Un viking şi un membru al navei Enterprise, în Warcraft

de Cristina Grigore în 24 Sep 2013
În distribuţia ambiţiosului proiect cinematografic mai sunt aşteptaţi Colin Farrell şi Paula Patton

Studiourile Legendary Pictures şi Atlas Entertainment au dat startul producţiei filmului Warcraft, ambiţioasa şi mult aşteptata iniţiativă cinematografică de către fanii ultra popularei seriei de jocuri online World of Warcraft. Pelicula îşi definitivează zilele acestea distribuţia, în care, potrivit Deadline.com, au fost cooptaţi acum Anton Yelchin, interpretul lui Pavel Chekov din ultimele filme Star Trek, dar şi Travis Fimmel, protagonist al unui foarte apreciat serial al lui 2013, Vikings.

Tot Deadline.com scria ieri despre ofertele pentru rolurile centrale din film, care au pornit către actorii Colin Farrell şi Paula Patton (o ştiţi din Mission: Impossible – Ghost Protocol). Deocamdată, intriga filmului nu a fost dezvăluită, motiv pentru care nici rolurile oferite lui Patton şi Farrell nu au fost menţionate. Sursele celor de la Deadline.com sugerează că în film vor fi incluse „călătoria în timp şi lumi extraterestre”, însă mai multe informaţii vom afla probabil după începerea filmărilor, programată pentru luna ianuarie a anului viitor.

Ultima versiune a scenariului a fost imaginată de scenaristul lui Blood Diamond şi K-PAX, Charles Leavitt, iar în scaunul regizoral se află Duncan Jones (Moon). Lansarea filmului a fost stabilită pentru 2015.

Exploreaza subiecte similare:

Warcraft, Anton Yelchin, Travis Fimmel, Vikings, Colin Farrell, Paula Patton, Mission: Impossible - Ghost Protocol, Blood Diamond, K-PAX, Charles Leavitt, Duncan Jones, Moon

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 24 septembrie 2013 10:37
Scenarist bun, regizor bun, dar Colin Farrell?? :(
Sayko pe 24 septembrie 2013 11:01
Si eu am fost dezamagit cand am auzit de Colin Farrell.Sunt un mare fan al MMo-ului si al universului Warcraft dar cred ca un asemenea proiect ar merita un cast pe masura daca vor sa rupa box-office-ul pentru ca o poveste care sa placa au de unde alege.Mai degraba ma gandeam la Chris Hemsworth decat la Farrell
Bayard pe 24 septembrie 2013 13:28
Farrell este bun in filme de tipul Dead Man Down, in care joaca un dur, mafiot, ceva de genul. Daca il distribui in orice altceva si trebuie sa arate orice alt tip de emotie... iese dezastru. A distrus o groaza de filme.
lucaciumihai pe 24 septembrie 2013 12:55
Chris Hemsworth = Arthas @Ayko
Ian McKellen = Gandalf = Furion
Evangeline Lily = Traxex

vladimir84 pe 24 septembrie 2013 22:11
Travis Fimmel i-a demonstrat talentul in Vikings, sa vedem cum se descurca sin intr-un SF de clasa.
Fourleaf22 pe 25 septembrie 2013 00:53
Cred ca singurul rol care s-ar potrivi pt. Colin Farrell e Rhonin. Dar acuma depinde ce poveste vor sa o ecranizeze....The Ancient War sau ce se intampla in Warcraft 3.
alex_il_fenomeno pe 26 octombrie 2013 20:23
Se aduna o echipa impresionanta...Deja incep sa astept acest film :)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells