În urma anchetei, Academia Americană de Film nu o va descalifica pe nominalizata-surpriză Andrea Riseborough

de Gloria Sauciuc în 1 Feb 2023
Nominalizarea actriței britanice în vârstă de 41 de ani a trezit mirare marțea trecută pentru că puține persoane în afara Breslei Actorilor măcar au auzit de film

Academia Americană de Film susține că nu o va descalifica pe Andrea Riseborough, nominalizata-surpriză de la Oscar 2023 din categoria interpretativă, dar că își va revizui regulile de promovare a unui film pentru nominalizări.

Academia Americană de Film a anunțat ca nu va revoca nominalizarea neașteptată a actriței Andrea Riseborough cu filmul To Leslie, scrie presa internațională. Riseborough a fost nominalizată la titlul de cea mai bună actriță pentru rolul unei mame singure, alcoolice, în continuă decădere, într-un film cu o vizionare limitată, ceea ce i-a surprins pe analiștii de film care nu se așteptau ca actrița să fie în cărți.

Nominalizarea actriței britanice în vârstă de 41 de ani a trezit mirare marțea trecută pentru că puține persoane în afara Breslei Actorilor din cadrul Academiei măcar au auzit de film, care a avut un buget modic, dar și încasări modeste. Totuși, reacția criticii de film vizavi de rolul lui Riseborough după premiera filmului la Festivalul SXSW de anul trecut a fost amplă.

Ceea ce a atras investigația Academiei a fost demersul neobișnuit al regizorului Michael Morris și al soției acestuia, actrița Mary McCormack, care au făcut lobby pe lângă membri din Breasla actorilor să susțină rolul lui Riseborough pe social media și să țină sesiuni de întrebări și răspunsuri cu actrița.

Tacticile de social media vor fi puse în discuție

Nominalizarea surprinzătoare a trezit întrebări dacă campania pentru Riseborough a încălcat regulile de lobby trasate de către Academia Americană de Film. Numeroase stele de cinema de categoria A au postat în favoarea ei, printre care Susan Sarandon, Helen Hunt, Zooey Deschanel, Melanie Lynskey, Mira Sorvino, Alan Cumming, Tan France, Jenny McCarthy, Mia Farrow, Joe Mantegna și alții. Printre cei care au susținut-o pe Riseborough pe Facebook, Twitter sau pe Instagram s-au numărat și Edward Norton (care descria drept un rol care „l-a dat pe spate”) dar și nume precum Charlize Theron, Jennifer Aniston, Courteney Cox, Minnie Driver, Gwyneth Paltrow, Amy Adams, Frances Fisher și Kate Winslet.

Numeroși observatori din branșă și-au exprimat admirația și surprinderea că atâția oameni celebri au ieșit să o susțină – cu succes – pe Riseborough. Totuși, au existat și voci critice, care au spus că nu orice candidat are parte de asemenea susținători puternici și au considerat că susținerea ei este cumva exagerată.

„Academia a stabilit că aceste activități nu au ajuns la un nivel care să justifice retragerea nominalizării”, declara totuși președintele Academiei, Bill Kramer.

O controversă care ar putea ajuta Oscarurile

Zak Hepburn, critic de film la ABC News, a declarat că decizia Academiei de a nu retrage nominalizarea lui Riseborough a fost „o evoluție foarte interesantă a cursei pentru Oscaruri de anul acesta... Celebritățile care au apărut pe social media, dând voce unui cor de nominalizări, este ceva ce nu am mai văzut”, a susținut el.

Ce trebuie știut despre regulile Academiei cât privește campania de promovare pentru Oscaruri

Academia de film limitează mijloacele prin care studiourile îi pot convinge pe votanți, dar și ce anume pot spune în comunicările din cadrul campaniei pentru nominalizările/votul la Oscaruri (acel „For Your Consideration”), scrie ABC News. Mai precis, Academia are reguli stricte legate de lobby: de exemplu, contactarea membrilor Academiei în mod direct și într-o manieră nepermisă, pentru a promova un film, este interzisă în mod explicit.

În ceea ce privește social media, Academia stipulează în regulament: „orice formă de publicitate, în orice mediu, inclusiv online și social media care include citate sau comentarii ale conducerii Academiei și a membrilor comitetului de premiere, care nu este direct asociată cu filmul, este interzisă”.

Publicația Hollywood Reporter scrie că:„ Este de înțeles de ce prietenii și susținătorii lui Riseborough au adoptat această abordare. După ce concurenții celebri ai acesteia au ajuns să NU fie nominalizați marți, printre care Jessica Chastain cu The Good Nurse (Netflix), Olivia Colman cu Empire of Light (Searchlight), Viola Davis cu The Woman King (Sony), Danielle Deadwyler cu Till (UAR), Jennifer Lawrence cu Causeway (Apple), Rooney Mara cu Women Talking (UAR), Margot Robbie cu Babylon (Paramount), Anya Taylor-Joy cu The Menu (Searchlight) și Emma Thompson cu Good Luck to You, Leo Grande (Searchlight), și asta după ce au cheltuit mulți bani cu distribuirea filmelor, Riseborough a avut prieteni care au acționat prin mijloace directe, neavând alte căi de promovare”.

S-a pus punctul pe „i”

Christina Ricci punea punctul pe „i”, duminică, pe Instagram: „Pare amuzant că nominalizarea surpriză (ceea ce înseamnă că nu a apelat la tone de bani) a unei actrițe strălucite duce la o anchetă. Deci, numai cei care își permit campanii costisitoare merită recunoaștere? Pare ceva elitist, exclusivist și, sincer, retrograd...”

Totuși, dincolo de asta, Academia ar trebui să aiba măcar puțină încredere în proprii membri, comenterază THR. Prietenii și susținătorii lui Riseborough nu au avut o poțiune magică pentru a-i convinge pe membrii Academiei să voteze într-un anume fel, în cercul lor privat, dacă nu le-ar fi plăcut filmul. Tot ce au făcut a fost să îi mobilizeze să ia filmul în calcul. Și, aparent, asta s-a întâmplat – precum cu criticii care i-au acordat filmului 97% scor pe Rotten Tomatoes.

Exploreaza subiecte similare:

Andrea Riseborough, To Leslie

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells