. Am păstrat firul narativ principal, dar am schimbat multe în ce privește personajele și tonul general al filmului. De asemenea, am făcut schimbări mici, dar esențiale în poveste, astfel încât aceasta să fie mai convingătoare. Și nu în ultimul rând, pentru prima dată în viață, am încercat să privesc filmul din perspectiva regizorului și nu neapărat a scenaristului.

Cum ai descrie experiența regizării primului tău film?

Săptămâna de filmare a fost senzațională. Am crezut că-mi va fi teamă sau că voi avea dubii, dar nu a fost cazul. Am fost extrem de norocos să lucrez cu un DOP foarte bun și cu o echipă de producție profesionistă, așa că lucrurile au funcționat de la sine. Cât despre filmări, simțeam dacă ceva mergea bine sau nu. Cred că, până la urmă, a meritat așteptarea în toți acești ani.

În ce privește editarea, din nou, am avut noroc să lucrez cu unul dintre cei mai buni editori din România, așa că nu au fost probleme mari la acest capitol. Referitor la CGI, sunet și muzică, a fost nevoie de luni bune ca să fie totul perfect, dar cred că post-producția nu e niciodată un lucru simplu, mai ales atunci când nu vrei să faci compromisuri.

Unii dintre cei mai apreciați actori din România au jucat în Bora Bora. Cum ai reușit asta și, mai ales, cum ți s-a părut interpretarea lor?

Sper să nu dau impresia că sunt infatuat, dar cred că scenariul i-a convins. I-am văzut jucând și mi-au dat impresia că într-adevăr le place – efectiv se jucau; literalmente se jucau. Cât despre ceilalți, am încercat să merg după principiul lui Woody Allen: fă-ți echipa cu actori mari și nu te băga peste ei. Ceea ce am și făcut.

Ești un regizor român școlit în Marea Britanie. Ce e românesc și ce e internațional la Bora Bora?

Dacă ar trebui să fiu extrem de clar, probabil aș spune că lucrurile ce se îndepărtează de românisme sunt: titlul filmului, Bora Bora, muzica ce are influențe de blues (în stilul Ry Cooder) și estetica filmului, asemănătoare westernurilor americane clasice. În consecință, restul e tipic românesc. Cred din ce în ce mai mult că nu acestea două – ramura românească și cea universală – formează un tot unitar. Umorul, psihologia personajelor, absurditatea generală sunt universale.
Dacă ar fi să fiu ușor cinic, aș zice că realitatea este românească, dar lucrul la care visează personajele este universal.

Ion este un țăran român aflat într-o situație absurdă. Este filmul despre destinul lui sau despre o situație anume?

Filmul este, printre altele, despre absurdul vieții. Exact ca în lucrările lui Escher, nu știi niciodată unde începe și unde se termină; e posibil ca finalul să fie începutul și invers. Ca să știi sau să ghicești destinul cuiva este prea mult, mai ales pentru un scurtmetraj. În acest caz, doar aruncăm o privire. Nu am vrut ca publicul să înțeleagă în totalitate cum funcționează Ion, ci mai degrabă să fie martor la trăirile acestuia.

După această primă experiență ca regizor ți-ai schimbat perspectiva în legătură cu scrierea unui scenariu sau cu întreaga „afacere de a face filme”? Ce preferi acum: scenarist sau regizor?

În mod cert le prefer pe amandouă. Le văd ca pe două etape consecutive ale aceleiași munci: realizarea unui film. În continuare îmi place foarte mult să scriu scenarii, chiar dacă nu le și regizez, dar, dacă sunt suficient de norocos încât să regizez din nou, vreau să fiu regizorul unui scenariu scris de mine. Nu din egoism, ci pentru că acesta este singurul mod prin care cercul este complet. Cred că toți regizorii – chiar și cei care nu sunt recunoscuți ca „autori” – pornesc de la scenariu. E o parte a unui proces – mai întâi și mai întâi, trebuie să-ți însușești materialul.

Cum te simți în legătură cu faptul că filmul tău a fost selectat la un festival de asemenea anvergură precum cel de la Locarno?

Întâi de toate, este o onoare. De asemenea, simt că n-am vorbit prostii în astea două pagini și în ultimele 14 luni – un început bun pentru un regizor aflat la primul său film.