06.01.2023
Încă din primele minute, Frate și soră, ultimul film al regizorului francez Arnaud Desplechin, complotează nemilos să îi unească pe cei doi frați numai prin tragedii. În atmosfera și-așa încărcată a priveghiului unui copil de șase ani, apare André (Francis Leplay) să îi transmită condoleanțe cumnatului său, Louis (Melvil Poupaud), care îl dă afară din casă. Soția lui, Alice (Marion Cotillard), adică sora lui Louis, așteaptă în prag, neîndrăznind să intre să vadă trupul neînsuflețit al nepotului pe care oricum nu îl văzuse niciodată.
Cinci ani mai târziu, un cuplu de vârstnici care străbat o pădure cu mașina devin martorii unui accident. O mașină cât pe ce să intre în ei ajunge într-un copac. Bătrânul sare să o ajute pe tânăra de la ...Taguri: Frère et soeur, Un conte de Noel, Golshifteh Farahani, Arnaud Desplechin, Cosmina Stratan, Francis Leplay, Melvil Poupaud, Marion Cotillard
23.09.2014
Sfârşitul anului vine cu o serie de succese sigure de casă, dintre care ies în evidenţă Hobbitul: Bătălia celor cinci oştiri, Interstellar: Călătorind prin univers şi Jocurile foamei: Revolta - Partea I. Chiar dacă distracţia este practic confirmată în cazul acestor trei filme regizate de Peter Jackson, Christopher Nolan şi Francis Lawrence, nu ne-am mira deloc ca Exodus: Gods and Kings să devină cea mai plăcută surpriză a sfârşitului de an. Iată mai jos de ce.Exodus: Gods and Kings se lansează în România pe 12 decembrie şi îl face pe Ridley Scott să se întoarcă la aşa-zisele producţii epice, din care face parte şi cunoscutul său Gladiatorul, câştigător a şase Oscaruri. În Exodus, regizorul îl dă pe Russell Crowe pe unul dintre cei mai celebri a...Taguri: Exodus: Gods and Kings, John Turturro, Aaron Paul, Ben Kingsley, Golshifteh Farahani, Sigourney Weaver, Joel Edgerton, Christian Bale, ridley scott
05.02.2012
A fost odată ca niciodată - aşa încep toate poveştile, aşa începe şi a noastră - o lume magică, unde iubirea îi făcea pe oameni să înflorească, unde îngerul morţii era un tinerel glumeţ, pus pe şotii, unde culorile se uneau în imagini perfecte şi unde societatea lua chipul unei femei frumoase. A fost odată un film despre iubire, despre artă, despre intensitatea emoţiilor şi firea umană, în esenţă. Un film ca un carusel, o ţesătură persană care se desface în faţa spectatorilor descoperind o fantezie colorată din Teheran, anul 1958 – De când îndrăgita vioară a lui Nasser Ali Khan, cel mai renumit violonist, este distrusă, acesta pierde gustul vieţii. Incapabil să mai găsească o altă vioară pentru a o înlocui, el decide să se aşeze în pat şi să aştepte moartea. În aşteptarea ei, alunecă în r...Taguri: Maria de Medeiros, Chiara Mastroianni, Isabella Rossellini, Golshifteh Farahani, Mathieu Amalric, Persepolis, Poulet aux prunes, Vincent Paronnaud, Marjane Satrapi