Deadpool îşi pregăteşte revenirea pe marele ecran. Sequel-ul începe filmările la începutul lui 2017

de Cristina Grigore în 27 Iun 2016
Scenariul filmului este aproape terminat, spune producătorul Simon Kinberg

După lansarea de senzaţie din februarie (cu încasări internaţionale de 780 de milioane de dolari), era de la sine înţeles că aventurile pe marele ecran ale lui Deadpool vor continua, fără prea multe amânări, iar asta cât de curând.

Atât regizorul Tim Miller, cât şi starul filmului, Ryan Reynolds, şi-au exprimat dorinţa de a reveni pentru o continuare, ale cărei filmări au fost anunţate pentru începutul lui 2017. Informaţia a fost obţinută de site-ul Collider, după gala Saturn Awards din California (organizată anual de Academia de Film SF, de Acţiune şi Horror). Producătorul filmului, Simon Kinberg, a vorbit despre stadiul pregătirilor sequel-ului: „Colegii noştri (scenariştii Paul Wernick şi Rhett Reese), lucrează la scenariu, pe care îl vor finaliza cât de curând. Sperăm să dăm startul filmărilor la începutul anului viitor.”

Între timp, Ryan Reynolds, în costumul „mercenarului cu gura mare”, şi-a surprins fanii din Japonia printr-o apariţie în finalul trailer-ului pentru X-Men: Apocalypse, unde, în stilul caracteristic, plin de umor, a trecut în revistă aspectele „interesante” alte acestuia, nu înainte de a anunţa lansarea în Japonia a desfăşurării de forţe mutante, centrate pe "cel mai recent adăugat personaj disfuncţionalei familii X-Men", Deadpool, parafrazând, cu subînţeles, una din replicile lui Charles Xavier din film „Niciodată nu am mai simţit o astfel de putere”.

Exploreaza subiecte similare:

Deadpool, Deadpool 2, Ryan Reynolds

Alte știri din cinema

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells