Warner Bros. i-a găsit lui Leonardo DiCaprio viitorul blockbuster

de Cristina Grigore în 11 Iun 2013
Starul se va transforma în Rasputin, figură marcantă şi controversată în istoria în Rusiei ţariste

Studiourile Warner Bros. au achiziţionat drepturile de producţie pentru un film inspirat din viaţa şi activitatea lui Grigori Rasputin, o poveste ce îi aparţine scenaristului Jason Hall (care a imaginat şi scenariul viitorului American Sniper, un film de acţiune cu Bradley Cooper în rol principal) şi care a mers direct în orarul de filmări al lui Leonardo DiCaprio.

Potrivit Deadline.com, filmul a fost cumpărat special pentru celebrul actor, care s-a arătat interesat de această versiune a biografiei adaptate a celui supranumit Călugărul Nebun. Viziunea lui Hall are la bază unele informaţii mai puţin cunoscute despre copilăria lui Rasputin, marcată de moartea unui frate geamăn, experienţă care a schimbat total percepţia despre viaţă a acestuia şi care l-a transformat ulterior în controversata figură din istoria Rusiei, capabilă atât bunătate, cât şi de cruzime.

Personaj mistic, cu o abordare inedită asupra Bibliei ortodoxe, considerat de unii un medium şi un vindecător, Rasputin a avut o influenţă covârşitoare asupra conducătorilor ruşi ai vremii, familia Romanov. La scurtă vreme după asasinarea sa, în 1916, Ţarul Nicolae al II-lea a fost înlăturat de la tron, iar familia imperială a fost încarcerată.

Viaţa lui Rasputin a fost în mai multe rânduri adaptată micului şi marelui ecran, cele mai cunoscute producţii datând din 2001, cea a lui Josee Dayan, Raspoutine, cu Gérard Depardieu în rol central, şi din 1996, cea a HBO, Rasputin (sau Rasputin: Dark Servant of Destiny), cu Alan Rickman drept protagonist.

Deşi vedeta lui The Great Gatsby s-a arătat extrem de interesată de rol, nu se ştie deocamdată când va primi noul film Rasputin verde pentru producţie. Di Caprio a declarat recent că doreşte să ia o pauză de actorie, deoarece lucrul la ultimele trei filme ale sale – The Great Gatsby, Django Unchained şi The Wolf of Wall Street – realizate în ultimii doi ani, l-au epuizat.

Exploreaza subiecte similare:

Alan Rickman, leonardo dicaprio, The Great Gatsby, Rasputin, Gérard Depardieu, Django Unchained, The Wolf of Wall Street

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 11 iunie 2013 10:15
Nu mi se pare potrivit pentru rolul asta.
darayawaus pe 11 iunie 2013 11:00
De nici o culoare. A mai interpretat roluri de personaje reale controversate (Rimbaud, Ludovic al XIV-lea, Hoover), dar nu i-au prea iesit. Insa a facut si treaba buna ca Howard Hughes in The Aviator, desi nu credeam nici atunci ca i se potriveste rolul. Asa ca zic sa-i dam o sansa :)
cristi23 pe 11 iunie 2013 12:02
cred ca rolul de rasputin i se potriveste de minune lui Leo.........e un actor foarte bun si are ocazia de a face un nou rol de milioane........
Lalolica pe 11 iunie 2013 22:19
"....Tarul Nicolae al II-lea a fost înlăturat de la tron, iar familia imperială a fost încarcerată." defapt familia regala a fost asasinata.
darayawaus pe 11 iunie 2013 22:30
Da, dar dupa mai bine de un an de la abdicare, timp in care au fost incarcerati. Deci ai dreptate, dar si autorul articolului are dreptate.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells