Totul despre SF-ul Battleship

de Ştefan Dobroiu în 16 Feb 2012
Totul despre SF-ul Battleship

Poate că anunţul realizării unui SF inspirat de jocul Avioane i-a luat pe mulţi prin surprindere acum câţiva ani, dar trailerul blockbusterului lui Peter Berg ne face să credem că producţia are ceva potenţial în a deveni unul dintre succesele lunii aprilie. Nouă ni se pare că seamănă suficient de mult cu Transformers şi că împrumută ceva şi de la Ziua Independenţei, ingrediente ce prevestesc măcar un festin de efecte speciale.

Care este premisa? O rasă de extratereştri naufragiază pe Terra şi încearcă să construiască un dispozitiv pentru a ne putea părăsi planeta. Când un grup de nave ale oamenilor le iese în cale, războiul este inevitabil, iar povestea va fi spusă din ambele punctele de vedere, cel uman şi cel al extratereştrilor. Peter Berg a anunţat în repetate rânduri că va păstra unul dintre cele mai interesante aspecte ale jocului şi anume succesiunea de ratări înainte de a nimeri una dintre navele inamice. Nu ştim deocamdată cum va arăta acest lucru în film...

Până când revine Michael Bay cu un nou Transformers (conform unor informaţii recente ni se pregăteşte ceva în 2014), trebuie să ne mulţumim cu Battleship şi Taylor Kitsch, un actor puţin cunoscut acum, dar cu şanse mari să dea lovitura în cursul primăverii. Nu-l vezi doar în Battleship, unde interpretează un puşcaş marin luat pe nepregătite de ivirea din apele oceanului a unei imense nave extraterestre, ci şi în John Carter, fantasy-ul lui Andrew Stanton inspirat de romanele lui Edgar Rice Burroughs.

Kitsch este Alex Hopper, un soldat care trebuie să-şi dovedească destoinicia în faţa comandantului său, amiralul Shane (Liam Neeson), nimeni altul decât tatăl iubitei sale Samantha (frumoasa Brooklyn Decker). Deci lucrurile sunt simple pentru Hopper: trebuie să omoare toţi extratereştrii pentru a obţine mâna Samanthei!

Hopper va fi ajutat de fratele său Stone, interpretat de tot mai popularul Alexander Skarsgård, dar şi de Raikes, o specialistă în arme cu bătaie lungă care-i oferă cântăreţei Rihanna şansa primei apariţii pe marele ecran. Distribuţia are potenţial, iar Peter Berg chiar ştie ce face când vine vorba de efecte speciale, având în vedere că el a semnat atât The Kingdom, cât şi Hancock.




Părerea ta

Spune-ţi părerea
ALUCARD666DRACULA pe 16 februarie 2012 13:10
Sunt sigur ca povestea nu va fi interesanta...............Dar din punctul meu de vedere as putea spune ca efectele speciale vor fi foarte bune.
Crist11 pe 16 februarie 2012 13:57
Pare interesant filmul.
FrOnTLiNe pe 16 februarie 2012 15:10
Cred ca va fi foarte bun mai ales ca sunt unii din echipa care au facut transformers care dupa parerea mea este cel mai bun film in efecte speciale din ultimii ani
Costirik pe 16 februarie 2012 16:33
"din ambele puncte de vedere cel uman cat si cel al extraterestrilor"...asta suna bine:)
Bayard pe 17 februarie 2012 01:12
asta e singura chestie care ar putea sa-l faca mai special, altfel...
radu3455 pe 16 februarie 2012 17:47
super fain va fi!
xerses pe 16 februarie 2012 19:47
Abia astept sa-l vad!
Bayard pe 17 februarie 2012 01:13
Din trailere mie imi arata exact ca un Battle Los Angeles, dar pe mare.... si la fel de slab. Ramane de vazut
alex_il_fenomeno pe 18 februarie 2012 18:31
din punct de vedere vizual : impresionant !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells