Shazam! îşi arată puterile din 5 aprilie, pe marile ecrane

de Cinemagia în 4 Apr 2019
Shazam! aduce povestea de început a unui supererou atipic și simpatic, din 5 aprilie, pe marile ecrane din toată ţara, în formatele: IMAX 3D, 3D şi 4DX

Din 5 aprilie vine în premieră pe marile ecrane Shazam!, următorul supererou din universul DC Comics, care şi-a propus să impresioneze cu numeroasele sale efecte speciale şi incredibilul său umor.

Povestea filmului porneşte de la ideea că toţi avem puteri nebănuite de supererou, însă e nevoie doar de puțină magie pentru a fi scoase la suprafață. Billy Batson, de exemplu, nu trebuie decât să spună Shazam!, astfel încât, dintr-un adolescent isteț de 14 ani să devină un ditamai supereroul, grație atingerii magice a unui vrăjitor. Un suflet de copil într-un corp superdotat, Shazam profită de puterile sale exact așa cum ar face orice adolescent: se distrează folosindu-le! Poate zbura? Poate vedea prin pereți? Poate produce fulgere cu mâinile? Poate sări peste teste? Shazam va testa limitele abilităților sale cu naivitatea și bucuria unui copil. Însă va trebui să învețe rapid să își stăpânească puterile pentru a face față confruntării cu forțele distrugătoare ale dr. Thaddeus Sivana (Mark Strong).

Shazam! îl aduce de asemenea în rol principal pe Jack Dylan Grazer (“IT”), în interpretarea celui mai bun prieten al lui Billy. Distribuţia îi include de asemenea pe Faithe Herman (“This is Us”), Grace Fulton (“Annabelle: Creation”), Ian Chen (“Fresh Off the Boat), Jovan Armand (“Hawaii Five-0”), Marta Milans (“Killer Women”) şi Cooper Andrews (“The Walking Dead”).

Ancorat în universul DC, însă cu un umor aparte şi un ton care îl face ideal pentru mersul la cinema alături de întreaga familie, scenariul filmului Shazam!, este scris de Henry Gayden şi Darren Lemke, având la bază personaje din universul DC. Personajul Shazam a fost creat de Bill Parker şi C.C. Beck. Jeffrey Chernov, Christopher Godsick, Walter Hamada, Geoff Johns, Adam Schlagman, Richard Brener, Dave Neustadter, Dany Garcia, Hiram Garcia semnează genericul în calitate de producători executivi.

Echipa creativă a lui Sandberg il include pe directorul de imagine al filmului Annabelle: Creation, Maxime Alexandre, precum si pe production designer-ul Jennifer Spence, editorul de montaj Michel Aller si costumele Leah Butler.  Muzica este semnată de Benjamin Wallfisch (Blade Runner 2049, IT, Annabelle: Creation).

O producție New Line Cinema, cea mai nouă aventură din Universul DC Comics, Shazam! aduce povestea de început a unui supererou atipic și simpatic, din 5 aprilie, pe marile ecrane din toată ţara, în formatele: IMAX 3D, 3D şi 4DX.

Exploreaza subiecte similare:

Shazam!

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Gabriel56 pe 4 aprilie 2019 15:41
pai ieri a fost avanpremiera,de astazi este premiera nu 5

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells