Articole El laberinto del fauno

"Labirintul lui Pan", film castigator a trei premii Oscar si a sapte premii Goya, s-a copt timp de aproape 20 de ani in mintea lui Guillermo Del Toro. Regizorul spaniol dorea sa faca un film despre revolutia spaniola si despre istorie, prin povestea unei femei gravide care venea sa locuiasca cu sotul ei intr-o casa restaurata de catre acesta. Vizitand casa, viitoarea mama descoperea o gradina in forma de labirint, in care intalnea un satir. Ea urma sa faca dragoste cu bestia care ii propunea sa isi sacrifice copilul pentru ca labirintul sa poata inflori. Daca femeia ar fi acceptat, ar fi trait pentru totdeauna cu satirul. Chiar daca la final au ramas cateva asemanari, noua versiune a "Labirintului lui Pan" este foarte diferita, intrucat latura sentimentala a regizorului s-a impus...

Acesta este cel de-al saselea film al regizorului Del Toro. Intentia lui a fost de a vorbi, intr-un limbaj codificat, despre perioada neagra a fascismului. "Pentru mine, spune regizorul, fascismul reprezinta cea mai crunta oroare, si de aceea reprezinta subiectul ideal pentru a face din el o poveste pentru adulti. Pentru ca dincolo de toate fascismul este o forma de pervertire a inocentei, si deci a copilariei. Pentru mine fascismul reprezinta moartea sufletului, intrucat te forteaza sa iei niste decizii drastice si lasa urme adanci in cei care trauiesc in timpul lui. De aceea adevaratul 'monstru' din film este Capitanul Vidal, jucat de catre Sergi Lopez. Un monstru real, comparativ cu cei care populeaza labirintul. Fascismul te consuma, gram cu gram, nu neaparat fizic, dar cu siguranta la nivel spiritual. In acest film cred ca am reusit a vorbesc mai bine despre fascism decat in filmele mele precedente. Mai bine, mai profund, mai negru si mai complex, mai metaforic."

Precum in toate celellate filme ale lui Del Toro, referintele de baza provin mai putin din filmele care l-au impresionat, cat din literatura si din pictura. "Am fost dintodeauna foarte influentat de pictorul spaniol Goya. Mai cu seama de asa-numitele sale 'picturi negre', pentru mine cele mai impresionante. De exemplu tabloul in care Saturn isi devora fiul, a fost una dintre principalele mele inspiratii pentru personajul Omului Palid, unul dintre personajele principale ale filmului. Insa pentru ambianta generala, de aceasta data m-am inspirat puternic din lucrarile graficianului Arthur Rackham. Am incercat sa refac perversitatea si continutul foarte sexual din lucrarile lui. In povesti toate subiectele sunt ori despre intoarcerea in burta mamei (ca paradis, ca 'acasa'), fie despre umblatul prin lume si infruntarea propriilor dragoni. Noi suntem cu totii copii care umblam prin propriile noastre povesti.

Decorurile au trebuit fi constuite cu extrema minutiozitate. O mare importanta a avut alegerea culorilor de catre scenograful meu Eugenio Caballero. Impreuna am reconstruit totul de la cel mai mic ac. Deci nu exista niciun centimetru de cadru natural in film. Eu mi-am instalat biroul in miojlocul decorurilor. Am construit 34 de decoruri diferite, fiecare mai somptuos decat cel alaturat! Eugenio a facut ceva fabulos! Foarte importanta a fost si lumina filmului pentru atmosfera pe care o voiam. Directorul de imagine, Guillermo Navarro, este prietenul meu de o viata. Am decis impreuna ca sentimentul de amenintare continua din film are nevoie de multe umbre. Era vital sa redam lumea reala intr-un fel, si cea imaginara in alt fel. Prima trebuia sa fie rece, chiar glaciala, in timp ce cea imaginara sa fie mult mai calda, mult mai vie din punct de vedere estetic."

In ciuda tuturor efectelor vizuale inovative si superbe, Guillermo del Toro nu a avut niciodata intentia sa faca din "Labirintul lui Pan" un simplu film fantastic, insa a decis sa fie un film deschis catre o larga audienta. "Intotdeauna mi-a placut ca genurile sa fie amestecate. Sa combin de exemplu horror-ul cu povestirea istorica. Pentru mine filmul de fata este deci o drama cu radacini in contextul razboiului, brodata cu elemente de poveste si de mit. Chiar si aceste creaturi la care tin atat de mult nu sunt cele mai importante din film. Dincolo de toate acestea, filmul se bazeaza pe o poveste foarte emotionanta, profund umana si dramatica. O poveste care ridica intrebari universale. In timpul post-productiei a trebuit sa vad filmul de cel putin 70 de ori, si intotdeauna am plans la anumite scene. Ca si nevasta mea... Sper ca spectatorii sa fie la fel de implicati si de emotionati precum suntem si noi..."