Ce vedem in week-end? Scurtmetraje pe alese!

de Gloria Sauciuc în 3 Mar 2009
Ce vedem in week-end? Scurtmetraje pe alese!

"Pisica patrata", "Barbatii de piatra si de metal", "In cautarea Fursecului Mecanic" sunt doar trei dintre scurtmetrajele pe care le puteti urmari duminica, 8 martie, de la ora 20:00, la Eurocinema Tinerimea Romana, vizavi de Teatrul Bulandra din Bucuresti, in cadrul Festivalului Lumiere.
Filmele s-au facut in cadrul Cineclubului Lumiere, condus de Mihnea Columbeanu si realizat sub egida Cinemagia, iar proiectarea scurtmetrajelor reprezinta, totodata, primul eveniment pentru publicul larg organizat de Florin Mustata, membru al Cineclub-ului.
Intrarea la proiectie este libera.

Iata ordinea in care se vor proiecta scurtmetrajele:

"Spuneti NU drogurilor!" Diana & Silvia Batorii 12:41 min.
"Ceremonia ceaiului", Ana Argatu 8:24 min.
"Periferia capitalei", Andrada ParaginA 4:56 min.
Sectiunea "DE 10 ORI - BUCURESTI"
"Bucuresti anul zero", Andi Dumitrache 17:20 min.
"In cautarea Fursecului Mecanic" - Florin Mustata 9:45 min.
"O farama de prezent", Olivia Ianculescu 4:58 min.
"Dulce si Amar", George Molesag 14:48 min.
"Off@season", Marius Popescu 6:43 min.
"Pisica patrata", Adina Daca 6:36 min.
"Nimeni", Horia Despa & Andrei Oprescu 9:00 min.
"14 februarie", Bogdan Drumea 4:32 min.
"Memento mori", Flavia Cioceanu 4:24 min.
"Barbatii de piatra si de metal"
- Angelika Herta & Serban Mocanu 16:26 min.

Iata si prezentarea filmelor:
Silvia si Diana Batorii, "Spuneti NU drogurilor", 12'41"
O relatie de prietenie intre doua fete este destramata de aparitia drogurilor in viata acestora. Chiar daca una dintre ele este sustinuta de mama ei sa isi urmeze visele, cealalta o atrage intr-o lume a consumatorilor, in care fiecare actiune gresita are repercusiunile ei.

Ana Argatu, "Ceremonia ceaiului", 8'24"
Ceaiul reprezenta pentru asiatici mai mult decat o bautura, fiind o ceremonie cu toate implicatiile acesteia. Asimilarea ceaiului de catre domeniul comercial schimba paradigma acestuia de la ritual la o simpla bautura aromata, iar revenirea la traditia spirituala a ceremoniei tine de noi, nu de momentul temporal.

Andrada Paragina, "Periferia capitalei", 4'6"
Un reportaj despre grupurile de aurolaci din Bucuresti si efectul lor asupra intregii comunitati.

Filmele din sectiunea "De 10 ori - Bucuresti"

Andi Dumitrache, "Bucuresti, anul zero", 17'20"
Bucurestiul dupa intrarea Romaniei in U.E., vazut prin ochii diverselor persoane, de la copii la adulti, de la localnici la straini.

Florin Mustata, "In cautarea Fursecului Mecanic", 9'45"
Premisa jocului e una simpla: iti este specificata o zona din Bucuresti, o localizezi pe harta, te duci la fata locului, cauti un indiciu lipit pe un stalp, pe un cos de gunoi, intr-o cabina telefonica sau pe un semn de circulatie, te fotografiezi cu el si castigi o tava de fursecuri facute in casa. Pare simplu, dar oare este numai o cautare ca oricare alta, sau mai mult conteaza spiritul de aventura?

Olivia Ianculescu, "O farama de prezent", 4'58"
Lipscani-ul asa cum il stim. In ultimele zile ale existentei lui. Prins intre prezent si trecut, incercand cu greu sa se transforme pentru viitor.

George Molesag, "Dulce si Amar", 14'48"
Viata intr-o carciuma de cartier: un local pentru barbati, tinuti in frau de o femeie.

Marius Popescu, "Off Season", 6'43"
Eseu cinematografic ce incearca sa surprinda o infatisare mai putin cunoscuta a Gradinii Botanice: cea de iarna.

Adina Daca, "Pisica patrata", 6'36"
Reportajul prezinta un personaj din street art-ul romanesc si felul in care autorul se foloseste de el, oferind raspunsuri la nedumeririle oamenilor legate de aceasta manifestare.

Andrei Oprescu & Horia Despa, "Nimeni" , 9'
Realitatea schimbarilor din Bucuresti prin ochii a doi elevi ce viziteaza Gradina Zoologica de la marginea capitalei.

Bodgan Drumea, "14 februarie", 4'32"
Contrastul dintre traditia romaneasca si superficialitatea acestei "sarbatori" importate din afara se releva prin avalansa de jucarii kitsch care invadeaza strazile capitalei in aceasta perioada. O bucurie pentru comercianti, un calvar pentru simpli trecatori si cumparatori, Valentine's Day este deja o zi de importanta financiara pentru ambele categorii.

Flavia Cioceanu, "Memento mori", 4'24"
Ce inseamna cu adevarat moartea? De ce le e frica oamenilor de acest moment? Oare traditiile funerare ajuta cu ceva? Ce reprezinta de fapt monumentele funerare? Ajuta ele sa se pastreze amintirea omului care a fost?

Angelica Herta & Serban Mocanu, "Barbatii de piatra si de metal", 16'26"
Istoria privita prin ochii unei statui ce zace uitata langa un vechi zid al palatului de la Mogosoaia, dupa ce a stat la loc de cinste in fata Casei Scanteii. In jurul statuii se afla aruncate obiecte care il "transporta" pe reporterul nostru in diverse locuri din Bucuresti. Citatele din Lenin sunt nelipsite, el fiind practic "personajul" principal.

 

Imagini

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells