Festivalul de la Cannes

Lars Von Trier: "Am control asupra filmului, dar nu şi asupra propriei mele vieţi"

de Gloria Sauciuc in 21 Mai 2009
Lars Von Trier:  "Am control asupra filmului, dar nu şi asupra propriei mele vieţi"

Dintre interviurile acordate presei la Cannes de către regizorii şi actorii intraţi în competiție, sunt câteva staruri pe care nu le poţi intervieva decât contra cost. Am fost neplăcut surprinsă că un interviu cu Pedro Almodovar se ridica la 1000 de euro, iar unul cu Ang Lee poate să ajungă şi la 1500, în condiţiile participării la o masă rotundă, alături de alţi câţiva jurnalişti, nu la un interviu face-to-face.

Dintre personalităţile care puteau fi intervievate fără să se perceapă o taxă, şi cu care a sta de vorbă e - practic - o experienţă pentru o viaţă întreagă, cea mai interesantă alegere a fost Lars von Trier. Bonusul, cei doi protagonişti in filmul său, Willem Dafoe şi Charlotte Gainsbourg.

Întâlnirea cu Lars Von Tier nu are loc în Cannes, ci la aproximativ 40 de km de locul unde se ţine Festivalul, adică la Cap d'Antibes. Cu o maşină ajungi în 40 de minute, şi ai ocazia să faci tot drumul pe şoseaua ce şerpuieşte pe lângă mare. Hotel du Cap este impresionant. În stil neoclasic, cu o curte interioară care dă spre mare. Cele 20 de minute în care am aşteptat să intru la interviu nu le-am petrecut pe un şezlong la soare, ci încercând să memorez toate cerinţele reprezentantului lui Von Trier - fără poze, fără autografe, să nu ocup scaunul din imediata lui vecinătate, pentru că este claustrofobic, să stau mai la distanţă.
Aceeaşi poezie o aud de încă un număr de ori, spusă jurnaliştilor veniţi după mine, alături de care voi împărţi cele 25 de minute acordate interviului.
Ne aşezăm la masă în aşteptarea lui Lars Von Trier. "Pot să pun reportofonul lângă el?" - întreabă un jurnalist, impresionat de numărul de regulile care trebuie respectate. Toată lumea izbucneşte în râs.

Apare Lars Von Trier. Nu ştim dacă să întindem mâna şi să ne prezentăm sau să evităm un gest care i-ar putea crea un disconfort regizorului, cunoscut pentru nenumăratele lui fobii. Întind mâna, totuşi, ca să mă prezint. Atmosfera se mai destinde. Încep întrebările. Sunt neplăcut surprinsă pentru că observ că Lars Von Trier ne evită privirile şi că are un tremur general al corpului. "De la antidepresive", aflu mai târziu.

Cere PR-istei o coca-cola, pe un ton uşor impacientat.

[atenţie, interviul de mai jos conţine spoilere]

Aţi încălcat orice tabu în cel mai recent film al dvs, Antichrist. Mutilare genitală, nuditate, scene de sex...
"Ştiţi, eu vin dintr-un oraş unde asta nu era chiar aşa de tabu. Danemarca e una din primele ţări care a legalizat pornografia, şi sunt sigur că dacă am trăit într-un loc unde cultura era mult mai strictă, trebuia să găsesc alte căi de a mă exprima.
(Vorbeşte sacadat, oboseşte)

Close-up-ul pe clitorsul care este tăiat e ceva ce nu am mai văzut înainte, spune o jurnalistă australiancă, trecuta de 50 de ani. Cel puţin nu în genul ăsta de filme...
"Da, aş putea fi învinovăţit că amestec lucrurile. De obicei vezi chestii din astea în filmele porno sau horror, a căror problemă e că se vor serioase."

Dar filmul dvs. se vrea serios?
"Vă referiţi - dacă a fost făcut ca să fie luat în serios?" încearcă să clarifice Von Trier întrebarea.
"E făcut serios, dar filmul vine şi dintr-o perspectivă plină de umor asupra lumii, pe care o am".

Cine este, de fapt, Anticristul în film? Tristeţea ei? continuu eu seria întrebărilor.
"Ştiu că sună incredibil, dar nu m-am gândit la asta. A fost foarte puţin control asupra logicii în acest film."

De ce aţi ales, totuși, acest titlu?
"De la cartea lui Nietzsche pe care o tot ţin pe noptieră de douăzeci de ani. Am citit două pagini din ea. E un titlu bun..."

(Îşi dă jos ochelarii, îşi scoate tricoul din pantaloni, şi-i şterge)

Şi ce înţelegeţi prin natură? Pentru că aţi declarat că filmul dvs. este şi despre natură - urmează o altă întrebare.
"Pornind de la consideraţiile pe care le avem despre credinţă, şi intrarea în natură poate fi intrarea într-un alt sistem. Îmi place mult să merg în pădure, îmi place natura, şi cum în natură animalele lasă urmaşi, dar până la urmă toţi suferă şi mor, e o idee greu de înghiţit că Dumnezeu a creat toate astea. E o idee groaznică".

Spuneaţi că nu vă pasă de ce crede publicul despre filmele dumneavoastră. Dar, pe altă parte, provocaţi publicul...
"Ştiţi, în douazeci de ani publicul a evoluat foarte mult în modul în care citeşte filmele, şi e cu siguranţă ceva vizibil în asta. Însă am încercat să fac un film demodat, în sensul caracterului foarte liber în care poţi 'citi' filmul".

Filmul a fost şi pentru dumneavoastră o provocare?
"Da, asta am încercat mereu, iar problema feminină e mereu o provocare. Cred că sunt diferenţe profunde între sexe, şi tensiuni între ele. Mai ales când apar şi eu".

Atitudinea faţă de femei e o reacţie faţă de mama dumneavoastră?
"Nu, nu spun asta. În filme iau subecte şi personaje care nu-mi aparţin, în care nici nu cred. În "Breaking the Waves" şi alte filme au fost exerciţii de imaginaţie care au fost salutare pentru a putea vedea lucrurile din alte perspective".

Văzând filmul Antichrist, unii jurnalişti au spus că urâţi femeile, alţii că aţi făcut filmul pentru elogierea lor.
"Bărbatul nu e mai bun decât femeia, decât dacă simte că e superior intelectual şi simte că are control, dar personajul creat de Willem Dafoe nu are deloc control asupra situaţiei."

(Un paianjen i se urcă de pe tricou în barbă şi mă întreb dacă printre fobiile lui sunt și cele faţă de arahnide)

E un motiv anume pentru care acţiunea se întâmplă în Seattle?
"Nu, dar din motive care îmi scapă îmi place să plasez acţiunea în America. Seattle nu are nimic malefic..."
(râdem cu toţii)

Filmul se inspiră din Rosemary's Baby...
"Da, filmele lui Polanski sunt o sursă de inspiraţie pentru mine".
Atunci cum de aţi dedicat filmul lui Tarkovsky?
"Tarkovski a fost foarte important în educaţia mea cinematografică. Dacă nu aş fi învăţat de la el, aş fi furat de la el, aşa că e de înţeles de ce i-am dedicat filmul".

De ce aveţi animale care vorbesc în film? Este un imperativ pentru un horror?
"De fapt, e contrar genului, dar toate animalele astea vin din călătoriile şamanice pe care le-am făcut la un moment dat, în care poţi vorbi cu animalele. Iar vulpea din film cerea parcă să fie adusă la viaţă".

Charlotte Gainsbourg a fost prima dvs opţiune?
"Am vorbit şi cu alte actriţe pentru rol, dar Charlotte a apărut şi era gata. A fost impresionant că ea a venit fără obiecţii, iar lucrurile au devenit foarte uşor de făcut".

Porniţi adesea, ca personajele, în călătorii şamanice?
"Nu atât de mult ca odinioară, dar cândva eram foarte înclinat la asta. E foarte interesant. E o călătorie în lumea paralelă. Şi nu cred că există vreun Dumnezeu. Ceea ce m-a scos din depresie au fost lucrurile primitive, precum filmele pe care le-am făcut în tinereţe".

Ce este bun la pornografie?
"Pornografia este de fapt o etichetă pe care o punem când vedem corpuri dezbrăcate şi sex. Eu nu văd nimic rău în asta. Poate datorită modului în care am fost crescut".

După care Lars Von Trier povesteşte cât e de dotat Dafoe, ce om norocos este pentru asta, şi că pentru scenele de sex s-a folosit de starul porno german Horst, care nu a mai trebuit să dea probe pentru a fi distribuit. Mai mult, Von Trier povestea amuzat că a aflat că există o singură regulă în pornografie - aceea că nu ai voie să ejaculezi fără ordin din partea regizorului...

Datorită unor asemenea scene, filmul ar trebui cenzurat sub 18 ani.
"Nu am încredere în cenzură. Cred că o asemenea cenzură ar putea-o face doar părinţii".

Dacă aţi lua Palme dOr-ul în acest an, ce ar însemna pentru dumneavoastră?
"Că voi ajunge într-un loc înghesuit şi închis pentru fraudă", îşi reconfirmă Von Trier claustrofobia, dar şi neîncrederea în film.

Simţiţi că v-aţi transferat fobiile în film şi le-aţi pus sub control?
"Da, simt că am control asupra filmului, dar nu am şi asupra propriei mele vieţi. Acest film s-a vrut un fel de terapie prin lucru".

Cele 25 de minute s-au şi scurs, iar PR-ista ne face semn să încheiem. Lars Von Trier se retrage într-un colţ, cu mâinile împreunate şi postura corpului adunată, bântuit de o tensiune interioară, aşteptând următorul grup de jurnalişti.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
TAMARAINSA pe 21 mai 2009 18:40
Ce raspunsuri...? Nu am control asupra vietii mele dar am incercat sa am asupra filmului...
Am si eu ceva de spus: nu m-as fi dus sa iau interviu unui regizor care tremura...
Daca as fi ajuns, as fi izbucnit in plans...Si eu am cunoscut un regizor care era la fel de marcat de filmul sau....Si era de la noi dar nu a fost sa fie si el....
Chiar plang...cinemagicieni....lor de ....

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells