Partenerul de viață al Sandrei Bullock a murit. Avea 57 de ani

de Gloria Sauciuc în 21 Aug 2023
Modelul devenit fotograf Bryan Randall, care este împreună cu Bullock din 2015, a luptat cu scleroza laterală amiotrofică

După o luptă de trei ani, dusă în discreție, cu scleroza laterală amiotrofică, Bryan Randall - partenerul actriței Sandra Bullock - s-a stins din viață. „A ales să păstreze discreția în lupta cu boala, iar noi, cei care am avut grijă de el, i-am respectat dorința”, relatează familia, și continuă „Suntem foarte recunoscători medicilor neobosiți care au parcurs alături de noi această lume a bolii, asistentelor care au devenit colegii noștri de cameră, adesea sacrificându-și propria viață de familie”, se vede în comunicatul familiei. „Acum avem nevoie de discreția pentru a ține doliu și pentru a înțelege că nu mai avem cui să-i spunem la revedere”.

Știrile despre moartea bărbatului, anunțate întâi în revista People și confirmate de către The Hollywood Reporter, au venit ca un șoc pe măsură ce modelul devenit fotograf nu și-a făcut public diagnosticul. O declarație atribuită familiei relatează că Randall a murit „în liniște”, sâmbătă.

Deși toată viața de actriță a petrecut-o sub ochii presei, ca una dintre cele mai de succes stele de cinema, Bullock a fost reținută în ceea ce privește viața personală. A dat totuși una dintre rarele declarații despre relația cu Randall pe Table Talk, alături de Jada Pinket Smith: „Am găsit iubirea vieții mele. Avem doi copii frumoși – trei copii, cu fiica cea mare a lui Randall. Este cel mai frumos lucru”, descria Bullock, vorbind despre cei doi copii adoptați, fiul Louis și fiica Laila. „Nu vreau să spun să faceți ca mine, dar nu am nevoie de acte pentru a fi o parteneră devotată și o mama devotată. Nu am nevoie să mi se spună să fiu acolo la greu. Nu am nevoie să mi se spună ca să pot trece prin furtuni cu un om bun...”

Așa cum notează People, cei doi s-au întâlnit atunci când Randall a fost angajat să fotografieze la petrecerea fiului lui Bullock, Louis. „El este exemplul pe care vreau copiii mei să îl urmeze. Am un partener care este un creștin adevărat și există două moduri de a privi lucrurile. Nu sunt întotdeauna de acord cu el, și nici el întotdeauna cu mine. Însă este un model chiar și atunci când nu sunt de acord cu el.”

Bryan Randall, din Portland, Oregon, a lucrat ca model pentru mărci de lux precum Hugo Boss și Saint Laurent înainte să devină fotograf.

Scleroza laterală amiotrofică, cunoscută ca și SLA sau boala lui Lou Gehrig, este o boală neurologică degenerativă care e mereu fatală. Familia lui Randall sfătuiește eventualii donatori să aibă în atenție asociația bolnavilor de SLA din Statele Unite și spitalul Massachusetts General Hospital.

Exploreaza subiecte similare:

Sandra Bullock

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells