Un film despre cautarea unei mirese in stepele din Kazakhstan - Premiul Un Certain Regard

de Gloria Sauciuc în 24 Mai 2008
Un film despre cautarea unei mirese in stepele din Kazakhstan  - Premiul Un Certain Regard

Tulpan, in regia lui Sergey Dvortsevoy, a luat Premiul Un Certain Regard, seara aceasta, la Cannes. Fatih Akin, presedintele juriului acestei sectiuni, a spus ca nu s-a simtit deloc confortabil sa dea doar trei premii acest an, pentru ca toate filmele au fost extraordinare, decizia fiind una delicata pentru membrii juriului. Din acest motiv, a cerut oficial sa se faca o exceptie acest an si, in loc de trei premii, sa se acorde cinci, astfel incat sa nu fie vreun film nedreptatit.

Astfel, pe langa premiile obisnuite ale sectiunii: Un Certain Regard, Prix du Jury si Coup de Coeur du Jury, s-au mai decernat un "Prix de l'espoir"/"Premiu al sperantei" si unul pe care l-au numit "K.O.", Akin amuzandu-se de aceasta denumire.

Pe locul doi in aceasta seara, detinatorul Premiului Juriului s-a clasat "Tokyo Sonata", un film japonez in regia lui Kurosawa Kiyoshi. Regizorul nu a fost in sala pentru a-si ridica premiul, dar a trimis un mesaj de multumire prin distribuitorul filmului.

"Coup de coeur de Jury" a fost inmanat productiei "WOLKE 9", regizorul Andreas Dresen aflandu-se pentru prima data la Cannes.

"Johnny Mad Dog", al lui Jean-Stephane Sauvaire a obtinut "Prix de l`espoir" seara aceasta, in sala Debussy din Palatul Festivalului. Premiul "K.O." a fost luat - probabil ati ghicit deja - de catre documentarul "Tyson", despre viata controversatului boxer, campion mondial, care la Cannes si-a aratat tatuajele maure.
Taguri:  cannes 2008

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells