Tot ce știm despre Darth Maul și semnificația apariției lui în Solo: A Star Wars Story

de Gloria Sauciuc în 17 Sep 2018
Articolul conţine numeroase spoilere pentru finalul lui Solo: A Star Wars Story

Darth Maul, eroul negativ despre care s-a crezut că a murit, a apărut în Solo: A Star Wars Story. Personajul are o poveste în spate - şi se pare că vom afla mai multe despre acesta în filmele Star Wars care vor urma.

Solo: A Star Wars Story descria povestea din spatele eroului Han Solo şi a altor câteva personaje din anturajul lui. Şi, totuşi, cea mai mare surpriză a filmului nu are de-a face cu evenimentele care îl conduc direct pe Han în poziţia de iscusit contrabandist intergalactic - ci de personajul care este descoperit, surprinzător, în viaţă, exercitând o influenţă mare în galaxie şi rămânând o ameninţare continuă pentru numeroşi eroi.

Personajul despre care vorbim este Darth Maul (Ray Park, cu vocea lui Sam Witwer), a cărui prezență în film, în cazul în care nu sunteţi la curent cu informaţiile tangenţiale despre serie, în special cu serialele TV animate în care acesta a apărut, cu siguranţă va va surprinde. Mai ales atunci când acesta se dovedeşte şeful unei organizaţii criminale numite Crimson Dawn (Zorii Roşii) dar în acelaşi timp şi noul şef al Qi'rei, personajul Emiliei Clarke, atunci când aceasta se dedică unei vieţi în lumea fărădelegii, la finalul filmului.

Va mai apărea Darth Maul în filmele următoare? Maul are o poveste lungă în spate. În The Phantom Menace din 1999, ucenicul lui Darth Sidious - Palpatine (Ian McDiarmid) a fost tăiat în două în lupta cu Qui-Gon Jinn (Liam Nesson) şi Obi-Wan Kenobi (Ewan McGregor). Luptând cu doi Jedi odată, Lordul Sith l-a ucis pe Qui-Gon, ceea ce l-a înfuriat pe Obi-Wan. Cu un salt şi cu o mişcare rapidă din partea Forţei, Obi-Wan a reuşit să îl despice pe Darth Maul în două, după care Maul a căzut într-un puţ adânc şi a dispărut în întuneric, pentru a nu mai fi văzut din nou în filmele Star Wars. Aşa că, luându-ne după filme, avem motive să credem că acesta este defunct. Totuşi nu, pentru că Maul este o figură importantă în poveştile Star Wars care au loc aproape imediat de la prima lui apariţie în Ameninţarea Fantomei.

Detaliile modului în care a supravieţuit apar pentru prima oară în Star Wars: The Clone Wars, scrie thewrap.com, unde acesta apare cu picioare protetice şi pus pe răzbunare contra lui Obi-Wan Kenobi. Se dovedeşte în serial că prin răutate pură, voinţă şi prin cunoaşterea Forţei, Maul (Witwer) reuşeşte să rămână în viaţă după lupta cu Kenobi pe Naboo - în cădere, s-a prins de o tubulatură de aer şi a supravieţuit. Din acel moment încolo, Maul se prinde de o ladă de gunoi, rămânând în viaţă prin Forţă şi prin furie, ceea ce nu e departe de ceea ce i s-a întâmplat lui Anakin Skywalker (Hayden Christensen) după lupta lui cu Kenobi în Revenge of the Sith. Lada de gunoi îl duce pe o planetă - groapă de gunoi, Lotho Minor, unde Maul reuşeşte să îşi facă rost de o pereche de picioare protetice. Furia îl înnebuneşte, însă rămâne în viaţă gândind răzbunarea contra lui Kenobi.

Apărând la finalul lui Solo în rolul unui ameninţător şef mafiot, Maul promite un nou capitol, deşi se va vorbi şi despre moartea lui în Star Wars: Rebels care va avea loc cu doar câţiva ani înainte de A New Hope. Ceea ce plasează acţiunea din Solo undeva după Revenge of the Sith dar înainte de Rebels. Întrebarea este, atunci, ce pregăteşte apariţia lui în Solo. Probabil, alături de Qi'ra, va avea un rol important în următorul Star Wars.

Cea de-a doua posibilitate este ca perechea să intre într-o altă producţie aflată în pregătire, cea cu Obi-Wan şi cu Boba Fett, ambele plasate în timp înainte de trilogia iniţială, deşi nu există garanţii, coentează publicația de profil The Wrap.

În orice caz, alte câteva lucruri trebuie spuse despre Darth Maul: povestea lui continuă în benzile desenate Clone Wars, şi mai târziu în Rebels. În perioada Clone Wars - războiul Clonelor, este salvat de pe Lotho Minor de către fratele său, Savage Opress, oferindu-i-se o pereche de picioare protetice. Maul devine conducătorul unui grup criminal numit the Shadow Collective, opozant atât al Republicii cât şi al cavalerilor Jedi. Kenobi şi Maul se luptă de mai multe ori, fără ca Maul să învingă. Totuşi, cucereşte planeta Mandalor şi o face baza lui de operațiuni. Maul şi Opress îşi fac armata lor, se luptă cu Sidious şi pierd, Opress pierzându-şi viaţa. Maul îşi pierde şi planeta, iar apoi se ascunde. Totuşi, reapare în Rebels, plasat cu 15 ani mai târziu, atunci când Jedi îl va întâlni pe planeta Malachor.

Maul îl manipulează pe Ezra Bridger, padawan Jedi, şi apoi îl trădează. Maul aproape află unde se află Obi-Wan Kenobi. Apariţia lui Maul în Solo creează premisa unei poveşti mai ample, iar Crimson Dawn e o organizaţie greu de definit care luptă atât de partea, dar şi împotriva Imperiului: este cu siguranţă o forţă, deşi probabil una care nu ameninţă Imperiul. Atunci când Ezra îl întâlneşte pe Maul pe Malachor, acesta este vânat de inchizitorii Imperiului, aşa că probabil vom vedea ce anume l-a adus pe Maul în colimatorul Împăratului. Nu ştim ce ne rezervă viitorul poveştii lui Maul.

Exploreaza subiecte similare:

Solo: A Star Wars Story

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells