Veneţia 2015: filmele şi starurile

de Ştefan Dobroiu în 2 Sep 2015
Titluri cu potenţial la Oscar, în selecţia festivalului de categorie A

E cel mai longeviv festival al lumii, iar cea de-a 72-a ediţie începe chiar astăzi. Poate că acum covorul roşu este gol, dar miercuri seara cele mai mari nume ale cinema-ului mondial şi cele mai extravagante toalete vor colora scena festivalului, în lumina blitzurilor hoardelor de fotografi. Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia este considerat cel mai timpuriu barometru al Oscarurilor, după ce în anii anteriori Gravity şi Birdman, ambele proiectate în deschiderea festivalului, au făcut senzaţie la Premiile Academiei Americane de Film. Iată mai jos cele mai importante titluri din selecţie, dar şi marile nume ce se vor perinda pe covorul roşu de pe insula Lido până pe 12 septembrie.

Dacă Gravity şi Birdman au deschis ediţiile anterioare ale festivalului, de această dată onoarea îi revine lui Everest, filmul islandezului Baltasar Kormákur. Este îmbucurător faptul că românii vor putea vedea drama cu Josh Brolin, Jason Clarke şi Jake Gyllenhaal la nici o săptămână după finalizarea festivalului, din 18 septembrie. Noi îl considerăm unul dintre cele mai aşteptate filme ale lunii şi l-am inclus în recomandările noastre cu privire la premierele din următoarele patru weekend-uri.

Preşedintele festivalului, Alfredo Barbera, a vorbit pentru Reuters despre cât de importantă este alegerea filmului din deschiderea Bienalei de cinema. "Cel mai dificil lucru este să identifici filmul pentru deschidere, pentru că este un film de o categorie specială. Trebuie să fie spectaculos, dar nu foarte violent pentru că publicul galei de deschidere este diferit de cel din timpul festivalului. Este format din invitaţi, reprezentanţi ai instituţiilor publice, autorităţi, şi nu cinefili, prin urmare trebuie să găseşti un mix de elemente care să acopere multele aşteptări ale publicului", a spus Barbera.

Poate că Everest nu este prea violent pentru sensibilii trimişi ai cine ştie căror ministere italiene, dar asta nu înseamnă deloc că selecţia festivalului nu atinge şi direcţii mai sumbre. Două dintre titlurile cu premiera mondială în lagună sunt Black Mass, cu Johnny Depp în rolul gansterului Whitey Bulger, dar şi Spotlight, cu Michael Keaton în rolul unui editor implicat în investigaţia publicaţiei Boston Globe ce a deconspirat preoţi catolici pedofili din Boston.

Un titlu ce s-ar putea regăsi în palmaresul festivalului este The Danish Girl, drama lui Tom Hooper despre pictorul danez Einar Wegener (Eddie Redmayne), care devenea, în 1930, una din primele persoane din istorie ce a suferit o operaţie de schimbare a sexului. Toate cele trei titluri ar putea intra în vizorul membrilor votanţi ai Academiei Americane de Film, organizatoarea Oscarurilor.

Pe lângă actorii deja menţionaţi, la festival va mai veni Idris Elba pentru violentul Beasts of No Nation, despre Agu, un copil soldat din Nigeria răpit din sânul familiei pentru a lupta în sângeroasele războaie locale. Kristen Stewart şi Nicholas Hoult vor reprezenta Equals, o distopie ce explorează o societate fără emoţii în care doi tineri descoperă că au sentimente unul pentru celălalt. Christopher Plummer şi Martin Landau joacă rolurile principale în cel mai nou film al lui Atom Egoyan, Remember, o poveste despre un supravieţuitor al unui lagăr nazist care descoperă că ucigaşul familiei sale trăieşte în Statele Unite şi începe o lungă călătorie pentru a se răzbuna.

Valeria Golino, Catherine Frot, Juliette Binoche şi Tilda Swinton sunt doar câteva din numele europene invitate cu cele mai recente filme la cea de-a 72-a ediţie a festivalului.

Pe lângă filmele prezentate în competiţie sau în afara competiţiei, festivalul se mai poate lăuda cu secţiunea Orizzonti, o secţiune a descoperirilor şi a subiectelor incomode. Titluri ce prezintă posibile mari nume ale cinema-ului următoarelor decenii se află în secţiunile paralele Settimana Internazionale della Critica şi Giornate degli Autori.

Palmaresul ediţiei va fi anunţat pe 12 septembrie. Trofeul suprem al ediţiei anterioare a festivalului a fost câştigat de regizorul suedez Roy Andersson cu filmul A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence/Un porumbel cugetând pe o ramură. 

Exploreaza subiecte similare:

Everest, Gravity, Birdman, Black Mass, The Danish Girl, Spotlight, Beasts of No Nation, Remember, Atom Egoyan, Johnny Depp, Idris Elba Akuna, Michael Keaton, Baltasar Kormákur, Jason Clarke, Josh Brolin, Jake Gyllenhaal, Equals, Kristen Stewart, Nicholas Hoult, Eddie Redmayne, Tom Hooper, En duva satt på en gren och funderade på tillvaron, Roy Andersson

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 2 septembrie 2015 21:59
Succes tuturor si abia astept sa vad premiantii.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells