La începutul acestui an, i-am întâlnit pe actorii Eric McCormack, Rachael Leigh Cook şi Scott Wolf la „Hotel du Louvre” din Paris, pentru a discuta despre serialul Perception/Capcana minţii, al cărui al treilea sezon se filma la câteva străzi distanţă, pe „Pont Neuf”, cel mai vechi pod din Paris, dar şi în alte puncte de mare încărcătură istorică şi culturală ale capitalei franceze. Cel de-al doilea sezon al serialului se difuzează pe Universal Channel începând cu 15 septembrie, în fiecare zi de luni, de la ora 22, câte două episoade.
În acest al doilea sezon, distribuţiei i se alătură guest star-ul Scott Wolf, care joacă rolul lui Donnie, soţul lui Kate (de care aceasta urmează să divorţeze), un procuror-adjunct de succes, care s-a transferat recent înapoi la Chicago, revenind în viaţa lui Kate... Redăm, mai jos, interviul cu actorul.
Cum merg filmările la sezonul 3. Care a fost programul acestei zile?
Scott Wolf:Mai mult am lucrat, după-amiaza aceasta. Este o experienţă unică să fii aici. Am jucat în mai multe seriale, dar nu am mai călătorit atât de departe de casă pentru a juca într-un serial. Să iei o familie de personaje şi să le laşi într-un oraş aşa de simbolic este ceva. Este prima dată când filmez la Notre Dame!
Cum te-ai simţit când ai filmat în locuri atât de celebre precum Notre Dame?
Scott Wolf: A fost ca un vis! În mod evident, atunci când am venit aici cunoşteam locurile în care urma să filmăm la nivel de carte poştală, dar călătorind pe aici şi vizitând oraşul, cu toată istoria, am descoperit lucruri remarcabile, este o ocazie grozavă să descoperim toate acestea. Există o scenă în care Rachel şi cu mine suntem destul de apropiaţi (râde), dar.... am stat şi cu soţia mea şi am avut propriile noastre momente extraordinare aici, până acum.
Cum aţi descrie dinamica personajelor Donnie, Kate (Rachael Leigh Cook) şi Daniel (Eric McCormack) în cel de-al doilea sezon?
Scott Wolf: Ei bine, atunci când Donnie apare pentru prima dată, într-o scenă din Chicago, aceasta se întâmplă în mijlocul unei situaţii destul de tensionate. Relaţia între cei trei este dificilă: Donnie a făcut o greşeală teribilă, şi trebuie să părăsească oraşul pentru ceva timp. Între timp, Daniel şi Kate au format această relaţie de parteneriat, profesional desigur, dar care are şi o evoluţie către zona mai personală. O parte din descoperirea pe care publicul o face, în sezonul 1, a fost de a-i vedea pe cei doi împreună. Aşa că momentul în care Donnie îşi face din nou apariţia aduce o surpriză, şi persoana cea mai surprinsă este Kate: în mod evident el a greşit faţă de ea, a fost infidel, şi lucrurile au mers rău. Însă Donnie se întoarce, şi cu toate că nu este omul cel mai de încredere, se face totuşi îndrăgit. El s-a întors să îşi recâştige iubirea vieţii, să îşi reconcilieze relaţia cu soţia şi să se reabiliteze...
Da, dar are şi o agendă ascunsă...
Scott Wolf: Da, are! Prima dată când se întoarce susţine că s-a întors doar din cauza serviciului. Cred că agenda lui ascunsă constă în faptul că, în realitate, s-a întors pentru a o readuce pe Kate în viaţa lui. Şi aceasta îl dezvăluie caracterul. Nu ştiu publicul din ţările voastre la ce episod a ajuns...
În Romania va fi difuzat în septembrie cel de-al doilea sezon...
Scott Wolf: Deci e dezvăluit destul de repede, cred că în cel de-al doilea episod al sezonului doi. Daniel de exemplu este empatic, sensibil, nu vrea să facă rău nimănui, însă Donnie este omul care îşi propune să obţină ceea ce vrea fără să îi pese că ar putea răni pe cineva. Din punct de vedere al stilului, Daniel şi Donnie sunt personaje opuse, şi pentru că el ştie că personajul meu a rănit-o pe Kate, or lui îi pasă mult de Kate, nu mă agreează de loc! (râde)
...Dar dvs. aveţi faţă de băiat rău!
Scott Wolf: Fără să fiu obraznic, cred că am mai mult faţă de băiat bun decât de băiat rău. Aşa că la începutul carierei jucam mai ales personaje caracterizate prin cinste, prin sinceritate. Dar e interesant să joci roluri negative, am mai jucat roluri de asasin, ceea ce este cu siguranţă mai mult decât Donnie care este doar un pic brutal. Treaba noastră nu este să spunem exact ce face personajul, însă există o tensiune remarcabilă atunci când publicul nu spune doar „Aha, uite un băiat rău, pentru că arată ca băiatul rău!”, atunci devine mai provocator pentru public. Şi în acest caz particular, de-a lungul celui de-al doilea sezon, ceea ce începe ca un personaj care nu trezeşte simpatia publicului ajunge, în cele din urmă, ca publicul să ţină cu el şi să vrea ca el să obţină ceea ce-şi doreşte. Cred, că pe măsură ce povestea evoluează şi ies la iveală aspectele umane, vulnerabilităţile lui Donnie şi ce anume este el cu adevărat, Daniel la rândul lui le vede. Cred că semnificaţia lui Donnie în Perception este o poveste despre reabilitare: povestea unui om care îşi doreşte să fie mai bun.
Cum e să fiţi unul dintre cei mai sexy bărbaţi în viaţă, aşa cum sunteţi considerat?
Scott Wolf: Hm, cred că eram pe locul 143! (râde) Ştiţi, e o onoare, iar topul era orientat cu precădre pe actorii a căror carieră a pornit în anii '90 şi care au rămas în industria filmului. Ştiţi, întotdeauna am arătat tânăr, şi părinţii mei au arătat tineri. Tatăl meu arăta tânăr, ştiu că la un moment dat atunci când împreună cu tata, care avea 50 de ani, şi cu fratele meu făceam sport, prietenii bunicilor mei ni s-au adresat „Bună, voi trebuie să fiţi nepoţii!”. Cineva mi-a arătat o poză foarte stranie, cu mine la 45 de ani şi cu mine la 17 şi arătam foarte asemănător! În afară de faptul cu arătatul tânăr, eu cam schimb zilnic scutece şi voi mai schimba, pentru că urmează să mai am încă un bebeluş.
Veţi fi un tată de cinci copii!
Scott Wolf: Da...
Înainte să jucaţi în Perception, poate aţi fost spectator al serialului. Cum vi s-a părut?
Scott Wolf: Am văzut fiecare episod, am văzut serialul, şi mie şi soţiei mele îi plac serialele poliţiste cu misterul care învăluie diverse crime, jocul este excelent, ambii actori sunt fascinanţi, scenariul este reuşit. Nu m-aş fi oferit să joc dacă nu aş fi văzut mai înainte măiestria artistică, dar şi altceva, unic: misterul care înconjoară crimele, este o structură destul de ingenioasă, în care însuşi Pierce, având această boală, are o anumită înţelegere şi o empatie faţă de cei pe care îi anchetează. În serialele obişnuite această afinitate este greu de găsit, pentru că eroul nu poate fi un asasin şi nu poate, deci, înţelege pe acesta. Astfel, se creează această emoţie şi această afinitate, fiind o experienţă mult mai umană, şi nu doar una clinică. Mi-a plăcut la nebunie, iar jocul lui Eric m-a convins: personajul lui pare să aibă compasiune chiar şi pentru cele mai dificile cazuri cu care are de-a face. Asta m-a făcut să mă simt unic, şi acest sentiment este principala cauză pentru care joc. Acest serial este procedural: poate fi un nou caz în fiecare săptămână, cu fiinţe umane şi cu personaje în relaţiile lor.
Care temă din Perception a fost cea mai interesantă pentru dumneavoastră?
Scott Wolf: Cred că cele mai interesante şi cele mai provocatoare scene au fost cele din instanţă, şi mi-am dat seama cât de interesant e să joci rolul avocatului, şi faptul că dacă nu aş fi fost actor mi-ar fi plăcut dreptul, deoarece mă interesează justiţia. Aceste teme sunt cu adevărat provocatoare. La începutul sezonului 2 personajul meu este intolerant cu Pierce, care este un om bun. A fost greu să fiu dur cu el, deoarece am simţit o comunicare, o conexiune bună cu personajul lui, chiar şi cu părţile lui imperfecte. Cred că este interesant să joci personaje care sunt dificile.
Are de-a face cu educaţia?
Scott Wolf: Nu am fost un om religios, şi am avut de-a face cu mai multe religii în familia mea. Fără să intru prea mult în detalii, am avut un fundal cultural şi religios care, da, este important pentru mine.
De unde nevoia în serialele TV ca detectivii criminalişti să aibă puteri mentale speciale sau chiar paranormale? De parcă o persoană obişnuită nu ar fi în stare să rezolve cazurile. Oare are legătură cu subcultura americană a supereroilor?
Scott Wolf: Da... Dacă ne gândim la Sherlock Holmes, a existat întotdeauna o fascinaţie pentru mintea care vede nuanţele subtile dintre lucruri. În acest caz este mai puţin o superputere şi mai mult o boală. Propria lui boală, schizofrenia, e un handicap, şi e foarte dificilă. Dar în acelaşi timp e un talent, şi unul dintre mesajele serialului este că dacă noi toţi înţelegem latura maladivă a bolilor psihice, nu reuşim să le vedem ca pe un dar. Şi asta este ceea ce producătorii filmului încearcă să comunice: să lărgească înţelegerea şi empatia faţă de oamenii care într-adevăr se confruntă cu aceste probleme.
