Încă din primele minute, Frate și soră, ultimul film al regizorului francez Arnaud Desplechin, complotează nemilos să îi unească pe cei doi frați numai prin tragedii. În atmosfera și-așa încărcată a priveghiului unui copil de șase ani, apare André (Francis Leplay) să îi transmită condoleanțe cumnatului său, Louis (Melvil Poupaud), care îl dă afară din casă. Soția lui, Alice (Marion Cotillard), adică sora lui Louis, așteaptă în prag, neîndrăznind să intre să vadă trupul neînsuflețit al nepotului pe care oricum nu îl văzuse niciodată.
Cinci ani mai târziu, un cuplu de vârstnici care străbat o pădure cu mașina devin martorii unui accident. O mașină cât pe ce să intre în ei ajunge într-un copac. Bătrânul sare să o ajute pe tânăra de la volan care abia se dezmeticește, mai întâi temându-se de reacția părinților la daune și apoi realizând că e prinsă între fiare, ca apoi un tir să apară de după curbă claxonând, frânând în derapaj. Și e abia începutul.
După moartea copilului lor, Louis și cu soția lui, Faunia (Golshifteh Farahani), s-au mutat la munte, într-o zonă izolată, accesibilă doar călare. Cândva, Louis Vuillard preda la universitate și era un scriitor de succes. Acum, vestea accidentului părinților abia îl mișcă. În primă instanță, nu vrea nici să plece la oraș să îi vadă în spital, știind că sora lui va fi acolo. Iar când Alice îl vede de la distanță pe holul spitalului, pur și simplu leșină, catapultându-se nostim din acea situație. Până și angajatul de la pompe funebre e instruit să improvizeze o intrare separată pentru Louis, strecurându-l pe o ușă dosnică. Însă cât o vor mai ține așa? Și de unde toată această ură?
Pentru Alice, care e actriță, eforturile de a continua repetițiile în ciuda presiunilor din familie o vor aduce într-un punct critic. Ca și Louis, ea suferă parcă de același egoism cronic, de același narcisism cu atât mai incurabil cu cât încearcă să se deschidă altcuiva. O româncă săracă pe care o vede zgribulită în ploaie (Cosmina Stratan) devine ținta unui fals altruism, deghizat într-o prietenie romanțată cu o străină. Alice o tot scoate în oraș pe această confidentă picată parcă din cer, pasionată nu doar de teatru, cât de Alice. Iar muzica simfonică acompaniază dramatismul evocărilor ezitante prin care Alice își ratează confesiunile, tot așa cum Desplechin ne lasă intenționat pradă confuziei vizavi de cauza aversiunii dintre frate și soră, deșirându-ne un lung lanț de învinovățiri despre care nu vom ști niciodată de unde au pornit. Iar dacă relația celor doi maschează înclinații incestuoase ținute în frâu numai printr-o rivalitate frățească exagerată, care a degenerat în această reacție alergică, atunci filmul rămâne cam prea cuminte, în ciuda extravaganțelor tragice, rezervându-și un singur moment pe muchia incestului la final.
S-ar putea să găsim mai multe răspunsuri în celelalte filme ale lui Desplechin, unde acest tip de conflict între frate și soră e recurent. Și numele sunt recurente. În O poveste de Crăciun, filmul său de referință, e vorba tot despre o familie de artiști burghezi și vicioși pe nume Vuillard, unde Elizabeth, o dramaturgă de succes la fel de bântuită ca și binomul Louis-Alice, îl salvează pe fratele ei falimentar, Henri, dar îi impune un ordin de restricție, stârnind bănuieli în sânul familiei față de un posibil incest. Doar că acolo, acest conflict se pierde cumva în disfuncționalitatea generală a familiei adunată în jurul Crăciunului. Iar toată gravitatea leucemiei, tratamentelor psihiatrice, transplanturilor sau posibilului incest se așază echilibrat în poveste printr-un umor binemeritat, pe care aici nu-l mai resimțim decât sporadic, precum în metodele absurde prin care cei doi frați încearcă să se evite. Și chiar dacă Marion Cotillard și Melvil Poupaud reușesc să transmită izbucnirile acestor personaje damnate de propria suficiență, ei rămân finalmente lipsiți de putere în fața mecanismului demiurgic care vrea cu tot dinadinsul ba să îi separe, ba să îi unească, fără să înțelegem prea bine de ce.
Filmul a avut premiera anul trecut în competiția oficială de la Cannes, iar de astăzi poate fi văzut în cinematografe.
