Afișează:
3 din 6

Regizorului Derek Cianfrance a realizat portretul unei relaţii în destrămare, surprinzând acele aproape imperceptibile mecanisme care fac o relaţie din ce în ce mai fragilă, iar Ryan Gosling - cu acest rol - a devenit expertul în personaje masculine îndrăgostite până peste cap. Care i se potrivesc incredibil de bine. Iar între el şi Michelle Williams, nominalizată la Oscar pentru acest rol, există o chimie deosebită, cum nu am mai văzut de mult timp la cinema.

Derek Cianfrance jonglează între trecut şi prezent, tinereţe şi maturitate, vitalitate şi devitalizare, jucându-se cu flashback-urile. Cianfrance strecoară, de asemenea, discrete mesaje asupra fragilizării relaţiei dintre cei doi protagonişi, greu perceptibile pentru că imaginea care distrage este cea a unei familii perfecte. Pe parcurs înţelegem că - năpădiţi de amintirile tandre ale iubirii lor - Dean şi Cindy încearcă într-o noapte să-şi salveze căsnicia pe cale de a se destrăma. Cei doi cresc fetiţa lui Cindy. Filmul îi arată apoi împreună, atunci când s-au întâlnit şi s-au îndrăgostit unul de celălalt - plini de viaţă şi de speranţă.

Trecând fluid de la una la cealaltă perioadă din viaţa lor, Blue Valentine te face să te întrebi: unde s-a pierdut iubirea lor? Cu această enigmă rămâi după terminarea filmului.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
wildinthecountry pe 13 septembrie 2011 10:43
de abia astept sa vad ambele filme cu el, insa in special Drive
Bayard pe 13 septembrie 2011 12:20
Da,Drive se anunta excelent
wildinthecountry pe 13 septembrie 2011 13:43
si Ides of March se anunta excelent..2011 e anul lui gosling
Trifoi pe 13 septembrie 2011 14:57
Cel mai mult mi-a placut in „Lars and the Real Girl”, in care era un mizantrop care isi ia drept companie o papusa gonflabila :)
wildinthecountry pe 13 septembrie 2011 17:26
a zis nevasta-mea ca l-ar manevra pe ryan gosling :)
darayawaus pe 13 februarie 2012 10:36
Si nevasta-mea la fel. O sa se faca coada.
andreeeeeeea pe 13 septembrie 2011 17:35
Sexy.
:D

Han_Solo pe 13 septembrie 2011 22:36
Doamne ce am mai plans la The Notebook...am incuiat camera de la camin(perioada studentiei) ca sa nu ma vada colegii (care se intorceau de la fotbal) ca plang la un film romantic. Si cand m-am pus sa ma uit la The Notebook am crezut initial ca e un film de groaza gen Blair Witch Project, va dati seama ce surpriza am avut.
wildinthecountry pe 13 septembrie 2011 22:46
misto man
mihaigeniu pe 13 septembrie 2011 22:55
da so eu am plans la notebook;prea frumos
Gebeleizis pe 13 septembrie 2011 23:51
Un actor foarte bun.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells