Tony Leung şi-a rupt braţul

de Ştefan Dobroiu în 15 Iul 2009
Tony Leung şi-a rupt braţul

Tony Leung, actorul din Lust, Caution, 2046 şi In the Mood for Love, şi-a rupt braţul în timpul pregătilor pentru o scenă de acţiune din noul film al lui Wong Kar-Wai, Grand Master. Se pare totuşi că accidentul nu va amâna începutul filmărilor, programat pentru primele zile ale lui septembrie, şi că Tony Leung a continuat antrenamentul braţul imobilizat.

Cel mai recent proiect al lui Wong Kar-Wai, anunţat încă de pe vremea când regizorul şi Leung filmau la 2046, se concentrează pe viaţa maestrului Yip Man, unul dintre cei mai celebri maeştri de arte marţiale din Hong Kong şi factor esenţial în formarea celui care va domina mai târziu piaţa filmelor cu şi despre arte marţiale, Bruce Lee. Chiar dacă anul trecut în Asia a fost lansat un alt film foarte apreciat despre Yip Man (care a şi câştigat premiul pentru cel mai bun la festivalul de la Hong Kong de anul trecut), prestigiul lui Wong Kar-Wai şi al lui Tony Leung sigur vor atrage atenţia distribuitorilor (şi de ce nu a festivalurilor) din toată lumea.

Acesta este primul film cu arte marţiale al lui Wong Kar Wai de la Ashes of Time (din 1994), în care a jucat şi Tony Leung (alături de actorul cu acelaşi nume din Amantul lui Jean-Jacques Annaud), dar şi alţi obişnuiţi ai regizorului, precum Leslie Cheung şi Maggie Cheung.

Foto: Tony Leung în Ashes of Time

Părerea ta

Spune-ţi părerea
SANDA45 pe 8 noiembrie 2012 19:42
asta e:)!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells