Serialul de succes Star Trek: Strange New Worlds va reveni pe SkyShowtime în această vară

de Cinemagia în 5 Apr 2023
Sezonul doi va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din iunie

Cu ocazia First Contact Day, SkyShowtime anunță că noul sezon din Star Trek: Strange New Worlds va fi disponibil în exclusivitate pe platformă, în această vară.  Produs de CBS Studios, sezonul doi din Star Trek: Strange New Worlds va fi disponibil pe SkyShowtime din iunie, câte un nou episod, din totalul de zece, fiind disponibil săptămânal.

Star Trek: Strange New Worlds este povestea anilor în care Căpitanul Christopher Pike era la cârma U.S.S. Enterprise. Serialul îi prezintă pe favoriții fanilor, Anson Mount în rolul Căpitanului Christopher Pike, pe Rebecca Romijn în rolul lui Number One și pe Ethan Peck în rolul Ofițerului Spock. Serialul îi urmărește pe Căpitanul Pike, Ofițerul Spock și Number One în anii dinaintea îmbarcării Căpitanului Kirk pe U.S.S. Enterprise, în timp ce explorează noi lumi în jurul galaxiei.

Serialul îi are ca protagoniști pe Jess Bush în rolul Asistentei Christine Chapel, pe Christina Chong în rolul lui La’an Noonien-Singh, pe Celia Rose Gooding în rolul Cadetului Nyota Uhura, pe Melissa Navia în rolul Lt. Erica Ortegas și pe Babs Olusanmokun în rolul Dr. M’Benga. Sezonul doi include, de asemenea, revenirea invitatului special Paul Wesley în rolul lui James T. Kirk, precum și pe Carol Kane într-un rol recurent - Pelia.

Sezonul doi din Star Trek: Strange New Worlds este produs de CBS Studios, Secret Hideout și Roddenberry Entertainment. Akiva Goldsman și Henry Alonso Myers sunt co-showrunners. Goldsman, Alex Kurtzman și Jenny Lumet sunt producători executivi, alături de Alonso Myers, Aaron Baiers, Heather Kadin, Frank Siracusa, John Weber, Rod Roddenberry și Trevor Roth. Serialul este distribuit de Paramount Global Content Distribution.

Sezonul doi din Star Trek: Strange New Worlds include un episod crossover, care cuprinde atât acțiune-live, cât și animație, în care Tawny Newsome din Start Trek: Lower Decks îl interpretează pe Ensign Beckett Mariner, iar Jack Quaid pe Ensign Brad Boimler, când se alătură U.S.S. Enterprise. Episodul a fost regizat de Jonathan Frakes, actorul și regizorul Star Trek: The Next Generation și Star Trek: Picard.

Primul sezon din Star Trek: Strange New Worlds este deja disponibil pentru vizionare, numai pe SkyShowtime.

Serviciul SkyShowtime este disponibil pentru clienți prin intermediul aplicației SkyShowtime disponibilă pentru pe Apple iOS, tvOS, dispozitivele Android, Android TV, Google Chromecast, LG TV, Samsung și prin intermediul site-ului: www.skyshowtime.com. Prețul standard lunar al unui abonament la SkyShowtime este de 3.99 euro. Până la data de 11.04.2023, noii clienți care optează pentru un abonament lunar pot beneficia de oferta Abonamentul la jumătate de preț pe viață.

Exploreaza subiecte similare:

Star Trek: Strange New Worlds, Anson Mount, Rebecca Romijn, Ethan Peck, Jess Bush, Christina Chong, Celia Rose Gooding, Melissa Navia, Babs Olusanmokun, Paul Wesley, Carol Kane

Alte știri din cinema

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells