Articole Au voleur

(2009)

O viață reală

Despre distribuție și echipa de producție

Sarah Leonor (Regia)

Născută în 1970 la Strasbourg, Sarah Leonor a crescut în Mulhouse, unde a devenit pasionată în adolescență de fotografie și a descoperit în film o fereastră deschisă spre lume. Întoarsă la Strasbourg, a studiat istoria artei și limba rusă timp de doi ani, după care a început să lucreze pentru revista de film Limelight. A co-regizat împreună cu un prieten care studia imagine la Ecole Louis Lumière un prim documentar, Napoli 90’ (1994). După Les limbes (1997), a făcut L’arpenteur (2001) în colaborare cu Michel Klein, un film de mediu metraj care a câștigat Premiul Jean Vigo în anul următor și care povestește prima călătorie în Armenia a lui Avédis, un tânăr francez cu origini armeniene, angajat să realizeze planurile pentru un drum care va uni două sate din sudul țării. O viață reală este lung metrajul ei de debut.

Guillaume Depardieu (Bruno)

A fost descoperit în 1992, în filmul lui Alain Corneau, All the Mornings of the World, pentru care a învățat să cânte a viola da gamba, iar confirmarea talentului său a venit în comedia lui Pierre Salvadori, The Apprentices, într-o scenă amuzantă în care schiază în jos pe casa scării. Pe lângă aceste comedii în care a dat interpretări sclipitoare, a fost actorul preferat al lui Josée Dayan în mai multe producții de televiziune ale acesteia (Contele de Monte Cristo în 1998, Castle in Sweden în 2008). A mai interpretat rolul eroului chinuit pentru Leos Carax și, recent, un general îndrăgostit pentru Jacques Rivette, un soldat pierdut pentru Serge Bazon și un om fără casă în lung metrajul de debut al lui Pierre Schoeller. A excelat în roluri de personaje marginale, interpretate cu un panaș subtil și care trimiteau la propria personalitate la limită.

Florence Loiret Caille (Isabelle)

Descoperită în filmul lui Claire Denis, Trouble Every Day în 2001, Florence Loiret Caille a lucrat cu numeroși regizori, printre care Erick Zonca, Benoît Jacquot, Michael Haneke, Xavier Giannoli, Arnaud și Jean-Marie Larrieu, Agnès Jaoui și, recent, cu Zabou Breitman. Este unul din colaboratorii fideli ai lui Jérôme Bonnell, pentru care a interpretat-o pe tânara în doliu din Olga’s Chignon, o prostituată în Waiting for Someone și pe sora lui Malik Zidi în The Queen of Clubs.

Jacques Nolot (Manu)

După o periodă petrecută într-o băcănie de lux din Lourdes, Jacques Nolot s-a mutat la Paris la vârsta de 16 ani. A lucrat într-un supermarket, a luat lecții de actorie, a jucat în piese de teatru și în câteva filme și, de nevoie, a scris câteva piese, La Matiouette, Le café des Jules, La nuit d’Ivan, Glowing Eyes… A regizat un scurt metraj în 1986, Manège, și a scris scenariul pentru I Don’t Kiss. Apoi a regizat primul său lung metraj, Hinterland, consiliat de Agnès Godard, a adaptat Glowing Eyes pentru ecran și a regizat Before I Forget: o trilogie despre un personaj în diverse etape ale vieții sale, asemenea unui pictor care își dezvăluie diversele "perioade".

Interviu cu Sarah Leonor, realizat de Isabelle Potel
jinglebells