Robert Downey Jr., 53 de milioane din încasările lui The Avengers

de Cristina Grigore în 18 Mai 2012
Robert Downey Jr., 53 de milioane din încasările lui The Avengers

Succesul fulminant al lui The Avengers în toată lumea - pelicula a trecut recent bariera de un miliard de dolari şi ameninţă prima jumătate a topului filmelor cu cele mai bune încasări din toate timpurile – este pe cale să îi rotunjească veniturile lui Robert Downey Jr. cu aproximativ 50 de milioane de dolari, scrie The Hollywood Reporter.

Se pare că actorul şi-a renegociat contractul după succesul primului film Iron Man (ce a obţinut 585 de milioane de dolari global) iar noile clauze introduse fac ca acestuia să îi revină o cotă parte din profitul oricărui viitor film în care apare supereroul pe care îl interpretează. Este vorba de 5 până la 7 procente din încasările totale ale filmului, ceea ce duce suma pe care ar urma să o primească Downey Jr. din blockbuster-ul  The Avengers la aproximativ 50 de milioane de dolari.

Ceilalţi colegi ai săi de platou nu sunt la fel de norocoşi. Samuel L. Jackson şi Scarlett Johansson vor primi între 4 şi 6 milioane de dolari fiecare, în timp ce Chris Hemsworth, Chris Evans, Jeremy Renner şi Mark Ruffalo se vor alege cu sume cuprinse între 2 şi 3 milioane.

În fericita situaţie a lui Robert Downey Jr. s-au mai aflat anterior şi Johnny Depp, care a primit 250 de milioane din succesul la box-office al celor patru filme Piraţii din Caraibe, dar şi Michael Bay, care a intrat în posesia a 89 de milioane din încasările totale ale filmelor Transformers. Jack Nicholson a băgat în buzunar 60 de milioane de dolari în de pe urma filmului Batman din 1989, iar Tom Cruise a încasat în aceeiaşi termeni amintiţi mai sus, peste 70 de milioane de dolari în fiecare din primele sale apariţii în seria Mission: Impossible.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Penoba pe 18 mai 2012 11:34
Smart man.
Bayard pe 18 mai 2012 12:08
Hehe, a fost foarte smecher omul... a fost primul film din pregatirile pentru The Avengers, si a avut atat de mare succes ca a putut sa-i santajeze serios :)). Dar a fost invatatura de minte pt producatori si au facut contracte mult mai restrictive pentru urmatoarele filme, Captain America, Thor.... si asta se vede din banii pe care ii primesc vedetele lor, comparativ cu RD.
calin88 pe 18 mai 2012 12:26
Smecher RDJ
Levente88 pe 18 mai 2012 13:53
Si restul banilor ii doneaza copiilor saraci din lumea a 3-a....
ionutcatalin11 pe 30 mai 2012 00:25
adică nouă....
xerses pe 18 mai 2012 14:14
O-ho-ho.Chiar bun sa-si negocieze contractele...
Gebeleizis pe 18 mai 2012 18:40
Nu o duce rau.
Qube86 pe 18 mai 2012 21:25
Bravo lui...Se pare ca personajul lui din ''Iron Man'' se aseamana foarte mult cu el...La cat mai multi bani...
xerses pe 18 mai 2012 22:11
Actorul acesta parca "infloreste" de la film la film...
azalea pe 21 mai 2012 00:41
De acord
kronos18 pe 18 mai 2012 22:40
wow....cu banii astia poate sa se apuce de un costum iron man...in realitate
Alex4Fun90 pe 19 mai 2012 00:03
Are deja unul acasa
Annonymous pe 20 mai 2012 18:59
Isi cunoaste valoarea :)
alex_il_fenomeno pe 6 iunie 2012 16:54
era de asteptat ca protagonistii sa se imbogateasca .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells