Johnny Depp: "The Lone Ranger, cel mai periculos film al meu"

Actorii Johnny Depp şi Armie Hammer, protagoniştii filmului The Lone Ranger, alături de regizorul Gore Verbinski şi producătorul Jerry Bruckheimer au răspus aseară în direct întrebărilor fanilor, de la ora 23, în cadrul unui chat video difuzat live din Las Vegas pe www.lonerangerlive.com

Cinemagia consemnează mai jos toate întrebările şi răspunsurile care au făcut aseară deliciul fanilor din întreaga lume.

- Vorbiţi-mi despre primele impresii pe care le-aţi avut despre „Călăreţul Singuratic”, când aţi fost introduşi în lumea sa.

GORE VERBINSKI: Am amintiri îndepărtate legate de „Călăreţul Singuratic”. Am crescut în anii 70 cu Sergio Leone şi Sam Peckinpah şi prea puţin cu „Călăreţul Singuratic”, dar îmi amintesc faptul că am răspuns la acea relaţie dintre Tonto şi Călăreţul Singuratic şi m-am gândit că e o oportunitate grozavă de a explora acest lucru cu Johnny şi Armie şi să încerc ceva diferit. Elementele specifice precum glonţul de argint, calul alb, pălăria, masca şi codul moral sunt prezente în film, dar facem ceva inedit spunând povestea din perspectiva lui Tonto. Toată lumea ştie povestea, dar nu spusă de tipul care a fost acolo şi în care poate nu ai încredere deplină.

- Vorbind despre Tonto, avem o întrebare pentru Johnny Depp. Johnny, cum te-ai pregătit pentru interpretarea interesantă a lui Tonto şi cum a fost procesul de documentare asupra culturii Amerindiene?

JOHNNY DEPP: Pregătirea pentru Tonto a presupus încercarea de a aborda personajul dintr-o perspectivă diferită, fără a-l discredita însă pe marele  Jay Silverheels. Când eram copil şi vizionam serialul, nu înţelegeam de ce Tonto era aghiotantul, m-a deranjat puţin acest lucru. Cât despre documentarea despre Amerindieni, Comanche, Navajos şi oamenii care trăiesc în comunităţiile respective, scopul a fost de a încerca în felul meu limitat, de a îndrepta nedreptăţile comise asupra acestor oameni şi de a-l prezenta pe Tonto nu doar ca pe un războinic mândru, ci şi ca pe unul familiarizat cu ce se întâmplă în jurul lui.

- Avem o întrebare pentru Armie Hammer. Ai avut oportunitatea de a învăţa echitaţie sau ai fost deja familiarizat cu asta?

ARMIE HAMMER: Da, eram deja familiarizat, deşi nu am mai călărit până acum printr-un tren în mişcare sau deasupra unei bănci – aceastea au fost experienţe noi. A fost un proces interesant numit „cowboy bootcamp” care presupunea ca toţi actorii să fie trimişi la o fermă de cai din New Mexico. Odată ajunşi acolo, ni s-a spus că vor scoate untul din noi! Şi asta au şi făcut! Sau cel puţin au încercat.

- Această întrebare cred că este potrivită pentru întreg grupul care se află astăzi pe scenă. Care a fost cea mai distractivă locaţie în care a trebuit să filmaţi?

GORE VERBINSKI: Oh, am filmat în cinci state şi a nins, a plouat, au fost 51 grade Celsius şi încă ne mai scoatem praful din urechi. A fost cel mai greu film la care am lucrat. A fost o nebunie completă! Trenul nu a funcţionat – de fiecare dată când eram gata să filmăm, i se dezmembrau piesele.

ARMIE HAMMER: În Monument Valley a fost destul de bine totuşi.

GORE VERBINSKI: Da, mi-a plăcut şi în Creek, Colorado. A fost un loc destul de mişto.

JOHNNY DEPP: Superb!

- Jerry, ai lucrat la filme mari de-a lungul anilor. Pe ce loc se află „Călăreţul Singuratic” în comparaţie cu celelalte blockbustere pe care le-ai produs? Când ai fost pe platou, ţi-ai dat seama că e la fel de mare sau chiar mai mare decât orice ai făcut?

JERRY BRUCKHEIMER: Da, e un film imens, după cum se poate vedea şi după secvenţele apărute în trailer. Am construit trenuri şi le-am transportat prin cinci state şi am avut o distribuţie enormă de actori şi de oameni în spatele camerelor. A fost o aventură distractivă care a ţinut din februarie până în octombrie. O călătorie lungă, dar minunată.

- Pentru Armie, cum te-ai simţit când ţi-ai pus masca pentru prima dată, fiind un simbol atât de emblematic?

GORE VERBINSKI: Şi fără fermoar!

ARMIE HAMMER: Da, fără fermoar! (Răsete)

JOHNNY DEPP: Ne cerem scuze, ne-a luat valul!

ARMIE HAMMER: Am făcut multe probe de mască. N-a fost ceva chiar ireal, practic am fost câţiva oameni într-o cameră unde am încercat sute de măşti: „Încearcă asta! Şi asta! Ok, ia vezi asta!”. Într-un final, am găsit una care a funcţionat din prima – se potrivea perfect la dimensiuni şi cu puntea nasului meu. Le-am spus: „Băieţi, cred că am găsit-o!”. Mi-aş fi dorit să fie un moment mai iconic decât ceva de genul: „Ah, asta ţi se potriveşte!”

GORE VERBINSKI: E 32 la număr!

JOHNNY DEPP: Dar a arătat grozav în ea!

ARMIE HAMMER: 32 la mască?

GORE VERBINSKI: Nimeni nu îl recunoştea cu masca pusă.

 - Johnny, ai creat atât de multe personaje memorabile de-a lungul carierei şi ai vorbit puţin despre inspiraţia din spatele lui Tonto, dar vorbeşte-ne puţin despre ultimele tale filme, chiar şi despre filmele la care ai lucrat cu Gore. De ce vă place atât de mult să lucraţi împreună – deja aţi făcut-o de cinci ori.

JOHNNY DEPP: E mereu o mare plăcere să lucrez cu Gore, pentru că e mereu o aventură, nu neapărat doar într-un sens fizic, ci şi o aventură din punctul de vedere al personajelor. O luăm oarecum pe scurtătură, pentru că există o înţelegere mutuală şi o mare...

GORE VERBINSKI: Ai mai spus „mare”.

JOHNNY DEPP: Da, am spus „mare” de câteva ori. Mă cam bâlbâi. A fost o MARE...un străstrăbunic (great-great-grandfather).

ARMIE HAMMER: Marele Gatsby

JOHNNY DEPP: Marele Ga...ah nu, acela e alt film.

GORE VERBINSKI: Marea evadare.

JOHNNY DEPP: În acela am jucat! Există un mare respect pentru absurdităţi şi irelevanţe, ceea ce cred a fi şi singurul mod de a trece prin viaţă. Se întâmplă ceva ce face click atunci când lucrăm împreună şi ne alimentăm reciproc.

- Proiectul anterior la care aţi lucrat împreună a fost „Rango”, care a fost un film iubit de mulţi. V-a ajutat oarecum acea experienţă, deşi a fost vorba despre un film de animaţie, plasat însă în Vestul Sălbatic?

JOHNNY DEPP: Te referi la faptul că a trebuit să devin o şopârlă? Încă mai sunt o reptilă.

GORE VERBINSKI: Cred că este cu totul un alt personaj închis într-o cutie şi când se deschide acea cutie, nu se ştie dacă o să iasă de acolo o reptilă sau mâini-de-foarfece.

JOHNNY DEPP: Lucrul cel mai înfricoşător este că toţi sunt încă închişi acolo.

- Johnny, care a fost aspectul cel mai solicitant al acestui rol, având în vedere şi diversele cascadorii pe care le-ai făcut?

JOHNNY DEPP: Cea mai grea parte a fost să rămân în viaţă călărind un cal ce galopa cu viteză mare. Da, deci supravieţuind pe un cal în mişcare a fost cea mai mare provocare!

- Jerry, din postura unui om aflat în spatele culiselor, vorbeşte-mi despre provocările pe care le întâmpina un producător al unui film precum „Călăreţul Singuratic"?

JERRY BRUCKHEIMER: E o mare afacere să filmezi în cinci state diferite şi să muţi o companie imensă dintr-un loc în altul, în spatele camerelor. Am avut cai, îngrijitori, antrenori – pur şi simplu o producţie enormă, în mişcare, precum o caravană din stat în stat.

- Armie, ce trăsături ale personajului pe care îl interpretezi ţi-ar plăcea să ai?

ARMIE HAMMER: În primul rând, Călăreţul are un prieten de nădejde, ceea ce nu-i prea rău. Are un cal alb...

- Deci toţi prietenii din jurul lui!

ARMIE HAMMER: Da, n-ar strica nici să găsesc argint!

- O  întrebare venită tocmai din China. Johnny, ce personaje n-ai interpretat până acum, dar ţi-ar plăcea să le dai viaţă într-o bună zi?

JOHNNY DEPP: Carol Channing (actriţă şi cântăreaţă, de trei ori câştigătoare a Premiului Tony). Vorbesc serios! E fantastică! Mi-ar plăcea şi să îl interpretez pe Don Rickles într-un film biografic. Nu ştiu dacă îl cunoaşte lumea în China, dar da, mi-ar plăcea.

- Gore, care a fost cel mai memorabil moment din timpul filmărilor? Vreo zi deosebită în mod particular?

GORE VERBINSKI: Oh, Doamne! Nu! N-a fost o zi, dar când te afli în camera de montaj şi vezi fiecare imagine, îţi aduci aminte de toată mizeria, suferinţa şi tortura prin care ai trecut şi cum nimic n-a mers aşa cum a trebuit, că vremea a fost groaznică. Stăteam aici uitându-mă la clip şi mă gândeam: „Ah! Oh! Au! Vai!”. Fiecare secvenţă are o poveste în spatele ei. Nu e doar filmul în sine, ci e întreg procesul de a-l face. A fost o nebunie!

- Johnny, o întrebare direct din Japonia. Tonto îl numeşte pe Călăreţ „Kemosabe” (prieten de nădejde, însoţitor credincios, cel care trage cu ochiul). Ce înseamnă pentru tine un Kemosabe?

JOHNNY DEPP: Înseamnă ceva în japoneză? Că trebuie să am grijă cu asta! Kemosabe pentru mine înseamnă...frate greşit. Tip greşit.

- O întrebare din Coreea...şi vorbind despre Coreea, aveţi intenţia de a duce filmul acolo?

JERRY BRUCKHEIMER: Da, cred că s-ar putea să fim acolo în iulie. Suntem nerăbdatori.

- Care au fost aspectele pe care le-aţi luat în vedere pentru a face din film mai mult decât o poveste americană – una universală, pe care oamenii de pretutindeni să o placă?

JERRY BRUCKHEIMER: Totul se rezumă la a spune o poveste grozavă încărcată cu personaje memorabile şi teme minunate. Ai parte de un director şi actori geniali, precum cei lângă care stau. Asta e partea distractivă, de a duce această caravană de circ prin partea nord-vestică sau sud-vestică a ţării şi să o prezentăm publicului şi vouă peste tot. Plăcerea noastră este cea de a vă vedea bucurându-vă de ceea ce a durat aproape un an pentru noi să filmăm.

- Johnny, a fost acesta cel mai periculos film la care ai lucrat?

JOHNNY DEPP: Păi...am lucrat cu Michael Mann („Public Enemies")! Dar da, cu siguranţă acesta a fost cel mai periculos, mai ales când, aşa cum am spus, te afli sub un cal galopând cu viteză şi tot ce vezi sunt muşchi lui încordându-se şi corpul său imens.

GORE VERBINSKI: Voi doi sunteţi acum apropiaţi!

JOHNNY DEPP: Da, foarte apropiaţi. A fost pe punctul de a se consuma! Foarte foarte apropiaţi! Am fost mai mult îngrijorat de copite decât de orice altceva. Ştiţi voi, când vine vorba de iniţierea unei relaţii cu un cal. Trebuie să spun însă că acel cal mi-a salvat viaţa..."Şi pe urmă, l-am rugat pe Johnny să plece!"

- Armie, care e secvenţa ta preferată din „Călăreţul Singuratic"? Te-am văzut uitându-te cu plăcere la unele secvenţe din materialul pe care l-am arătat aici.

ARMIE HAMMER: Da, de fapt astăzi a fost prima oară când am văzut imagini din film şi e exact ce spunea şi Gore. Vezi secvenţele şi, din păcate, nu poţi face abstracţie de anumite lucruri pentru a-l savura în întregime. În loc să te uiţi şi să spui: „Oh, uite! Cowboy şi călăreţi şi oameni răi!”, te gândeşti: „Ăla sunt eu şi stau în poziţia aia?". E ca şi cum ţi-ai auzi propria voce la robotul telefonului. Îţi aminteşti doar că ai fost acolo şi că au fost 55 de grade în ziua respectivă şi nu de ce se întâmplă pe ecran. Că a fost atât de fierbinte că nici măcar nu funcţionau camerele.

Toate secvenţele sunt preferatele mele, pentru că fiecare din ele s-a filmat atât de greu. Am fost în unele locuri unde ni s-a spus: „Ce bine că sunteţi aici, dar nu puteţi avea maşini!" şi ne gândeam cum să cărăm tot echipajul pe jos. Aveam oameni care transportau camere basculante ce probabil cântăresc în jur de 600 de kilograme. În jur de 8 oameni cârându-le pe creasta unui munte. E genul de experienţă pe care nu o poţi avea cu un alt film.

- Le-aţi insuflat o parte din voi personajelor? Anumite detalii ce au ieşit în evidenţă în urma documentării sau aspecte diferite pe care aţi dorit ca personajele voastre să le aibă de la bun început?

JOHNNY DEPP: Pentru mine, cum am mai spus, a fost important să simt că într-o oarecare măsură le fac dreptate Amerindienilor şi că au un simţ al umorului fantastic, foarte sec. Acesta a fost aportul meu.

- Dar pentru tine, Armie? Văzând interpretările anterioare ale Călăreţului, ce ai dorit să îi adaugi de la tine?

ARMIE HAMMER: Ce-a fost pentru mine important a fost să-i dau personajului meu un spirit justiţiar semi-emfatic, ideea de a aduce lege şi dreptate locului. Despre asta era vorba în originalul Călăreţ Singuratic şi despre asta e vorba în filmul nostru.

-  Johnny, cât de multe ore ai stat pe scaunul din cabina de machiaj?

JOHNNY DEPP: Cam...o oră şi jumătate?

GORE VERBINSKI: Până ai adormit pe el!

JOHNNY DEPP: Am adormit de câteva ori pe el. Nici nu poţi intra în vreun restaurant machiat aşa.

GORE VERBINSKI: Şi miroase exact cum arată.

- Care a fost cel mai amuzant moment de la filmări, având în vedere faptul că aţi filmat în atâtea locuri şi aţi trecut prin atâtea evenimente? Ce zi a ieşit în evidenţă?

JOHNNY DEPP: Păi eu am căzut de pe cal. Când te afli în tranşee, în noroi, acolo cu toţi şi toţi muncesc din greu pentru acelaşi scop...e ca o familie, e ca atunci când vine circul în oraş. Fiecare zi a fost distractivă, mizerabilă din când în când.

GORE VERBINSKI: Tu şi cu Armie aţi fost îngropaţi până la gât şi echipa a râs de voi!

ARMIE HAMMER: S-au întors şi a doua zi să ne vadă.

- Jerry, eşti un om grozav. Doresc să te întreb ce te inspiră să faci filme.

JERRY BRUCKHEIMER: M-am simţit atât de bine petrecându-mi copilaria în cinematografe, vizionând filme grozave. Am dorit să transmit asta şi generaţiei următoare şi să fac parte din acea magie ce apare pe marele ecran, lucrând cu oameni la fel de talentaţi ca cei care sunt acum pe scenă. Asta e ceea ce iubesc, iubesc să ofer divertisment oamenilor. De aceea facem filme precum „Călăreţul Singuratic".

- Armie, de la „The Social Network”  încoace ai mai făcut câteva filme. Cum te-a ajutat experienţa acumulată în pregătirea pentru acest film?

ARMIE HAMMER: Terminând “The Social Network”, mi-am dat seama că această profesie este într-adevăr foarte grea. Am trecut la următorul film, lucrând din nou 17-18 ore pe zi. E cu adevărat greu, dar iubesc ceea ce fac. Cred că după “The Social Network” am rămas cu sentimentul că actoria nu e o meserie uşoară, dar că nu există vreo altă meserie care să merite mai mult efortul. Aşa cum spune şi Jerry, pur şi simplu mergi la cinema şi te simţi bine.

-  Cred că aceasta este o întrebare pentru întreaga distribuţie aflată aici pe scenă. Când aţi fost copii, v-aţi deghizat vreodată în Călăreţul Singuratic sau în Tonto? Sunteţi printre prieteni, e în regulă.

JOHNNY DEPP: Eu m-am deghizat în Carol Channing.

GORE VERBINSKI: Iar eu în Carol Burnett.

-  Gore, ce tehnici cinematografice sau de efecte speciale ai folosit în acest film pentru prima oară sau elemente la care publicul ar trebui să fie atent urmărind filmul.

GORE VERBINSKI: Am încercat să punem oameni pe trenuri, cai, sub cai, în mlaştini şi ne-am bazat pe efecte speciale doar atunci când a fost strict necesar, încercând să transmitem un sentiment de veridicitate. Am dus camera cu noi în acele locuri. Am fost foarte nomazi. Am fost un grup mare, dar părea că facem un film cu buget restrâns. E greu să găseşti locaţii care nu au un taco bell sau ceva de genul în cadru. A trebuit să escaladăm munţii ca să ajungem în acele locuri şi nu e acelaşi sentiment dacă persoana nu se află cu adevărat pe un tren care merge cu 64 de kilometric pe oră.

- Îmi imaginez că personajul Silver (calul alb) are un rol important în film. Vorbeşte-mi despre el.

JERRY BRUCKHEIMER: Am avut câţiva antrenori care au lucrat cu el şi într-adevăr are un rol magic în film. Cred ca publicului o să îi placă atunci când îl vor vedea.