Ilarion Ciobanu - Bace hâtru, erou de acţiune

Cunoscut fie ca Gherasim, cârmaciul "Spranţei" lui Radu Tudoran, fie sub chipul comisarului Mihai Roman, partenerul lui Miclovan, Ilarion Ciobanu rămâne unul dintre cei mai interesanţi actori români de film - şi numai de film, conform alegerii din 1961, care avea să-i determine de timpuriu, dar definitiv, cariera.

Născut la 28 octombrie, 1931, în localitatea Ciucur din judeţul basarabean Tighina, s-a mutat apoi cu familia la Constanţa, unde şi-a petrecut copilăria - o copilărie încheiată la doisprezece ani, când a început să muncească, iniţial ca băiat de prăvălie, lucrând apoi în diverse domenii brute: hamal, agricultor, tractorist, miner, săpător, tâmplar, şofer, pescar, marinar... În paralel, a urmat liceul şi, a practicat jocul de rugby, debutând în 1948, la Ştiinţa Bucureşti, unde l-a avut antrenor pe Gustav Fanella. Consacrarea sportivă a înregistrat-o în anii '50, la Dinamo Bucureşti, sub porecla "Claris"; juca în linia a doua şi era considerat un înaintaş redutabil, greu de oprit în atac şi aproape imposibil de depăşit în apărare, jucând dur, dar şi corect. În 1959 s-a transferat la Progresul, unde a continuat să joace până în 1962, când drumul vieţii sale s-a orientat definitiv spre cinema, în urma primirii rolului principal din "Setea" (1961, Mircea Drăgan), care l-a şi silit să aleagă între platoul de filmare şi continurea studiilor la I.A.T.C. "Ion Luca Caragiale" (care l-ar fi propulsat şi spre teatru).

A optat pentru "vrabia din mână" - şi n-a greşit, căci tânărul ţăran ardelean Mitru Moţ, prins în toiul frământărilor colectivizării (abordată, desigur, tezist - că astea erau vremurile...) a rămas o figură de marcă a galeriei de personaje cinematografice româneşti, debutantul de treizeci de ani susţinând ferm relaţiile dramatice cu un uriaş de talia lui George Calboreanu, alături de Colea Răutu, Amza Pellea, Ion Besoiu şi alţi mari actori care urmau să-i rămână prieteni şi parteneri constanţi de platou pe tot parcursul vieţii, jalonată de peste cincizeci de filme. Tot în 1961, a fost distribuit de Horea Popescu în "Omul de lîngă tine", alături de Victor Rebengiuc, iar după alte patru filme a urmat o nouă revelaţie, cu celebrul Petre Petre din "Răscoala" (1965, Mircea Mureşan), după romanul lui Liviu Rebreanu - compoziţie de forţă, ridicând pe un nou palier dramatic portretul ţăranului revoltat care-i venea ca o mănuşă.

În 1968 s-a impus cu un rol de mare forţă, în registru uşor diferit: Gerula, conducătorul "rezistenţei" dacilor din "Columna", de Mircea Drăgan; ambiţios ca mijloace însă cam liniar şi stins în planul tensiunii, filmul se încheie cu privirea de neuitat a lui Gerula pe urmele micului Traianus (Bogdan Untaru), fiul femeii dace Andrada (Antonella Lualdi) şi al centurionului roman Tiberius (Richard Johnson), ca o prefigurare a drumului parcurs spre viitor de germenele neamului românesc. Un alt rol de mare popularitate a fost legendarul Stroe Buzescu, căpitan al lui "Mihai Viteazul" (1971, Sergiu Nicolaescu) întregind trioul fratern împreună cu Florin Piersic (Preda) şi Septimiu Sever (Radu - ultimul lui rol în România, ceea ce a şi prilejuit o savuroasă situaţie anecdotică: după încheierea filmărilor, actorul a fugit în străinătate, iar ulterior putea fi văzut pe ecran, într-un cadru al bătăliei de la Călugăreni, strigând în prim-plan: "Fraţilor, după mine...!!!"). Pe lângă impactul său interpretativ, Stroe Buzescu l-a impus pe Ilarion Ciobanu şi ca pe un dinamic actor de acţiune, deschizând drumul spre seria celor cinci filme în care juca rolul lui Mihai Roman.

În "Cu mâinile curate" (1972, Sergiu Nicolaescu), fostul ilegalist Roman primea însărcinarea de a lucra în poliţie (practic, începuturile infiltrării comuniştilor în tructurile statului - desigur, prezentate "eroic"), dar conformismul rolului era salvat de stilul interpretativ mereu sobru, fără îngroşări declarative şi patetice, propriu lui Ilarion Ciobanu. După tandemul cu Sergiu Nicolaescu (al cărui comisar Tudor Miclovan cădea la datorie în celebra secvenţă finală cu "Un fleac... M-au ciuruit..."), Mihai Roman îşi continua parcursul de unul singur, păstrând în buzunar "Ultimul cartuş" (1973, Sergiu Nicolaescu) pe care Miclovan i-l destinase notoriului Dom' Semaca, în timp ce participa la alte misiuni de luptă şi filaj, pe urmele infamului şef mafiot. Între timp, publicul cerea imperios reînvierea lui Miclovan, dar scenaristul Titus Popovici a refuzat, ceea ce a şi dus la o răcire temporară a relaţiilor cu Sergiu Nicolaescu. Ca rezultat, cele trei episoade ulterioare ale aventurilor lui Mihai Roman i-au fost încredinţate lui Manole Marcus, ceea ce a şi coborât mult ştacheta valorică a serialului. Devenit între timp colonel de Securitate, Roman lichida legionari reveniţi în ţară pentru a zădărnici alegerile falsificate din 1946 ("Conspiraţia", 1973), lideri ţărănişti ademeniţi în cursa înscenării de la Tămădău ("Departe de Tipperary", 1973) şi partizani ai rezistenţei anticomuniste din munţi ("Capcana", (1974). Deşi, pe această filieră, devenise un adevărat super-erou al thriller-urilor politice de acţiune, în paralel Ilarion Ciobanu juca şi roluri de conţinut, ca în "Fraţii" (1970, Mircea Moldovan), "Drum în penumbră" (1972, Lucian Bratu), sau "100 de lei" (1973, Mircea Săucan). Sergiu Nicolaescu l-a distribuit într-un nou rol de luptător, Vasile din "Nemuritorii" (1974), Doru Năstase l-a văzut în el pe ţăranul Ilarie din "Pe-aici nu se trece" (1975), iar Lucian Bratu i-a oferit personajul căpitanului de vapor, fost primar, din "Oraşul văzut de sus" (1975). Ca nişte adevărate... "Trepte spre cer" (1978, Andrei Blaier), toate aceste roluri au marcat drumul lui Ilarion Ciobanu spre îndrăgitul Gherasim, din serialul de televiziune "Toate pînzele sus!" (1977, Mircea Mureşan), după nemuritorul roman al lui Radu Tudoran. Privit din perspectiva zilelor noastre, filmul îşi dezvăluie toate neîmplinirile (ritm trenant, improvizaţii, stângăcii), dar la vremea lui a cucerit mii şi mii de admiratori ai personajelor cunoscute din carte.

În schimb, mult mai rezistent în plan cinematografic avea să se releve tripticul ardelenilor ajunşi în Far West, realizat de Dan Piţa ("Profetul, aurul şi ardelenii", 1978, şi "Petrolul, pruncul şi ardelenii", 1981) şi Mircea Veroiu ("Artista, dolarii şi ardelenii", 1979). În densul şi perfect echilibratul trio cu Ovidiu-Iuliu Moldovan şi Mircea Diaconu, Ilarion Ciobanu a creat cel mai complex şi semnificativ personaj al carierei sale, pe Bacea Traian Brad, ciobanul din Apuseni care a luptat în Războiul Independenţei şi acum cutreieră Vestul Sălbatic, alături de fraţii săi, căutând aur (şi, în final, găsind... petrol!). Pe lângă resursele sale combative şi valenţele de înţelepciune ţărănească sfătoasă, Traian Brad a prilejuit şi cea mai amuzantă valorificare a sclipirilor de umor ale lui Ilarion Ciobanu, umplând trilogia de replici hazlii şi pline de tâlc dintre care multe au rămas înrădăcinate în limbajul glumeţ al românilor. Rolurile ulterioare n-au făcut decât să continue direcţia multilaterală a stilului interpretativ pe care şi-l consacrase Ilarion Ciobanu, meritând să fie citate roluri ca "Tataie", tipograful Ion Barbu din "Fapt divers" (1984, Mircea Veroiu), sau meşterul moroşan Avram Iuga, din "O vară cu Mara" (1988, George Cornea).

După 1989, a mai jucat doar în cinci filme, punctul final al carierei sale fiind bătrânul şahist din scurt-metrajul "Bored" (2004), al propriului său fiu, Ioachim Ciobanu. Împrejurările au făcut să-l cunosc pe Ioachim în luna aprilie a anului 1982, când avea doar patru ani neîmpliniţi, în curtea grădiniţei de pe strada Venezuela, unde fotografiam portrete de copii pentru o temă de examen la cursul de operatorie. Era un băieţel deloc frumos, cu o fizionomie stranie şi de o expresivitate şi drăgălăşenie irezistibilă (mai ales când plângea - moment imortalizat într-un diapozitiv). Puţin mai târziu, când tatăl lui a venit să-l ia acasă, am schimbat câteva vorbe de complezenţă - aceasta fiind, din păcate, singura mea interacţiune cu Ilarion Ciobanu. În schimb, tatăl meu, istoricul Sergiu Columbeanu, îl cunoştea bine, prin intermediul bunului lor prieten comun Banu Rădulescu, scriitorul anticomunist care în 1990 a fondat revista de mărturii "Memoria". Mi-l descria ca pe un conviv fermecător, cu care nu te mai săturai să stai la o sticlă de vin, depănând istorisiri şi glume. La un moment dat, Banu l-a întrebat zâmbind: "Ilarioane, ce e nevastă-ta?" (adică, regizoarea de filme documentare Marion Ciobanu), iar actorul, cu binecunoscuta lui dezivoltură amuzantă, a răspuns prompt: "Jidoafcă-bozgoroaică!", ironizând prejudecăţile rasiste şi etnice ale multora dintre compatrioţii noştri extremişti.

Regretând că viaţa nu ne-a oferit nici un prilej de a ne apropia mai mult, mă consolez cu gândul că Ilarion Ciobanu, care urma să ne părăsească în dimineaţa zilei de 7 septembrie, 2008, doborât de un cancer faringian, şi-a primit recunoaşterea binemeritată în 2004, la Festivalul Internaţional de Film BIFEST din Bucreşti, când i s-a decernat Premiul de Excelenţă pentru contribuţia sa în arta cinematografiei, salutat cu aplauze de minute întregi, în picioare, din partea celor care l-au iubit şi admirat.