Uniunea Cineaștilor din România anunță nominalizările pentru Premiile UCIN 2016

de Cinemagia în 11 Mai 2016
Palmaresul include, printre altele, Premiul Opera Prima, Premiul pentru film documentar de televiziune și Premiul pentru cea mai bună cascadorie

Gala Premiilor UCIN va avea loc luni, 16 mai, în Sala de spectacole a Cercului Militar Național. Evenimentul este organizat de Uniunea Cineaștilor din România și produs de Revolver, se anunță într-un comunicat remis Cinemagia. Actori, regizori, scenariști, muzicieni, numeroase personalități culturale, dar și oficialități, cu toții vor fi întâmpinați pe covorul roșu începând cu ora 18:30. Spectacolul va fi prezentat de Gianina Corondan și Mihai Găinușă.

Gala Premiilor UCIN este un eveniment cu tradiție, căruia organizatorii și producătorii doresc să-i aducă anul acesta o nouă strălucire. Momentele artistice inedite, vedetele de marcă ce vor decerna premiile, decorul, spectacolul de sunet și lumini, scenariul original al spectacolului, toate sunt menite să ofere o seară de neuitat audienței, promit organizatorii, prin intermediul aceluiași comunicat.

În așteptarea galei, juriul a anunțat nominalizații. Iată care sunt filmele artistice și documentare, precum și artiștii care concurează pentru Premiile UCIN 2016:

Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor din România:

„Bucuresti Non Stop”, regia Dan Chișu;
„De ce eu?”, regia Tudor Giurgiu;
„Aferim!”, regia Radu Jude

Premiul Special al Juriului:

„Aferim!”, regia Radu Jude;
Seria TV „Dreptul la memorie. Argumente pentru înființarea unui muzeu al comunismului în România, la București”, regia: Ruxandra Țuchel, Cristina Rădulescu, Roxana Chiriță;
„Autoportretul unei fete cuminți”, regia Ana Lungu

Premiul pentru regie:

Corneliu Porumboiu pentru filmul „Comoara”;
Dan Chișu pentru filmul „Bucuresti Non Stop”;
Tudor Giurgiu pentru filmul „De ce eu?”

Premiul pentru scenariu:

Tudor Giurgiu și Loredana Novak pentru filmul „De ce eu?”;
Dan Chișu pentru filmul „Bucuresti NonStop”;
Radu Jude și Florin Lăzărescu pentru filmul „Aferim!”

Premiul pentru imagine:

Marius Panduru pentru imaginea filmului „ Aferim!”;
Daniel Kosuth pentru imaginea filmului „Lumea e a mea”;
Viorel Sergovici jr. pentru imaginea filmului „Poveste de dragoste”

Premiul pentru costume:

Ana Ioneci pentru filmul „Dopul scuză mijloacele”;
Dana Păpăruz pentru filmul „ Aferim!”;
Oana Păunescu pentru filmul „Live”

Premiul pentru scenografie:

Augustina Stanciu pentru filmul „Aferim!”;
Cristian Niculescu pentru filmul „De ce eu?”;
Mihnea Mihăilescu pentru filmul „Dopul scuză mijloacele”

Premiul pentru interpretare feminină:

Rodica Lazăr pentru rolul Mariana din filmul „Carmen”;
Ioana Flora – în filmul „Scor Alb”;
Hilda Peter pentru rolul Cristina din filmul „Box”

Premiul pentru interpretare masculină:

Toma Cuzin pentru rolul Costi, din filmul „Comoara”;
Emilian Oprea pentru rolul Cristian Panduru din filmul „De ce eu?”;
Teodor Corban pentru rolul Costandin, din filmul „Aferim!”

Premiul pentru interpretare feminină – rol secundar:

Ioana Flora pentru rolul Paula, din filmul „Acasă la tata”;
Olimpia Melinte pentru rolul Jenny, din filmul „București NonStop”;
Andreea Vasile pentru rolul Dora, din filmul „De ce eu?”

Premiul pentru interpretare masculină – rol secundar:

Alexandru Potocean pentru rolul Sifon, din filmul „Nu există-n lumea asta”;
Andi Vasluianu pentru rolul Petrică, din filmul „Acasă la tata”;
Gheorghe Ifrim pentru rolul Achim, filmul „București NonStop”

Premiul pentru montaj:

Dana Bunescu, pentru filmul „Carmen”;
Cătălin Cristuțiu pentru filmul „Aferim!”;
Tudor Pojoni pentru filmul „București NonStop”

Premiul pentru coloana sonoră:

Cristian Tarnovețchi, pentru filmul „București NonStop”;
Andre Rigaut și Matthias Lempert pentru filmul “Box”;
Florin Tăbăcaru pentru filmul „Acasă la tata”.

Premiul pentru muzica originală:

Cristian Lolea pentru filmul „Carmen”;
Alexander Bălănescu pentru filmul „Muntele magic” ;
Marius Leftărache pentru filmul „Cel ales”.

Premiul pentru scurtmetraj de ficţiune:

Mihai Ionescu pentru filmul „Dopul scuză mijloacele”;
Andrei Crețulescu pentru filmul „Ramona”;
Andreea Vălean pentru filmul „Nu există-n lumea asta”.

Premiul pentru film documentar de lungmetraj:

Anca Damian pentru filmul „Muntele Magic”;
Alexandru Solomon pentru filmul „România: patru patrii”;
Oana Giurgiu pentru filmul „Aliyah DaDa”

Premiul pentru film documentar de scurtmetraj:

Claudiu Mitcu pentru filmul „Rețeaua”;
Marian Voicu pentru filmul „Torna, torna, fratre! Povestea aromânilor spusă de ei înșiși”;
Violeta Gorgos pentru filmul “„Lume, ia-mă în brațe, eu vin”

Premiul pentru film de animaţie:

Matei Branea pentru filmul „Omulan!”;
Ion Octavian Frecea pentru filmul “Colinda”;
Ștefan Scărlătescu și Andrei Scărlătescu pentru filmul “Recunoștință”.

Premiul pentru film documentar de televiziune:

Andreea Știliuc pentru filmul „Parisul lui Matei”;
Seria „Dreptul la memorie. Argumente pentru înființarea unui muzeu al comunismului în România, la București”, regia: Ruxandra Țuchel, Cristina Rădulescu, Roxana Chiriță ;
Violeta Gorgos pentru filmul „Lume ia-mă în brațe, eu vin”

Premiul Opera Prima:

Filmul „Carmen”, regia Doru Nițescu ;
Filmul „Acasă la tata”, regia Andrei Cohn;
Filmul „Lumea e a mea”, regia Nicolae Constantin Tănase.

Premiul pentru machiaj:

Bianca Boeroiu și Astrid Weber pentru filmul „Box”;
Petya Simeonova și Bianca Boeroiu pentru filmul „Aferim!”;
Dana Roșeanu pentru filmul „Carmen” .

Premiul pentru cea mai bună cascadorie:

Mihaela Oros și Răzvan Gheorghiu în filmul „Scorpion King IV”;
Gabriel Burlacu și Valentin Vasilescu în serialul „Umbre”, episodul 7;
Deliu Ionescu și Valentin Vasilescu în filmul „Bon voyage”.

Premiile Uniunii Cineaștilor din România, eveniment de interes național cu caracter permanent, din 1971, se organizează în fiecare an și reprezintă aprecierea actului cinematografic românesc.

Ediția 2016 a Galei Premiilor UCIN este organizată de Uniunea Cineaștilor din România, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și este produsă de Revolver.

Alte știri din cinema

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells