Jurnal retroactiv

Imaginea cu care asociez festivalul Anim'est nu este cea a mascotei şi nici cea a vreunei fotograme, ci a lui Gregor Dashuber, câştigătorul Premiului pentru Cel mai bun film studenţesc de anul acesta, care a sărit pe scenă la primirea premiului. Iar "uau" e reacţia pe care am avut-o după încheierea festivalului, pentru că până atunci respiraţia îţi era tăiată cu maratonul de filme şi evenimente organizate. De anvergura unui festival de categorie A, Anim'est-ul s-a apropiat şi ca organizare de tot ceea ce înseamnă un festival profesionist, cu ani în spate de experienţă. Au mai fost câteva bâlbe studenţeşti, ca proiecţia din deschidere, Mary and Max, ce a început cu rola numarul doi, sau lăsarea animaţiilor tari pentru partea a doua a nopţii, la Creepy Animation Night, când sala se înjumătăţise. Ori prezenţa în competiţia de lungmetraje a unor animaţii mai puţin bune decât filmele din secţiunile noncompetiţionale. Sau premiul pentru cel mai bun film românesc din competiţie. Ori, faptul că preţul unei intrări la festival era 10 RON...

Dar, să revin la cele mai tari momente din festival, dintre cele la care am participat. La rândul vostru, puteţi scrie aici impresiile voastre despre această ediţie a Anim'est.


Afro Samurai: Resurrection

La vizionarea filmului a participat Chris Carlisle, directorul studioului japonez Gonzo, care a făcut seria de cinci episoade Afro Samurai, ce a precedat lungmetrajul Resurrection.
Afro Samurai e un luptător dintr-o lume medieval-futuristă, unde conflictele între samuraii care deţin cele două panglici ale puterii nasc războaie. Pornit să-şi răzbune tatăl (cândva la rândul lui Numărul Unu), Afro Samurai îl ucide pe Justice, şi devine el însuşi Numărul Unu. Pentru aceasta, duce mai întâi o viaţă de omoruri ca să devnă Numărul Doi (singurul care, potrivit tradiţiei, putea să-l provoace pe Numărul Unu). Însă lupta pentru putere îi aduce nenumăraţi duşmani-printre care bandiţi, alţi samurai dornici să se răzbune, inclusiv o bandă de călugări dornici să recupereze cele două panglici. Iar puterile excepţionale de luptător ale lui Afro vor fi puse la încercare. În Afro Samurai Ressurection, l-a învins pe Justice, însă prietenul de odinioară, Jinno, şi sora lui, se întorc pentru a-l anihila folosindu-se de trecutul său.

L-am întrebat pe Chris Carlisle de ce cultura hip-hop a fost combinată cu cea tradiţional japoneză, eroul fiind un samurai de culoare, pe fondul unei lumi manga. Şi, mai ales, care a fost publicul pe care l-au vizat, mie părându-mi-se că şi-a restrâns foarte mult targetul prin combinarea celor două lumi atât de diferite.
"Când a analizat modul în care publicul receptează aceste culturi, echipa noastră şi-a dat seama că şi cultura de cartier şi cultura samurailor valorizează nişte lucruri comune. E vorba de onoare, curaj, bărbăţie. Astea sunt preţuite şi într-una, şi în alta. Deci nu sunt lucruri diferite.
Targetul principal a fost publicul Statele Unite, cuprinzând spectatorii doritori să vadă un manga cu toate elementele tipice orientale, dar şi cu personaje şi gesturi occidentale, care le sunt familiare", a spus Carlisle pentru Cinemagia. "Filmul nu s-a bucurat de un succes răsunător în Japonia, de exemplu. Iar în Statele Unite nu poate fi vorba ca majoritatea publicului adult să fie consumator de desene animate; deci, într-adevăr, am vizat o anumită nişă a publicului", a mai adăugat directorul studioului japonez Gonzo.
Din sală, Carlisle a mai fost întrebat dacă pentru animaţie au fost utilizate tehnici 3D?
"Da, pe lângă animaţia tradiţională 2D cu care se face un desen animat am folosit animaţie 3D. Nu vă puteţi imagina însă cum intră sute de oameni care fac animaţie într-un spaţiu mic. La Tokyo e posibil".


Film Noir, de D. Jud Jones şi Risto Topaloski

O surpriză plăcută, ca şi filmul de deschidere a festivalului (Mary and Max), Film noir are toate ingredientele pe care trebuie să le aibă un film de gen, în care şi formula grafică se potriveşte cu povestea. Dacă în Mary şi Max aveam o poveste sensibilă despre o prietenie prin corespondenţă dintre o fetiţă şi un bolnav de Asperger, în Film Noir avem detectivi, femei fatale, operaţii estetice spectaculoase, asasini plătiţi şi un milionar în spatele unor crime feroce.
Protagonistul (cu vocea lui Mark Keller) se trezeşte amnezic lângă cadavrul unui poliţist, având doar un celular şi nişte chei. Fuga şi urmăririle de către poliţie se continuă cu mai multe aventuri cu femei senzuale, dar periculoase (una cheamă, după o partidă de sex, o echipă de asasini), purtate în apartamentele de lux ale Los Angeles-ului, în încercarea personajului de a-şi recupera identitatea.
Filmul se petrece în prezent, ceea ce lasă loc tehnologiei actuale - Internet, arme ultimul răcnet, telefoane mobile. Printre influenţe se numără arta pop (Roy Lichtenstein), cărţile de benzi desenate şi manga-urile japoneze. Background-urile sunt poze veritabile ale Los Angeles-ului, prelucrate până la un aspect de desen animat.

De la primul cadru, FILM NOIR nu e, totuşi, alb-negru. Câteva picături de culoare (buze şi unghii roşii, costume portocalii de puşcăriaş, banda galbenă a poliţiei) se adaugă la unghiurile extreme ale camerei. Muzica de saxofon completează evoluţia protagonistului.
O premieră este şi colaborarea între un studio iugoslav (Dosije-Awe, Risto Topaloski) şi unul american, ce-i drept condus de un expat sârb - Srdjan Penezic, care în ultimii 20 de ani a regizat în State clipuri video şi reclame. Iar echipa de producţie, cuprinzând 10 tineri animatori, are în spate doar 18 luni de experienţă. Skywalker Sound a pus la punct coloana sonoră, iar unii actori au dat voce mai multor personaje (Roger Jackson a dus 12, de la un detectiv de culoare până la un medic cu intenţii ascunse).

Brendan şi secretul din Kells

E animaţia care mi-a plăcut cel mai mult din categoria "lungmetraj". Datorită formulei grafice şi poveştii foarte emoţionante. Cu toate acestea, un film mai ales pentru copii, ca şi celelalte trei pe care le-am mai văzut din această secţiune competiţională.
În secolul al IX-lea, într-un colţ îndepărtat al Irlandei, se întinde Abaţia fortificată din Kells, unde Brendan (12 ani) trăieşte în linişte şi pace.
Munceşte de zor cu ceilalţi călugări, pentru a întări abaţia împotriva atacurilor vikinge. Odată cu sosirea luminatului Frate Aidan, pentru Brendan începe o nouă viaţă de aventuri. El va trebui să termine minunata carte începută de Aidan şi să-şi învingă teama o dată ce părăseşte zidurile abaţiei.
Am observat un stil personal de redare grafică a personajelor şi a scenografiei, care mi-a relevat un autor în adevăratul sens al cuvântului.

Creepy Animation Night
Cinematograful Patria a fost chiar mai plin pe 9 octombrie, la Creepy Animation Night, decât la deschiderea Festivalului. A fost super cool să asculţi live ceea ce trebuia să fie soundtrack-ul unor animaţii. Mi-a plăcut să-l văd pe Pakito, mixand, asistat pe scenă de tobe şi bass, dar mi-a fost ciudă că nu tot event-ul a fost cu muzică live. Seara a început în forţă cu Sentences to Learn English, dar a continuat cu câteva animaţii care au făcut pe unii să se ridice pentru o pauză. Dintre ce s-a proiectat, un top personal ar include Devour Dinner (pentru ingeniozitatea grafică, dar rudimentar creativ - în sensul că tot scurtmetrajul varia tehnicile de "înghiţire" ,pe principiul "cel mic mănâncă pe cel mare", cel care ştie să se camufleze îl devorează pe cel păcălit etc.), Scary Therapy şi Sentences...