Cele mai bune și cele mai slabe trailere din 2019

de Cristina Grigore în 24 Dec 2019
Unele au reușit într-adevăr să capteze atenția, însă altele au fost mai bune... fără sonor

Rolul unui trailer este asemănător aceluia al unui mesager – trebuie să îți prezinte, pe scurt și cât mai atractiv, un mesaj/o poveste, și trebuie să facă asta în cele mai frumoase „haine”.

Nimic nu atrage atenția asupra unui film ca un trailer bun, iar dacă se nimeresc tonul, ritmul și se introduc câteva elemente de acroșaj, păstrându-se totuși pentru vizionarea peliculei cele mai bune părți din aceasta, atunci scopul a fost îndeplinit.

Pe final de an, publicațiile de profil au publicat liste cu cele mai bune și mai slabe trailere, însă cei de la revista Empire au ales o prezentare ceva mai deosebită a acestora, pe modelul categoriilor dintr-o festivitate de premiere.

Iată, așadar, prin ce s-au remarcat trailerele filmelor celebre din 2019.

Cel mai probabil să îți dea coșmaruri (și filmul e la fel, după critici)

Cats

 


Cel mai jenant pentru cariera lui Will Smith (Duhul din Lampă, pe care l-a interpretat, nu a avut parte de cel mai bun CGI; lucrurile s-au îndreptat totuși până la debutul peliculei)

Aladdin


Cel care are cele mai mari șanse să te facă să plângi (în care Tom Hanks interpretează un personaj adorat în America – Domnul Rogers, gazda unei emisiuni pentru copii)

A Beautiful Day in the Neighborhood


Cel care devine mult mai bun dacă tai sonorul

A Dog's Journey


Cel cu cea mai șocantă transformare (cu Octavia Spencer într-un rol total diferit de cel blajin din The Help)

Ma


Cu cele mai mari șanse să te binedispună (filmul care ne face să ne întrebăm cum ar fi dacă ai asculta hiturile Beatles ca și cum ar fi absolut Noi)

Yesterday


Cel care a indignat cel mai mult

Joker


Cel mai ușor de confundat cu un scurtmetraj

The Lighthouse


Mai bun decât filmul

Us


Cel mai mohorât trailer al unui film cu supereroi făcut vreodată

Avengers: Endgame

Exploreaza subiecte similare:

Cats, Aladdin, A Beautiful Day in the Neighborhood, A Dog's Journey, Ma, Yesterday, Joker, The Lighthouse , Us, Avengers: Endgame

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
boghiu_andrei pe 24 decembrie 2019 22:51
De ce să mă facă să plâng un trailer despre un personaj important doar pentru americani? Nu înțeleg... Trailerul lui "Us" e excelent, dar nu cred că e mai bun decât filmul, aici trebuia să menționați trailerul lui John Wick 3, un trailer excelent, dar un film mediocru, o parodie de film. "Us" a avut un trailer superb, dar și filmul a fost foarte bun. John Wick 3 a avut un trailer la fel de frumos și spectaculos, dar filmul a fost o bătaie de joc asupra realității, asupra privitorului.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells