Pregătiţi-vă pentru o călătorie în maşina timpului, căci weekend-ul ăsta toate premierele sunt de epocă. NU puteau fi mai nimerite şi nici că se puteai sincroniza mai bine, căci iată, un film se ocupă de al doilea deceniu din secolul 20, altul de al treilea şi altul de al patrulea. Un film despre Al Doilea Război Mondial mai lipsea...
Dacă ar fi după noi, am începe cu Audrey Tautou... De fapt Coco Chanel. Sau, mai degrabă Coco avant Chanel.
Dar ştim foaaarte bine că toată lumea vrea să afle cât de cool sunt Johnny Depp şi Christian Bale în Public Enemies, aşa că începem cu ei. Sunt cool, chiar foarte cool. Din păcate filmul nu este chiar atât de bun pe cât ne-am fi aşteptat şi, oricât de preocupat ar fi fost regizorul Michael Mann de acurateţea evenimentelor prezentate, Public Enemies nu ajunge să mulţumească publicul. Pentru fanii filmelor cu gangsteri şi bandiţi, Inamicii ar putea face eficient cu ochiul, căci John Dillinger, protagonistul interpretat binişor de Johnny Depp este unul dintre cei mai celebri infractori americani ai tuturor timpurilor, în jurul prinderii sale coagulându-se o instituţie ulterior celebră în întreaga lume, FBI-ul. Christian Bale reuşeşte aici să devină un adevărat Terminator (oare a fost invidios pe Sam Worthington?), iar frumoasa Marion Cotillard este Billie, iubita lui Dillinger. Din păcate imaginea, haosul din scenariu şi dorinţa lui Mann de a spune TOT (da, TOT!) distrag atenţia privitorului de la una dintre cele mai carismatice personalităţi ale secolului trecut.
Tot film biografic, Coco avant Chanel spune, cum o face şi titlul, despre Chanel înainte de a fi marea, celebra, adulata, uimitor de bogata proprietară a celebrei companii creatoare de produse de lux. În cazul ei, poţi spune liniştit "la început a fost acul şi aţa", iar Audrey Tautou reuşeşte cumva să redea forţa şi în acelaşi timp fragilitatea orfanei care s-a ridicat de la statutul incert de damă cvasi-întreţinută la cel de portavoce a simplităţii, confortabilului şi-a bunului gust în moda mondială. Chiar dacă uneori Tautou (şi deci Chanel) pare inexplicabil de indiferentă la tot ce i se întâmplă, filmul regizat de Anne Fontaine are un ritm care te prinde în mreje, iar Benoît Poelvoorde (îl ştiţi din rolul lui Brutus din Asterix la Jocurile Olimpice) este excelent în rolul petrecăreţului protector al lui Chanel, Balsan, în acelaşi timp picior în fund, dar şi piedică în cariera protagonistei.
Tot în Franţa, dar de această dată în engleză (cu excepţia titlului), se destrăbălează şi Michelle Pfeiffer. Dintre cele trei premiere ale săptămânii, Cheri este categoric cea mai amuzantă, asta dacă accepţi convenţia celebrului Stephen Frears, care se întoarce la moravurile şi intrigile complicate din Legături primejdioase, dar înlocuieşte tensiunea de acolo cu replici hiper-spumoase şi adesea hiper-acide. În lumea curtezanelor, Lea de Lonval (Pfeiffer) este o pasăre (pentru o clipă am fost tentat sa folosesc diminutivul) rară: deja de-o anumită vârstă, Lea nu şi-a pierdut nici formele, dar nici capul, devenind un atrăgător dinozaur al plăcerii. Blazată de existenţa-i lipsită de griji, Lea acceptă provocarea fostei ei rivale, doamna Peloux (Kathy Bates, excelentă), care i-l aduce pe fiul ei, Fred/Cheri (Rupert Friend, iubitul Keirei Kinghtley) şi o roagă să-l înveţe tainele amorului. Nu contează că Lea şi Cheri petrec ani de zile împreună înainte de a fi obligaţi să se despartă din cauza aceleiaşi doamne Peloux (iar aici filmul deraiază în dramoletă), ci că de mult n-ai văzut conversaţii mai amuzante la cinema.
Părerea ta
Spune-ţi părerea