Proiectul Dune a murit

de Ştefan Dobroiu în 23 Mar 2011
Proiectul Dune a murit

De una dintre cele mai aşteptate ecranizări ale deceniului s-a ales praful zilele trecute, când studiourile Paramount au pierdut drepturile pentru celebra serie a lui Frank Herbert, Dune, anunţă Deadline.

Patru ani de zile au durat eforturile Paramount de readucere a aventurilor lui Paul Atreides (după ecranizarea din 1984 a lui David Lynch) pe marele ecran, dar iată că fanii autorului SF vor mai avea de aşteptat până la o eventuală premieră inspirată de planeta Arrakis şi înfricoşătorii ei viermi gigantici.

Chiar dacă Paramount nu va mai putea produce filmul, sunt imense şanse ca un alt studio important să fie atras de Dune, mai ales că primul roman al seriei este considerat în acest moment cel mai bine vândut SF al tuturor timpurilor.

Cu siguranţă proprietarii drepturilor de ecranizare vor începe cât de curând negocierile cu un alt studio, dar bine ar face ca de această dată să introducă o clauză în contract care se amendeze studioul producător dacă acesta nu realizează filmul.

Ai fi vrut să vezi din nou Dune pe marile ecrane? Cine ţi-ar fi plăcut să-l interpreteze pe Paul Atreides?

Foto: una dintre ediţiile romanului lui Herbert, care a vândut peste 12 milioane de exemplare din 1965 încoace.

Taguri:  David Lynch

Părerea ta

Spune-ţi părerea
legolas05 pe 23 martie 2011 13:26
da as vrea sa il vad din nou
dacoda pe 23 martie 2011 13:29
Pacat , mie unu mi-a placut mult Dune , a fost ceva deosebit pt vremea aceea , ar fi pacat sa nu se mai faca inca unu si daca s-ar face macar sa fie la fel de bun ca primul
NightChild pe 23 martie 2011 13:33
Pacat, eram curios ce ar fi iesit.
Kable pe 23 martie 2011 14:22
Naspa
Unterhaltung pe 23 martie 2011 16:50
Singura ecranizare a romanului de care cu adevarat imi pare rau ca s-a ales praful a fost cea intentionata a fi regizata de Jodorowsky, in anii '70. Cand ma gandesc ce-ar fi iesit cu design-ul lui Giger, ma trec fiorii (de ciuda ca nu s-a mai facut).
Vorador pe 23 martie 2011 19:14
nici un film nu cred ca va reusi sa faca sa te simti atat de inclus in poveste cum este cartea scrisa de Frank Herbert.Pentru cei care nu au citit cartea o recomad.
danymury pe 23 martie 2011 19:47
pacat...ar fi fost un film foarte fain...cartile sunt superbe
moonlily pe 23 martie 2011 22:10
Nuuuuuu!!
Si cat am asteptat...
Raman cu romanele...

x pe 24 martie 2011 01:30
pentru cei pasionati de dune, in 2000 a fost facuta o miniserie Dune din 3 parti, continuata in 2003 cu Children of Dune tot in 3 parti. Chiar daca nu prezinta nume foarte mari sau cunoscute in randul actorilor, poate in Children of Dune (Susan Sarandon si James McAvoy), sunt destul de bune.
alex_il_fenomeno pe 24 martie 2011 09:53
mare pacat , deoarece parea un film foarte bun ....poate se va realiza totusi cu sprijinul altui mare studio !
rizea.alex70 pe 2 aprilie 2011 11:07
Ar fi fost frumos sa se faca alt film cu efecte speciale bune si asa mai departe,deoarece filmul vechi e naspa...si ma refer in materie de efecte speciale nu de poveste care dupa parerea mea este foarte interesanta.
atlantul pe 5 aprilie 2011 18:01
poate a e mai bine
decat sa fim dezamagiti de un film prost mai bine citim cartea din nou si visam...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells