Sin City 2 este aproape, spune Robert Rodriguez

de Cristina Grigore în 22 Iul 2011
Sin City 2 este aproape, spune Robert Rodriguez

Încă de la lansarea lui Sin City, în 2005, au existat numeroase zvonuri legate de o continuare a filmului, chiar regizorul acestuia, Robert Rodriguez, declarând, în toamna anului trecut, că are încă în vedere realizarea unui sequel şi că se va apuca de producţia acestuia în curând. Aflat la ediţia de anul acesta a Comic Con, convenţia de la San Diego ce reuneşte fanii benzilor desenate, Rodriguez a dezvăluit cât de curând va începe filmările la anticipatul Sin City 2.

Potrivit Collider, regizorul a declarat că producţia va începe chiar anul acesta, scenariul urmând să fie în curând finalizat. Noua poveste se va baza pe trei povestiri diferite ale lui Frank Miller – care a co-regizat primul film şi autorul benzilor desenate pe care s-a bazat acţiunea acestuia . Una dintre povestiri se numeşte „A Dame to Kill For”, o alta „The Long Bad Night”, iar titlul ultimei nu a fost încă dezvăluit.

Rodriguez a continuat seria dezvăluirilor anunţând două noi filme din seria Machete (intitulate Machete Kills şi Machete Kills Again), dar şi un film bazat pe benzile desenate americane Heavy Metal, apărute în anii ’70 şi cunoscute în special pentru stilul întunecat, ce combină elemente fantasy şi SF cu elemente erotice.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
Costirik pe 22 iulie 2011 09:57
de cand ma amagesc astia cu o continuare:)))..sper sa apara pana in 2050:))
kakapiciu pe 22 iulie 2011 10:39
sau macar pana in 2012:))
Costirik pe 23 iulie 2011 00:48
da:)))
xerses pe 22 iulie 2011 11:25
Este asteptat dar cerd ca mai au cateva lucruri de pus la punct....
Bayard pe 22 iulie 2011 12:24
Mda, nici nu au scris scenariul.... nici nu au anuntat ce actori o sa foloseasca.....
Crist11 pe 22 iulie 2011 15:24
Frumos...
Crist11 pe 22 iulie 2011 15:26
Abia astept filmul :X:X:X
Sorin87 pe 22 iulie 2011 23:04
sper ca si continuare sa fie la fel de buna ca si prima parte
alex_il_fenomeno pe 24 iulie 2011 17:09
ma bucur sa aud asta ! in sfarsit au mai lucrat si ei la acest film !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells