The Help şi The Artist, printre nominalizările la premiile Sindicatului Actorilor Americani

de Cristina Grigore în 14 Dec 2011
The Help şi  The Artist, printre nominalizările la premiile Sindicatului Actorilor Americani

Sindicatul Actorilor Americani şi-a anunţat în această dimineaţă nominalizările la premiile ce urmează să fie acordate pe 29 ianuarie anul viitor, scrie Deadline, iar titlurile ce domină evenimentul sunt The Artist şi The Help.

Drama având ca subiect drepturile civile, The Help, a fost nominalizată pentru Cea mai bună distribuţie (echivalentul Celui mai Bun Film al premiilor Oscar) alături de una din comediile trăsnite ale verii, Bridesmaides, una din surprizele acestei liste.

Premiat şi aflat printre nominalizatele multor festivaluri de film americane şi la Cannes, The Artist este prezent şi printre preferinţele SAG. Demian Bichir, protagonist într-un film puţin cunoscut, A Better Life, este o alegere inedită la categoria Cel mai Bun Actor alături George Clooney (The Descendands) şi Brad Pitt (Moneyball), ambii foarte lăudaţi de critici şi de membrii sindicatelor de film americane pentru rolurile interpretate.

Meryl Streep îşi continuă bogata listă de nominalizări din carieră cu cea pentru rolul principal din The Iron Lady, cel al lui Margaret Tatcher, o interpretare foarte apreciată, la fel cu cea a Violei Davis din The Help, de altfel preferata criticilor de film la această categorie.

Printre actorii rămaşi în afara listei nominalizaţilor – deşi era de aşteptat ca unii dintre ei să apară aici – sunt, pentru rolurile principale interpretate, Ryan Gosling (Drive), Joseph Gordon-Levitt (50/50), Rooney Mara (The Girl with the Dragon Tattoo), Woody Harrelson (Rampart), iar pentru cele secundare, Ben Kingsley (Hugo) şi Sandra Bullock (Extremely Loud and Incredibly Close).

Un indicator al Oscarurilor (câştigătorii sunt consideraţi favoriţi în Cursa pentru prestigioasele statete), premiile SAG se află la cea de-a 18-a ediţie şi recompensează, prin voturile celor peste 120.000 de membri ai sindicatului, cele mai bune interpretări de pe micul şi marele ecran din 2011. Din 1995, este unul dintre evenimentele majore ce se desfăşoară în Cetatea Filmului.

 

Cea mai bună distribuţie de film

THE ARTIST
Bridesmaids
The Descendants
THE HELP
MIDNIGHT IN PARIS

Cel mai bun actor - rol principal

DEMIÁN BICHIR / Carlos Galindo - A BETTER LIFE
GEORGE CLOONEY / Matt King - THE DESCENDANTS
LEONARDO DiCAPRIO / J. Edgar Hoover - J. EDGAR
JEAN DUJARDIN / George - THE ARTIST
BRAD PITT / Billy Beane - MONEYBALL

Cea mai bună actriţă - rol principal

GLENN CLOSE / Albert Nobbs - ALBERT NOBBS
Viola Davis / Aibileen Clark - THE HELP
MERYL STREEP / Margaret Thatcher - THE IRON LADY
TILDA SWINTON / Eva - WE NEED TO TALK ABOUT KEVIN
MICHELLE WILLIAMS / Marilyn Monroe - MY WEEK WITH MARILYN

Cel mai bun actor - rol secundar

KENNETH BRANAGH / Sir Laurence Olivier - MY WEEK WITH MARILYN
ARMIE HAMMER / Clyde Tolson - J. EDGAR
JONAH HILL / Peter Brand - MONEYBALL
NICK NOLTE / Paddy Conlon - WARRIOR
CHRISTOPHER PLUMMER / Hal - BEGINNERS

Cea mai bună actriţă - rol secundar

BÉRÉNICE BEJO / Peppy - THE ARTIST
JESSICA CHASTAIN / Celia Foote - THE HELP
MELISSA McCARTHY / Megan - BRIDESMAIDS
JANET McTEER / Hubert Page - ALBERT NOBBS
OCTAVIA SPENCER / Minny Jackson - THE HELP

Părerea ta

Spune-ţi părerea
constanta pe 15 decembrie 2011 08:29
The Help doar ce l-am vazut, grozav film, nu stiu cum e cartea...dar filmul e foarte reusit.
petrea pe 15 decembrie 2011 14:40
daca nu a ti vaz The Help, sa o faceti
Merita din plin Oscarul chiar

alex_il_fenomeno pe 19 decembrie 2011 12:39
au reprezentat surprizele anului , asa ca nu ma mir ca se lupta pentru multe premii .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells