Michael Bay, acuzat de refolosirea unor cadre în noul Transformers

de Cristina Grigore în 5 Iul 2011
Michael Bay, acuzat de refolosirea unor cadre în noul Transformers

Considerat, datorită încasărilor spectaculoase ale filmelor sale, unul dintre cei mai profitabili regizori de la Hollywood, Michael Bay nu este scutit şi de unele acuzaţii aduse de fani şi specialişti în domeniul cinematografiei.

În opinia unora, filmele lui Bay se aseamănă destul de mult atât prin structură, cât şi prin gradarea suspansului, iar una din recentele critici la adresa acestuia vorbeşte, aşa cum notează şi The Guardian, despre unele secvenţe din The Island, filmul său din 2005, ce au fost refolosite în Transformers: Dark of the Moon.

Un videoclip lansat online compară două scene cheie ce „reciclează” cadre din SF-ul anterior al cineastului, în care au jucat Ewan McGregor şi Scarlett Johansson. Una dintre secvenţele analizate este aproape identică cu o porţiune din The Island, excepţie făcând imensul robot din Transformers, ce a fost, se pare, adăugat acţiunii prin intermediul graficii computerizate.

Bay a mai primit astfel de acuzaţii şi după lansarea primului film Transformers, când s-a observat că a „furat” o secvenţă în care apărea un transportator aerian, luat din pelicula sa din 2001, Pearl Harbor. Unul din punctele de atracţie majore ale Transformers: Dark of the Moon este considerat faptul că a fost filmat direct în 3D, nu doar convertit la acest format. Însă, potrivit experţilor, scenele în cauză de această dată nu au fost trase în 3D, astfel încât au trebuit convertite înainte de a fi incluse în noua peliculă.

Se pare că Bay şi echipa sa au explicat că hotărârea de reutiliza scenele menţionate a venit în urma accidentului suferit de una din figuratele de pe platourile de filmare, Gabriella Cedillo, care, lovită în toamna anului trecut de un cablu de remorcare, a suferit o rană gravă la cap, ce a lăsat-o paralizată.

În ciuda recentelor acuzaţii, ultimul film al seriei Transformers îşi continuă periplul de succes prin cinematografele din toată lumea, dublându-şi deja, în nici o săptămână de la lansare, bugetul de producţie apreciat la 195 milioane de dolari.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
paul2011 pe 5 iulie 2011 12:55
Nici nu inteleg de ce se face atata tam tam . Nu-si au rostul aceste acuzatii . Credeti ca distrugeti cumva rating-ul acestui film ? .Niciodata . Filmul are un succes urias . Asa ca nu mai bateti apropouri inutile .
Pho3nix pe 5 iulie 2011 13:23
Invidia e mare. Transformers 3 are succes din toate punctele de vedere si acuma apar zvonuri, critici cu diferite motive.
Stie Michael ce face asa ca n-au rost motivele astea.
Be serious!

bloodthirst pe 5 iulie 2011 13:40
Tocmai de asta se face scandal,pt. ca are un succes urias.Asa merg treburile p'acolo...
10nutz_413x pe 5 iulie 2011 14:32
uhm...unde e videoclipul de care vorbiti, unde sunt secventele de care e vorba in articol, era prea greu sa le puneti si pe ele?
Sau aici se dau doar articole copy-paste din alte parti...

Penoba pe 5 iulie 2011 15:19
http://i1100.photobucket.com/albums/g406/yju895/002.gif?t=1309629122 >Transformers 3

http://www.youtube.com/watch?v=PIBNB0LPpOc > transfoermers

Tocmai de aceea sunt aceste critici aduse,un regizor bun,un film "mare" scenele de acitune nu trebuie a fi unice ci macar sa aduca ceva nou.Refolosirea cadrelor etc se foloseste de o gramada de timp si nu doar de Bay dar sa aduci o scena care include ceva special in acel film mie mi se pare lame.

CristinaGrig pe 5 iulie 2011 16:00
Montajul video a ajuns tarziu pe site din motive independente vointei redactorului. Pentru ştiinta ta, 10nutz_413x, e chiar foarte uşor sa dai copy-paste la un link şi nu ASTA facem noi AICI cu... articolele. In plus, uneori informaţia e de interes chiar daca e negativa. Si prin uneori, ma refer la ce a remarcat mai sus Penoba.
Radan pe 5 iulie 2011 16:07
NU exista publicitate negativa!
chris-T pe 5 iulie 2011 17:15
Deci fratilor a fost careva la cinema sa vada filmul !
Spuneti-mi si mie MERITA ??? Ca vreau si eu sa merg !
Dar acu cu toate chestiile astea nu stiu ce sa fac !

Vorador pe 5 iulie 2011 20:02
Daca ti-a placut primul dar al doilea ti s-a parut mai slabut,atunci nu trebuie sa-l ratezi pe al treilea,este mai bun decat al doilea.
Pho3nix pe 6 iulie 2011 16:16
Da,du-te. Se merita 110% ;)!!
Radan pe 5 iulie 2011 17:16
Merita, dute cat mai ai ocazia, nu rata:p
chris-T pe 5 iulie 2011 17:26
Ok ! Multam .... xD
xerses pe 5 iulie 2011 17:52
Pe langa faptul ca este de remarcat ca unii chiar stau sa pandeasca astfel de situatii, ele nu umbresc cu nimic maretia regizorului sau meritele pentru film.In fond este munca lui si intr-un caz si in altul....
Marin10 pe 5 iulie 2011 20:19
Ce basinosi sunt astia care fac asa ceva. Eu cred ca sunt singurul om din lume caruia nu i-a placut filmul asta. Filmul asta inafara de actiune si efecte nu este decat un cliseu ordinar.
nicolas84 pe 5 iulie 2011 22:58
Am uitat,sorry : decat sforaitura asta mai bn F.O.C.A si MO. Macar te fac sa razi
Pho3nix pe 6 iulie 2011 23:10
frumoase*
gyxu78 pe 5 iulie 2011 20:49
nu vad de ce nu ar folosi din moment ce sunt tot filmele lui
cred ca oricat de multe ori ai vedea ambele filme nu ti-ai da seama de asta

nicolas84 pe 5 iulie 2011 22:54
or fi bre dar asta da dovada de lene.......si la un film cu asa buget sa ne fie cu iertare dar asa ceva NU SE FACE. PS:Chiar a folosit acele cadre chiombaliti-va cu atentie.
zeno.marin pe 5 iulie 2011 23:46
Salutare tuturor - Iata doua exemple in care alte filme, mult mai vechi dar mai putin celebre astazi refolosesc (recicleaza) imagini:
Midway (1976) sau Up Periscope (1959).
S-a plans cineva?... NU. De ce?... Pentru ca putina lume stie.
La M. Bay un asemea truc este permis, pentru nu ai ce sa-i ceri.
Din pacate stiti cum e, hotul neprins negustor cinstit (inclusiv pe eBay)...

legiune pe 6 iulie 2011 00:59
Vad ca nimeni nu intelege de ce? Este sanctionata mai mult micina, cu care sa tot laudat adica FILMAREA 3D.
Filmul merita vazut numai pentru efecte speciale, dar daca ne uitam la ce porcarii de filme se mai fac reclama si pe aici, as spune ca este un film bun.

alex_il_fenomeno pe 6 iulie 2011 11:02
cred ca cei care s-au ridicat sunt carcotasi care nu au ce face ! important este ca filmul prinde la public !
HB pe 28 iulie 2011 21:59
Sunt filmele lui,ar avea voie sa faca ce vrea cu filmele lui.
Stefanzy pe 23 decembrie 2011 08:08
fa ce vrei Michel Bay numai sa faci filme

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells