TV: Recomandări de Paşte!

de Ştefan Dobroiu în 13 Apr 2012
TV: Recomandări de Paşte!

Să începem prin a-ţi ura Sărbători fericite şi cât mai împlinite alături de întreaga familie şi să-ţi facem câteva recomandări TV, în caz că vei avea timp să zăboveşti puţin în faţa televizorului. Ce ne-a surprins anul acesta a fost că numărul producţiilor legate de viaţa lui Iisus sunt relativ puţine. Nicio problemă, căci canalelel TV au cu ce altceva să-ţi atragă atenţia de Sărbători.

Vineri
Este ziua de încălzire! Din producţiile specifice Paştelui treubie să cităm Giuda, cu Mehmet Gunsur şi Mathieu Carriere, un film care îţi prezintă evenimentele din evanghelii din perspectiva lui Iuda. Poţi vedea producţia din 2001 pe Antena 1, de la ora 22.00. Alternative ar fi O poveste încâlcită/Tangled, marele succes Disney de anul trecut, de la ora 14.25 pe HBO, sau, pe acelaşi post, Secretariat, o apreciată dramă sportivă despre lumea curselor de cai, de la ora 20. TVR 1 te obligă să aştepţi până la 23.40 pentru a vedea Biutiful, unul dintre cele mai emoţionante filme din 2010, cu un Javier Bardem foarte lăudat în rolul principal.

Sâmbătă
Recunoaştem că ne era dor de Billy Elliot, filmul nominalizat la Oscar regizat de Stephen Daldry în 2000. Cu descoperirea Jamie Bell în rolul unui puşti care "evadează" din sumbra suburbie unde locuieşte alături de ai săi datorită extraordinarului talent pentru dans, Billy Elliot chiar merită atenţia ta, asta dacă nu l-ai văzut deja, lucru extrem de probabil. Este de la ora 20.25, pe TVR1.

Principalul concurent al lui Billy este tot un film despre arte, dar de această dată cele culinare: îţi sugerăm să strângi masa înainte de a da pe Prima TV la 20.30, pentru că animaţia Ratatouille are toate şansele să te facă să devorezi tot ce este de mâncare din jur. Niciodată nu au arătat delicatesele culinare mai apetisante pe micul ecran, iar faptul că sunt pregătite de un... şobolan nu le ştirbeşte deloc din atracţie. De la miezul nopţii Antena 1 programează o nouă parte din seria Prietenii lui Iisus: este rândul Mariei Magdalena... Ora nu ştim cât de potrivită e, din moment ce acum probabil vei fi la biserica din cartier, luând lumină alături de cei mai buni prieteni...

Duminică
Antena 1 te scoală de dimineaţă, la ora 9.00 pentru a vedea Beethoven, unul dintre cele mai iubite filme cu animale din anii '90 şi debutul unei serii longevive. Tot copiii sunt avuţi în vizor de câtre HBO, care programează Maşini 2 de la ora 10. De la ora 16.00 pe Pro TV poţi vedea Ella Enchanted, basmul cu Anne Hathaway în rolul principal, iar de la ora 17.00, pe HBO, The Karate Kid, remake-ul la popularul film din anii '80. Nouă chiar ne-a plăcut! Artileria grea se dezlănţuie la ora 20.30, pe Pro TV, care programează, în premieră naţională, Conan the Barbarian, producţia de anul trecut cu Jason Momoa în rolul luptătorului care l-a transformat pe Arnold Schwarzenegger într-o celebritate în anii '80. De la ora 21.45 poţi vedea pe HBO Agenţii de rezervă/The Other Guys, una dintre comediile noastre preferate din 2010, iar la 23.00, Pro TV te învaţă ce este important în viaţă cu Ultimele dorinţe/The Bucket List, simpatica dramă cu Jack Nicholson şi Morgan Freeman.

Luni
Dimineaţă de la 10.00 poţi vedea un clasic al comediei româneşti, Operaţiunea 'Monstrul', pe Antena 1, iar copiii ar putea aprecia, de la ora 16.00, pe Pro TV, Cats And Dogs. Seara se vor lupta Bona de la forţele speciale (cu Vin Diesel în primul rol comic), pe Antena 1 de la 20.20, cu O Brother, Where Are Thou?/Marea hoinăreală, filmul fraţilor Coen din 2001, cu George Clooney în rolul principal. Pro TV programează de la 22.30 una dintre cele mai iubite comedii ale deceniului trecut, Spărgătorii de nunţi, cu Vince Vaughn şi Owen Wilson.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 13 aprilie 2012 11:12
Si eu recomand cu toata inima Billy Elliot, mai ales ca probabil Ratatouille o sa fie dublat!! Eu nu inteleg cum poate PRO TV-ul sa dea Conan de Paste..... mi se pare chiar o insulta!!! Ce mi s-a parut amuzant sau interesant, este ca tot PRO TV-ul are acum un promo, ceva legat de Paste, si au folosit ca muzica pt el, coloana sonoara din Angels and Demons :)) .... nu e chiar Codul lui Da Vinci, dar oricum :)))
deea1102 pe 13 aprilie 2012 14:00
Asta cu promo-ul mi-a placut :))) Chiar o sa fiu atenta sa il vad si eu :))
Petra pe 13 aprilie 2012 12:05
Wow, Pro-TV-ul chiar are bani seriosi, de cheltuie pe un asa film recent.
Crist11 pe 13 aprilie 2012 13:27
voyo rullz :))
Han_Solo pe 13 aprilie 2012 22:05
Conan a fost un esec financiar asa ca nu e mare minune ca nici de la un de la aparitie il da la TV.
yonutzTM pe 13 aprilie 2012 12:47
Ratatouille o sa fie dublat , asa a fost si de Craciun cand l-au dat . In rest as vrea sa vad The Bucket List si The Wedding Crashers poate si Conan .
marius93 pe 13 aprilie 2012 18:44
Ratatouille cred c-am sa-l revad, impreuna cu Ultimele dorinte si Spargatorii de nunti probabil. Oricum, slaba oferta de filme anul asta, parca anii trecuti a fost ceva mai diversificata. De la Antena 1 si PROst TV nu aveam asteptari, dar TVR1, TVR2 sau TVR Cultural, acum de Paste, nu au de gand sa difuzeze macar un film cu Charlie Chaplin sau cu Stan si Bran ?
catasmile17 pe 13 aprilie 2012 19:42
sunt cateva filme care as vrea sa vad,The Bucket List si Billy Elliot.
Vorador pe 13 aprilie 2012 20:12
Va dati seama ca la Conan vor scoate toate scenele sadice,care este singurul punct forte al filmului,asa au facut si cu Rambo 4.
Bayard pe 14 aprilie 2012 01:42
PRO TV-ul cenzureaza cu nesimtire toate filmele.... nici nu cred ca au voie sa faca asa ceva, sa editeze ei filmele... au semnat niste contracte cu cei care le-au adus filmele... indiferent de ora la care se dau, sunt scene taiate. De exemplu Spartacus e complet "imblanzit", desi e dat la miezul noptii :). Cel mai mult ma amuz la Braveheart cand il mai dau.... bataliile majore sunt practic injumatatite ca timp :))
Mishu25 pe 14 aprilie 2012 17:32
Conan o sa fie un film foarte scurt daca il cenzureaza sa fie difuzat la 20.30 :-P ..si la Specialistul au taiat scena de sex dintre Stallone si Sharon Stone
JohnnyAddams pe 14 aprilie 2012 09:44
Destul de slaba lista de filme prezentata de televiziuni, mai bine vad eu ceva din propria initiativa, ca la TV sunt filme bune numai cand nu te astepti si atunci e prea tarziu.
AeroX pe 14 aprilie 2012 12:15
Da, clar! Nu stiu cine va sta la TV de Pasti cu un asemenea program :D
So.aLone pe 14 aprilie 2012 22:46
cine nu are Pc...
alex_il_fenomeno pe 7 mai 2012 17:53
o parte din filme le-am vazut si in trecut , restul le voi urmari cand voi avea timp liber .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells