Nunta muta, filmul-oglinda al romanului

de Stefan Dobroiu în 21 Nov 2008
Nunta muta, filmul-oglinda al romanului

Sugubat si "vulnerabil", Horatiu Malaele si-a lansat in cinematografe primul film, Nunta muta. Prezentat drept "comedia anului", debutul lui Horatiu Malaele este nu doar singura tragicomedie a anului, ci si mai mult de-atat. Un film pe care publicul il va placea cu siguranta, Nunta muta spune povestea lui Iancu si a Marei, doi tineri a caror nunta este sabotata de... moartea lui Stalin. Cum si daca reusesc ei sa pacaleasca "sistemul" veti vedea la cinematograf, iar mai jos puteti citi parerea lui Horatiu Malaele despre aceasta "situatie monstruoasa" si experienta de a se expune, experimentat regizor si actor de teatru, in situatia de debutant pe ecranul cel mare.

La inceputul conferintei de presa pentru filmul Nunta muta ati spus ca va simtiti vulnerabil. De ce?
Pentru ca experienta mea intr-ale cinematografiei este limitata, pentru ca sunt la inceput, pentru ca intrebarile sunt multe si raspunsurile... ratacite.

Ce credeti ca le va placea spectatorilor la filmul dvs.?
Sunt convins ca va placea in primul rand povestea. La un moment dat ii ziceam fantastica, dar apoi mi-am dat seama ca povestea este mai degraba bizara, o poveste pe care umanitatea a trait-o intr-un moment de delasare. Spuneam, parafrazand pe cineva mult mai destept decat mine, ca somnul natiunilor naste situatii monstruoase. Aici vom gasi una dintre aceste situatii. Nu as vrea ca publicul sa creada ca este vorba de ceva foarte trist. Este vorba si de ceva trist si atroce, dar, dupa opinia mea personala, este si ceva foarte hazos. Asa cum romanul este un personaj trist, plin de umor, oglinda lui ar putea sa fie acest film.

Planuiti o caravana pentru a duce Nunta muta si in orasele care nu mai au cinematograf?
Nu stiu mare lucru despre asta, doar ca este o initiativa a celor de la Castel Film si Transilvania si parerea mea este ca va fi bine pentru ambele tabere. Ati vazut filmul la TIFF, l-ati revazut cu jurnalistii la vizionarea de presa si cu publicul la proiectia de gala.

Veti mai revedea filmul cu publicul?
Cred ca l-am vazut de cateva sute de mii de ori. Mi se pare ca meseria de regizor de teatru este solara, iar cea de regizor de film este selenara, pentru ca stai mai tot timpul in intuneric. In intunericul salii de cinema, in intunericul camerei de montaj, in intunericul propriilor idei.

E vreo diferenta intre aplauzele de la sfarsitul piesei de teatru si cele de la sfarsitul proiectiei unui film?
La sfarsitul spectacolului filmic nu prea sunt aplauze. Sunt mai mult ganduri si vorbe. De fapt cele doua meserii, cea de regizor de teatru si cea de regizor de film, nu se pot compara.

Care vi se pare cea mai mare diferenta dintre ele?
Regizorul de teatru lucreaza cu lumina salii, cu lumina actorilor, lucrezi cu suprafata. Este o decopertare. In cazul filmului, lucrezi in subteran. Si publicul este diferit. Un anumit tip de public intra in salile de teatru, in salile anumitor teatre, si un anumit tip de public intra in salile de cinema. Aici chimia se schimba, publicul este mult mai eterogen si foarte diferit de cel de teatru. Evident, e bine sa fie asa. E bine ca parte din acel public sa isi ia lucruri pe care le simte mai aproape, care i se potrivesc, iar parte din el poate sa te si injure, reactie pe care o simti ca pe o binecuvantare uneori. Se constituie a fi un indreptar.

Ati lucrat cu multi prieteni vechi din teatru si in acest film. Va amintiti o intamplare amuzanta de la filmari?
N-as putea sa pun degetul pe o intamplare anume acum, dar filmarile au fost o placere pentru ca mai toti, daca nu chiar toti, actorii care au locuit in filmul asta sunt prietenii mei. Ei mi-au dat un exemplu luminos de prietenie atunci cand au hotarat sa joace pe bani foarte putini. A fost un sacrificiu de actor, dar pe altarul unei frumoase prietenii. Ce m-a uimit a fost ca multi dintre ei mi-au povestit ca istoriile lor personale au fost legate de subiectul filmului, adica au avut experiente asemanatoare, o data la moartea lui Stalin si apoi la moartea lui Tito, cand Securitatea a intrat peste ei si le-a spus sa se distreze mai pe muteste daca nu vor sa aiba neplaceri. Altcineva mi-a spus o alta poveste, mult mai rea decat situatiile pe care le-am imaginat eu in film, cum ca in copilarie, in timp ce se afla la scoala, a venit o echipa sa filmeze pentru Jurnalul de atunci. Copiii au inceput sa fie loviti, palmuiti de profesori, cu o ura de neinteles. Abia cand au devenit mai mari si-au dat seama ca au mancat aceasta bataie pentru ca jurnalistii voiai sa filmeze in momentul in care ei erau tristi din cauza acelei morti "titanice".

In imagine: Horatiu Malaele alaturi de Victor Rebengiuc, intr-una dintre canicularele zile de filmare din studiourile Castel Film.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells