Leopoldina Bălănuţă - "Arta ca o ştafetă a Dumnezeirii"

În "Clipa" (1979, Gheorghe Vitanidis), a schiţat un cuplu sensibil alături de Sebastian Papaiani, iar în "Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii" (1980), Mircea Mureşan), i-a dat viaţă filmică Zenobiei zămislite de pana lui Rebreanu. După un rol important într-un film mai puţin însemnat (Elvira, din "Ioanide" de Dan Piţa, 1980) şi o trecere prin "Semnul şarpelui" (1981, Mircea Veroiu), a umplut de substanţă dramatică, împreună cu Mircea Albulescu (în rolul titular) o secvenţă din "Înghiţitorul de săbii" (1981, Visarion Alexa), film construit cu deliberare şi sub forma unei succesiuni de momente semi-disparate, gândite anume pentru mari actori (George Constantin, Ştefan Iordache, Victor Rebengiuc, Mircea Diaconu, Traian Dănceanu, Mitică Popescu). Şi pentru că, dincolo de proeminentul său emploi dramatic, Poldi Bălănuţă îşi menţinea inepuizabilele resurse de comedie, Dan Marcoci i-a oferit şansa unei bijuterii inegalabile, în rolul sectantei beţive din "Mult mai de preţ e iubirea" (1982, cu Rodica Negrea şi fermecătorul ei soţ, regretatul Dinu Manolache). S-a mai reîntâlnit cu Dan Marcoci şi Rodica Negrea (plus Răzvan Vasilescu şi Petre Gheorghiu) în "Scopul şi mijloacele" (1983), după care s-a rearcat printr-o apariţie extrem de insolită, în "Năpasta" (1985, Visarion Alexa): Maica Domnului, vizualizată ca o pribeagă vârstnică şi brăzdată de suferinţele întregii omeniri, din viziunea mistică a lui Ion (Florin Zamfirescu), singura secvenţă color, dar tot în tonuri acromatice, din întregul film.

Segmentul final al carierei sale cinematografice a fost jalonat, aşa cum din păcate s-a mai întâmplat şi în cazul altora dintre marii noştri actori, de roluri situate sub nivelul celor ce-i aduseseră consacrarea: "Umbrele soarelui" (1986, Mircea Veroiu), "Punct şi de la capăt" (1987, Visarion Alexa), "Rămânerea" (1992, Laurenţiu Damian), "Chira Chiralina" (1993, Guyla Maar) - cea mai importantă rămânând participarea la "Balanţa" lui Lucian Pintilie (1992).

Din fericire, actriţei îi rămânea neclintit suportul iubirii de poezie - în toamna lui 1981, venită la o întâlnire informală cu studenţii, ne mărturisea: "Când mi-e foarte bine... când mi-e foarte rău... când mi-e foarte sec (se întâmplă uneori să simţim şi astfel)... eu mă duc la ea" (la poezie). Pe lângă inegalabila baladă a Meşterului Manole despre care vorbeam la început, a mai susţinut multe alte recitaluri (îmi amintesc un splendid duet cu Anda Călugăreanu, la TVR, în 1983, îmbinând recitalul poetic cu cel muzical, pe piese din repertoriul Mariei Tănase). Urmând linia recitativului dramatic impus de Constantin Nottara şi Gheorghe Storin, Leopoldina Bălănuţă şi-a încheiat cariera cu spectacolul "O întâmplare a fiinţei" susţinut împreună cu Narcisa Suciu, pe versuri de Ana Blandiana, Ştefan Augustin Doinaş, Magda Isanos, Nicolae labiş şi Nichita Stănescu, în 27 ianuarie, 1998 - fără să ştie că tocmai începuse ultimul an din viaţa ei atât de împlinită: s-a stins după nici nouă luni, la 14 octombrie, învinsă de cancer, lăsând în urma ei, ca o încununare, cuvintele: "Eu plec cu viaţa mea în teatru; teatrul vine cu viaţa lui în viaţa mea. Mă gândeam câtă dreptate a avut sărmanul Tarkovski, care spunea, în ultimele zile ale existenţei lui: «Doamne, am obosit aşteptându-Te!» (...) Totdeauna arta mi-a apărut ca o ştafetă a Dumnezeirii".

Pe scena Teatrului Mic, Poldi îşi începuse veşnica odihnă cu o ultimă apariţie în faţa tuturor celor ce-o admiraseră şi iubiseră, pe când în jurul catafalcului vocea ei continua să răsune, cu înregistrări din nemuritoarele recitaluri. Afară, pe Sărindar, Mitică Popescu îmi murmura cu glasul uscat de durere: "Nici nu ne aşteptam... aşa de curând...? Mai deunăzi stăteam de vorbă, într-o seară, şi ne spuneam unul altuia: «Eu numai pe tine te am... Fără tine, ce m-aş face...?»" Mitică i-a supravieţuit, purtat înainte de amintirea marii actriţe care i-a fost şi cea mai apropiată făptură - la fel ca teatrul şi filmul românesc, marcate şi acum, după treisprezece ani de la despărţire, de moştenirea celei ce a fost, este şi va rămâne Marea Leopooldina Bălănuţă.