Ultimul Jonathan Demme n-are nicio legatura cu celebrul sau Tacerea mieilor. Cu dulcea Anne Hathaway in rolul unei alcoolice nu la fel de dulci care se intoarce in disfunctionala ei familie pentru a fi prezenta la nunta surorii ei, Rachel Getting Married are parte de cateva momente puternice, dar si le introduce de parca ne-ar revela secretul universului. Cam totul sta pe umerii lui Hathaway, dar aceasta nu stiu daca are sanse la o Coppa Volpi, Charlize Theron, Kim Basinger, Dominique Blanc si chiar nemtoaica Nina Hoss fiind mult mai impresionante in filmele lor.
Dupa o scurta introducere in care aflam cate ceva despre Kym, fost fotomodel, acum "abonata" unui centru de dezintoxicare, Demme ne introduce in familia fetei. Stresul nuntii, dar mai ales istoria tragica a membrilor familiei, fac ca revederea sa nu fie deloc usoara. Reprosuri, scuze, rautati, razvratiri si crize puncteaza logoreicul film al lui Demme, dar samburele povestii este captivant: ce faci cand, dupa o fapta impardonabila, nu mai poti si nici nu ti se mai permite sa mergi inainte? Lupta lui Kym este captivanta, caci miza primara a acestei lupte nu este altceva decat o viata onesta.
Din nefericire, in aceasta lupta Kym are cativa inamici platiti chiar de regizor. In primele cateva zeci de minute, stilul de a filma al lui Demme nu deranjeaza: este vorba de o nunta, prin urmare era firesc ca Rachel Getting Married sa fie filmat ca de un cameraman amator care se opreste din cand in cand la bar pentru a bea un paharel de tarie si mai si danseaza in ritmul muzicii. Desi este foarte credibil si bine realizat, modul de filmare devine curand deranjant pentru ca, fidel contextului, Demme nu foloseste decat muzica diegetica, a carei sursa este prezenta in cadru. Prin urmare prietenii mirelui muzician Sidney (Tunde Adebimpe) canta interminabil, dodecafonic sau experimental, ucigandu-ti urechile cu lamentarile lor muzicale in aproape fiecare secunda a filmului.
Intr-una dintre scene, cantaretilor chiar li se cere sa se opreasca din zdranganeala (deh, Rachel - Rosemary Dewitt, foto dreapta - si Kym aveau o discutie importanta, plina de acuzatii, de finalizat), ceea ce a provocat rasetele spectatorilor, dar si suspine de usurare. Ai impresia ca Demme vrea sa umple, cu miscarile haotice ale camerei si muzica discordanta, un film cu poveste prea subtire. Nu reuseste decat sa deranjeze si sa distraga atentia de la o drama care-si poarta punctul culminant (dezvaluirea motivului pentru care intreaga familie are ceva sa-i reproseze lui Kym) ca pe o palarie.
Regizorul n-avea nevoie de doua ore pentru ce-avea de spus, iar cele mai bine de 15 minute in care nu vezi decat nuntasi dansand pe diverse melodii si din cand in cand cadre cu Kym nelinistita dezechilibreaza si mai mult filmul, astfel incat nu ramai decat cu impresia ca ai primit prea putin. Iar sugestia ca nunta multi-culturala si multi-rasiala din familia Buchanan reprezinta de fapt o America miniaturala este putin riscata. In orice caz, drumul familiei Buchanan catre comunicare trebuie parcurs si de spectator, iar acesta gafaie la sfarsit.
