Cea de-a 16-a editie a Festivalului International de Film al Bucurestiului a ajuns la final. Desi au avut o sarcina extrem de dificila, juriile celor doua sectiuni – fictiune si documentar, au deliberat stabilind laureatii editiei 2006 a Festivalului International de Film DaKINO.
Juriul sectiunii documentar format din Diana Deleanu, Copel Moscu, Timo Novotny si prezidat de Dan Necsulea, a stabilit acordarea urmatoarelor premii:
- PREMIUL SAHIA STUDIO Regizorului Mihai Chirila, Romania. Premiul consta in ajutorul pentru realizarea urmatorului sau film.
- MENTIUNEA A II-A Filmului “PUNAM”, in regia lui Lucian Muntean, Serbia, 2005.
- MENTIUNEA I Filmului “EVEN IF SHE HAD BEEN A CRIMINAL”, in regia lui Jean-Gabriel Perriot, Franta, 2006
- PREMIUL DE AUTOR Filmului “STRIP-TEASE”, regie, imagine si scenariu de Attila V. Nagy, Ungaria, 2005.
- PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNA REGIE Filmului “MOSZNY”, in regia lui Robert Lakatos, Ungaria, 2005
- PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN DOCUMENTAR Filmului “CLARA B.”, in regia lui Alexandru Solomon, Franta, 2006
Juriul sectiunii fictiune, constituit din Corneliu Porumboiu, Harris Salomon, Jan Bucquoy, Henry Laguado, si prezidat de Cristian Comeaga a decis decernarea urmatoarelor premii:
- MENTIUNE Filmului “DUBUS”, in regia lui Alexei Dmitriev si Sergei Dmitriev, Rusia, 2005
- PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN FILM DE ANIMATIE Filmului “THE WAR OF APPLES AND CATERPILLARS”, in regia Nataliyei Marchenkova, Ucraina, 2004
- PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNA IMAGINE Directorului de imagine Sandor Csukas pentru filmul “DOLL NO. 639”, in regia lui Andras Gyorgy Desi si Gabor Moray, Ungaria, 2005
- PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN SCENARIU Scenaristului Hossein Martin Fazeli pentru filmul “THE T-SHIRT”, in regia aceluiasi Hossein Martin Fazeli, Cehia, 2006
- PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNA REGIE Filmului “WEITZMAN ST. NO. 10”, in regia lui Pini Tavger, Israel, 2006
- TROFEUL DaKINO PENTRU CEL MAI BUN SCURTMETRAJ Filmului “THE LAMP WITH THE HAT / LAMPA CU CACIULA”, in regia lui Radu Jude, Romania, 2006
Dakino Ziua 3. Competitie fictiune.
Din cele zece scurtmetraje de dupa-amiaza (sesiunea de dimineata am ratat-o), cinci sunt romanesti asa ca sala e plina, dar observand reactiile acesteia (pozitive) la Pam Para Ram (regia Petru Hadarca), productie a studioului Sahia, ma lamuresc referitor la gusturi. Cele 30 de minute ale filmului (despre aventurile unui grup de lautari plecati sa cante la o nunta dintr-un sat moldovean) sunt un chin; sonorul prost, lautarii, gagurile de nivel anencefalic aproape ma adorm, dar unii din sala rad si aplauda, iar entuziasmul lor ma trezeste din pacate.
Ca timpul sa fie si mai irosit, urmeaza The Young Girl (Finlanda, regia Fabian Giessler), alt filmulet de la Anonimul, editia de anul acesta, care in Delta mi se paruse acceptabil. Scurtul e despre modul in care o batrana dintr-un azil se percepe ca o fetita dornica de plimbari pe afara si de joaca dar, revazut, imi pare extrem de naiv si de fals.
Crossing al lui Catalin Leescu mai salveaza ziua, nu mult, dar suficient sa te reculegi inainte de Please Kill Me, o productie britanica (regia Lyndon Ives) care, in ciuda premisei tragice (fiica care trebuie sa se decida daca sa incuviinteze deconectarea tatalui ei in coma de la aparatele de intretinere a vietii), iti lasa impresia (via decoruri si jocul exagerat al actorilor) ca urmeaza o intorsatura amuzanta de situatie. Si aceasta urmeaza (daca initial spiritul batranului o indemna pe fiica sa-l omoare, dupa ce afla ca defuncta sa sotie si-a tras alt iubit in lumea de dincolo, devine reticient) insa e lipsita de prea mult haz si mai mult de un cascat lung nu scoate de la mine. Care cascat se prelungeste de altfel si peste cele 4 minute ale lui On Air Advertising (regia Cristian Nicolescu si George Dascalescu), o calatorie tripata (cu pretentii de statement) prin capitala cu accentul pe panourile publicitare si Heat Miser de Massive Attack in fundal.
Unde anul trecut scurtmetrajele germane faceau toti banii, Dig the Dog (regia Jan Daniel Fritz), in ciuda unui subiect mai, hai sa-i zicem tineresc, cu exhumari de resturi canine (Fidl cel mult iubit al bunicii personajului principal moare iar batrana ii vrea ramasitele intr-o urma si nu intr-o punga de plastic), joint-uri, pusti si ceva umor, e realizat cu o indolenta si o repezeala de parca e productie Vacanta Mare (desi filmata mai bine) si, deci, nu merita. Cat despre First Snow (Franta/Argentina, regia Pablo Aguero), acesta a fost highlight-ul zilei, desi la sfarsit nimeni nu aplauda, fie oripilati de povestea gen Andersen cu final tragic (lupta contra frigului o data cu venirea iernii a unei mame ce locuieste cu copilul ei intr-o coliba darapanata dintr-o padure) fie de izul usor pedofilic care il emana toata nuditatea din film. Ar merita si el un premiu, ceva. Ca bonus (pentru ca nu e trecut in program) primim Advertising Space, scurt de Florin Piersic Jr., despre un tip (filmat de undeva din spate) intr-una din salile de la Anonimul, care se mangaie pe par, si se mangaie, si se mangaie vreo 3-4 minute, pana cand isi pune o sapca pe cap, zoom out, si end credits urmate un ‘magnific’ efervescent al tipului care sta langa mine si pe care il suspectasem intreg cat de cat. Lumea e cu zambetul pe buze, se ridica si pleaca acasa, dar a fost o zi slaba pentru scurtmetraje.
Dakino Ziua 2. Competitie Fictiune.
Intarzii putin din considerente de taxi si nimeresc in mijlocul unui scurt ucrainian (The Incident, regia Myroslav Slaboshpytskiy), filmat in alb-negru, din care prind exact un moment in care un tip se plaseaza cu atentie deasupra unei tinere intinse pe spate (initial credeam ca e moarta) pe o pajiste si incepe sa o violeze. Filmul, deci, probabil era bunicel si mi-a parut rau ca nu l-am prins de la inceput.
Sala Auditorium (cu maxim sase oameni initial, probabil juriul) incepe sa se umple, dar Avatar (Spania, regia Lluis Quilez) nu ma impresioneaza cu nimic desi subiectul (dupa ce o tipa incearca sa-si omoare sotul cvadriplegic, vadit nefericita in a-l mai ingriji in invaliditatea lui, acesta isi face cunoscut propriul lui plan de a scapa de problema) pe hartie nu arata deloc rau. Tacerile lungi, in timp ce combatantii se privesc in timpul showdown-ului, fac totul sa para mult prea fortat si pretentios, dar macar e filmat bine.
Lui Something Like That (Brazilia, regia Esmir Filho) insa, i-as da de pe acum un premiu. Faptul ca are probleme cu proiectia (tot felul de linii albe apar cu intermitente) si cu sunetul, nu afecteaza realizarea excelenta, dovada ca, daca filmul e bun, nu mai conteaza cum il vezi. Caio si Mari, doi adolescenti, se plimba intr-o noapte prin strazile, cluburile si supermarket-urile din Sao Paolo iar fata (care aduce cu Evan Rachel Wood) trebuie sa se descurce cu sentimentele ei de afectiune catre Caio, dupa descoperirea acestuia, cum ca este homosexual. Foarte natural jucat, cald si cu un cadru final care, daca nu te misca, nu ai ce cauta la filme, filmuletul brazilian a fost cel mai bun dintre ce am vazut ieri.
Revazut Slavek the Shit (prezent si la Anonimul, acum doi ani; Cehia, regia Grimur Hakonarson) si replacut, cred, desi in general toate incercarile acestea de a induiosa sala printr-o romanta intre personaje (aici amandoi sunt ingrijitori la toaleta publica, ocupatie comuna care duce la cateva dialoguri amuzante) la varsta senectutii, nu sunt chiar genul meu.
T’as D’Beaux Yeux, Tu sais! (Franta, regia Jean-Pierre Malignon) e genul de poveste care place UNATC-ului, despre un casting in care nemultumirea regizorului ca nu gaseste o actrita potrivita se opreste in fata unei negrese talentate, dar care, vai, in final se dovedeste oarba (replica finala este a ei : “mai primesc rolul?”).
Urmeaza o animatie excelenta, Level (realizata de un polonez, Krysztof Kiwerski), viziune alegorica a societatii spune cartulia tiparita de Dakino, cu multi omuleti, intr-o lume intunecata cu o atmosfera gen Cube, care incearca sa ajunga la un spectru ce se profileaza deasupra lor. Mai multe nu zic.
The Clap (UK, regia Geoff Lindsey) e pierdere de vreme, si asta pentru ca actorul principal (pe care il suspectez ca apare prin spot-urile la Orange Wednesday) e enervant (desi o sa ziceti ca asta e si ideea) in rolul unui pasionat de concerte, ce devine obsedat sa fie primul care aplauda la sfarsitul fiecarei simfonii. Iar la To a Man With A Big Nose (USA, regia Cecilia Aranovich) nu prea sunt atent, pentru ca nu-mi place cum e animatia si nici nu prea inteleg bine voice-over-ul poetic. DVD (Spania, regia Ciro Altabas) ma mai trezeste. Filmuletul e construit pe ideea unui meniu dvd cu scene taiate, finaluri alternative, comentariul regizorului, etc. si are ca tema relatiile cu femeile ale unor frati (unul ‘freak’, adica film-afficionado, comic-buff si gamer inrait, si celalalt normal). Se chinuie prea mult sa fie amuzant (la fel cum Altabas – cu diplome la Universitatea Europeana din Madrid, New York Film Academy si London Film School - s-a chinuit cam prea mult sa fie regizor) insa macar un schimb de replici trebuie retinut: “numeste trei lucruri care fac un film bun!”, “zombi, ninja si cyborgi”.
Coat Fitting (Grecia, regia Elias Demetriou) e singurul lucru bun din sesiunea de dupa-amiaza, despre un croitor pensionat si o regizoare tanara venita sa faca un documentar despre el si fosta sa meserie, acum desueta. Subiect sensibil (tot batranetea in prim-plan insa intr-o maniera, cum numai grecii stiu sa faca, incat sa te impresioneze sincer) si o coloana sonora ce m-a dus cu gandul la filmele lui Angelopoulos. Trecand peste faptul ca n-am inteles de ce la Miramar St. (Spania, regia Jon Garano) sala radea de figura trista a personajului principal, un taximetrist ce transporta spre propria locuinta pe amantul sotiei sale, sa amintim si de filmuletele romanesti, sub asteptari. Valentin Partenie nu are in Hands al sau decat un colaj banal de maini, care fac 2 minute sa para 100, iar lui Eu si cu mine al Ancai Damian (scris cu Dobrovolski, care se si joaca pe sine, in rolul principal) nu-i prea intelegi rostul si risipa de energie (totusi ar merita scenele de la inceput, cu Radio Guerilla).
Frica domnului G de Adina Pintilie, are ceva idei bune (reflexia din oglinda care nu-si mai asculta posesorul) dar e prea lung si experimentalo-afectat. Multimedistul si hotul (regia Radu Comanescu) ar fi putut sa o scoata la capat cu subiectul deloc original (hotul bun la suflet se imprieteneste cu victima tentativei sale de talharie) datorita prezentei lui Razvan Vasilescu, insa e filmat (deh, universitatea Media) extrem de lipsit de imaginatie, bun doar pentru home-video.
Singurul care ia nota de trecere e Lampa cu caciula de Radu Jude (cu Gabriel Spahiu, in acelasi rol ca de obicei). Sigur, nu scapam de mediul rural care ne-a mancat copilaria in materie de filme, dar, chiar daca e putin cam lung si previzibil, e bine structurat si te tine atent. A fost singurul scurt romanesc acceptabil de Vineri.
Programul de azi:
DUMINICA, 26 NOIEMBRIE 2006 - 11.00 - MEDALIOANELE ROMANESTI IN MEMORIAM: CRISTIAN NEMESCU (1979-2006), O. BOSE-PASTINA ( 1956 – 2006) - Cinema Scala
- 19.30 - GALA DE INCHIDERE – COMPLEX AUDITORIUM, SPECTACOL SURPRIZA, DECERNAREA PREMIILOR
- 20.30 - FILM INCHIDERE: “COMBIEN TU M’AIMES?”, regia Bertrand Blier, Franta - Italia, 2005.
