Corporaţii americane, păzea!

de Ştefan Dobroiu in 10 Sep 2009

Face Michael Moore ce face şi reuşeşte cumva să identifice un subiect greu cu un documentar apreciat. Inclus în competiţia de la Veneţia, documentarul Capitalismul: A Love Story/Capitalismul: o poveste de dragoste, a provocat o mulţime de discuţii, a fost primit cu ovaţii şi dă semne că va repeta succesul financiar al lui Fahrenheit 9/11, Sicko şi Bowling for Columbine, alte trei proiecte ale lui Moore care au prins lista celor mai de succes zece documentare ale tuturor timpurilor.

Inamicul publicul numărul unu în Capitalism: A Love Story este criza financiară sau, mai exact, cei care au provocat-o. În timpul celor 120 de minute de poveste de amor capitalist, Moore se lansează într-o adevărată vânătoare de vrăjitoare, iar acestea sunt nimeni altele decât marile corporaţii americane, acuzate în documentar de eforturi concertate de destabilizare a sistemului, eforturi ce vizează doar concentrarea a 95 la sută din veniturile ţării în buzunarele a doar un procent din populaţia acesteia. O dată inamicul identificat şi legăturile acestuia cu autorităţile subliniate, Moore se lansează într-o adevărată gâlceavă a justiţiarului cu lacomele instituţii, dedându-se unor excese mai degrabă amuzante decât relevante.

Bineînţeles, iniţiativa lui Moore (cineastul declară că a început pregătirile pentru Capitalism: A Love Story cu mult înainte de apariţia primelor efecte ale crizei) este cât se poate de lăudabilă şi nimeni nu i-ar putea reproşa că-şi îndreaptă ironia şi privirea cercetătoare asupra unor nume precum Merrill Lynch, Alan Greenspan, Goldman Sachs sau a altor roţi neunse (sau unse numai unde "trebuie") ale sistemului financiar american. Dar în momentul în care Moore foloseşte minute lungi din cele 120 ale documentarului său stând de vorbă cu preoţi şi transformând capitalismul într-un fel de anticrist invizibil ("capitalism is evil!") sau stând de vorbă cu tatăl său despre condiţiile de lucru de la General Motors de acum o jumătate de secol n-ai cum să nu te întrebi câtă relevanţă se află în spatele unor asemenea decizii de conţinut.

Din fericire, Moore îşi aduce aminte că poate fi mult mai incisiv de atât, prin urmare pune la cale câteva dintre celebrele sale interpelări. Unul dintre cele mai revelatoare momente din Fahrenheit 9/11 este cel în care regizorul întreabă membri ai Congresului dacă ar accepta ca fiii lor să lupte în Irak, dar Capitalismul nu beneficiază de "victime" de suculenţa politicienilor americani ("calmează-te, fiule, noi oricum nu citim majoritatea proiectelor de lege", îi spune un congresman unui Moore şocat că Actul Patriotic a fost votat de Congres fără a fi fost citit în prealabil) şi nici de "deliciosul" George Bush şi nenumăratele sale gafe. Prin urmare în Capitalismul: o poveste de dragoste, Moore nu-şi alege ca victime decât brokeri sau celebra bursă din New York, pe care o înconjoară cu celebra bandă galbenă a poliţiei inscripţionată "Crime Scene Do Not Cross" (foto), fiind nevoit să se mulţumească cu un adversar mult prea fragmentat şi invizibil.

Categoric de văzut, dar fără aşteptări prea mari.

Inapoi

Părerea ta

Spune-ţi părerea

julius pe 10 septembrie 2009 19:29

sau mai bine zis...pasea america....mai gustati si voi filme europene asa ca tot v-ati revenit din adancul somn al crizei...poate ca inca nu intelegeti dc tot mai multi artisti americani pleaca prin europa...cam cu totul