Festivalul International al Producatorilor de Film Independenti - palmaresul primei editii

10 Sep 2006
Festivalul International al Producatorilor de Film Independenti - palmaresul primei editii

In aceasta dimineata juriile Festivalului International al Producatorilor de Film Independenti (IPIFF) au decis premiile acestei prime editii. La IPIFF 2006 au existat doua jurii, unul pentru sectiunea de lung metraj si un altul pentru sectiunea de scurt metraj. Juriul pentru sectiunea de lung metraj a competitiei a fost alcatuit din Iulia David – editor de film al revistei Time Out Bucuresti, jurnalistul si scriitorul Cristian Tudor Popescu, regizorul de teatru Alexandru Tocilescu, producatorul Cristian Zgabercea si Senad Alihodzic, producator din cadrul sectiunii CineLink a Festivalului de Film de la Sarajevo. Din juriul sectiunii de scurt metraj au facut parte directorul studioului de film “Alexandru Sahia” – Marius Iurascu, producatorii Dumitru Morosanu si Mihai Gheorghiu, redactorul sef al revistei si site-ului CineMagia, Emanuel Lazarescu si actorul Nicodim Ungureanu.

Premiile IPIFF 2006 sunt urmatoarele:

Marele premiu pentru lung metraj, Trofeul „Marii Negre” – Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii, regia Catalin Mitulescu, producatori: Daniel si Catalin Mitulescu

Premiul special al Juriului – Marilena de la P7, regia Cristian Nemescu, producator Ada Solomon

Premiul pentru cea mai buna regie – Corneliu Porumboiu pentru A fost sau n-a fost?, producator: Corneliu Porumboiu

Premiul pentru cel mai bun scurt metraj de fictiune – Lampa cu caciula, regia Radu Jude, producator: Ada Solomon

Mentiunea speciala a juriului – filmul de animatie Acum este... MAXIMA, regizat si produs de Dinu Adrian Serbescu

Premiul „Alexandru Sahia”, acordat unui film din competitia de scurt metraj – Sasa, Grisa si Ion, regia Igor Cobileanski, producator: Moldova Film

Premiul Kodak pentru sustinerea producatorilor independenti – scurt metrajul One Shot Wonder, regizat de Catalin Leescu, producator: Carter Films

S-au mai acordat si doua premii de excelenta – compozitorului Eugen Doga si producatorului francez de origine romana Marin Karmitz.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells