Trailerul la Indiana Jones 5 a fost dat publicităţii, iar Harrison Ford susţine că „te va face praf”

de Gloria Sauciuc în 12 Sep 2022
Harrison Ford joacă pentru cea de-a cincea oară pe eroul de aventuri cu pălărie

Harrison Ford îl va readuce pe Indiana Jones înapoi pe ecrane pe 30 iunie 2023. La expoziţia Disney D23/„The Ultimate Disney Fan Event”, sâmbătă, Lucasfilm a oferit publicului o primă perspectivă asupra modului în care tehnologia digitală îl va face pe aventurierul cu pălărie să arate mai tânăr decât cei 80 de ani pe care îi are protagonistul, scrie cnet.com.

Deşi trailerul nu a apărut încă online, materialul filmat este spectaculos şi tipic pentru Indiana Jones, scrie cnet.com - o secvenţă în care eroul de aventuri dă cu biciul într-o veselie într-un grup de bătăuşi, care răspund scoţând armele şi trăgând în aventurier. Este o trimitere clară la secvenţa celebră în care Indy îl împuşcă, parcă din întâmplare, pe spadasinul din Raiders of the Lost Ark, numai că de data asta ţinta - Indiana Jones - scapă nevătămat.

Filmele cu Indiana Jones sunt despre fantasy şi despre mister, dar şi despre suflet", a declarat Ford de pe scenă alături de regizorul James Mangold şi de colega de platou Phoebe Waller-Bridge. „Avem o poveste cu adevărat grozavă pe care trebuie să o spunem, plus un film care te va face praf”.

„Spun cu mândrie că acesta e fantastic”, a plusat Ford, arătând către Waller-Bridge şi adăugând: „Ea e unul dintre motive”.

Cu producţia semnată de Steven Spielberg, cel de-al cincilea Indiana Jones îi are în alte roluri pe Mads Mikkelsen, Thomas Kretschmann, Boyd Holbrook, Shaunette Renée Wilson, Toby Jones şi pe Antonio Banderas

Ford a vorbit despre avanpremiera filmului la Star Wars Celebration Anaheim în luna mai, afişând inconfundabila siluetă a lui pe un pod de frânghie, într-o peşteră întunecoasă. Filmul trebuia să aibă premiera în 2019, însă pandemia l-a decalat pentru vara lui 2023. Atunci, Ford va avea aproape 81 de ani.

 

Exploreaza subiecte similare:

Steven Spielberg, Mads Mikkelsen, Thomas Kretschmann, Boyd Holbrook, Shaunette Renée Wilson, Toby Jones, Antonio Banderas, Harrison Ford

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells