Chris Pratt este masculul alfa al haitei de raptori în Jurassic World

de Gloria Sauciuc în 15 Iun 2015
Jurassic World rulează în cinematografele noastre în format 3D, IMAX și 4DX

 Un dinozaur hibrid nu a fost singurul punct controversat în cadrul trailerelor pentru Jurassic World, pe măsură ce „echipa” de velociraptori „antrenată” de către Chris Pratt a devenit mărul discordiei în rândul fanilor care au considerat că ideea de velociraptori domesticiţi este fie o dezvoltare interesantă a premiselor filmului fie, dimpotrivă, o gafă majoră. Mulţi fani au râs de scena în care Chris Pratt, călare pe motocicletă, evolua prin junglă flancat de către velociraptori. Scepticii cred fie că scena este pur şi simplu ridicolă, fie cred că velociraptorii „domesticiţi” îşi pierd cu totul latura interesantă care i-a făcut, odată, faimoşi cu filmul Jurassic Park. Totuşi, Pratt nu a „domesticit” sau „îmblânzit” pur şi simplu pe velociraptori: mai mult, a devenit masculul alfa a ferocilor prădători.

Povestirile anterioare din cadrul filmului i-au prezentat pe velociraptori ca pe un fel de lei, vânători în haită - care sunt conduşi de către un alfa care, la nevoie, poate chiar ucide pe un alt mascul care ar concura pentru titlul de şef de haită. Velociraptorii din Jurassic World nu ar fi, totuşi, primele animale care ar accepta pe un om în calitate de şef de haită. Mai mulţi cercetători, se ştie, au trăit în comunităţi de animale şi s-au impus în rolul de conducător al haitei în cadrul unui grup de creaturi sălbatice şi realmente periculoase.

Discutând pe marginea subiectului, regizorul Colin Trevorrow, citat de ScreenRant a dat indicii despre o relaţie similară între personajul lui Owen (Chriss Pratt) şi velociraptori: „Relaţia lui Owen cu velociraptorii este una complicată. Ei nu sunt prieteni. Sunt animale dizgraţioase şi periculoase şi pot să te ucidă imediat dacă ai face o mişcare greşită. Însă există bărbaţi şi femei, astăzi, care au reuşit să îşi creeze relaţii, fragile e drept, cu prădători periculoşi. Este, pentru mine, un teritoriu interesant”.

Owen, din Jurassic World, crede - din contră - că singurul mod de a controla pe velociraptori este cel de a construi o relaţie bazată pe încredere, până când întregul grup îl recunoaşte, de voie de nevoie, drept masculul alfa. Unii am putea găsi puţine diferenţe între acest scenariu şi acela al „domesticirii” velociraptorilor.

Totuşi, în loc de a dresa periculoşii velociraptori şi de a-i învăţa trucuri de animal de circ, gestul lui Owen de a se impune drept un lider de haită i-a permis să deţină controlul asupra grupului fără a submina caracterul natural al animalelor, feroce, prădător, dar în ultimă instanţă atrăgător pentru public. Pe lângă rolul de mascul alfa, Owen, de asemenea, a mai asistat la ieşirea din ou a fiecărui velociraptor.

În Jurassic Park-ul original, John Hammon relata că ar fi fost de faţă la naşterea fiecărui dinozaur de pe insulă, în parte - lucru care, spune el, i-ar fi câştigat încrederea animalelor. Este totuşi un fir narativ care aparent nu a dus nicăieri - pentru că Hammon însuşi continua să fie speriat de dinozaurii scăpaţi liberi din Jurassic Park. Presupunând că Hammond şi Dr. Wu ar fi avut dreptate afirmând că dinozaurii ar avea amintiri din momentul în care ies din ou, şi că aceste amintiri dau naştere încrederii lor într-un anume om, are sens faptul că Owen este singurul în poziţia să lucreze cu dinozaurii şi să le dea ordine - chiar dacă aceştia nu sunt, propriu-zis, „îmblânziţi”, comentează publicația ScreenRant.

Exploreaza subiecte similare:

Jurassic World

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
pdf pe 15 iunie 2015 18:38
Acest film este o pierdere de timp. Nu dezvolt subiectul mai mult decat este necesar, dar avand in vedere ca au trecut aproape 15 ani de la ultimul Jurasic Park ma asteptam sa fie macar peste partea a III-a, peste 2 luni o sa aiba nota 5.5 pe imdb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells