Cel mai înspăimântător film din toate timpurile este...

de Marina Florea în 26 Aug 2021
Nu se poate nega influența filmului și asupra celor care îl văd pentru prima oară, chiar dacă unii consideră că are efecte vizuale învechite

Pe măsura ce ne apropiem de Halloween (ne mai despart două luni), tot mai numeroși fani se îndreaptă către filmele horror. Anul trecut, în octombrie, un poll organizat de site-ul Rotten Tomatoes numea cele mai înspăimântătoare zece filme din istoria cinematografului. Fanii au ales dintr-o listă de patruzeci de filme, iar unul singur s-a distins ca cel ce i-a făcut să își acopere ochii și să se ghemuiască de frică.

Printre câștigătorii poll-ului s-au numărat The Shining, The Texas Chainsaw Massacre și Halloween, dar și mai nou-veniți precum Hereditary sau remake-ul din 2017 al lui It. Dar câștigătorul, cu 19% dintre voturi, este un film care amestecă clișeele genului horror cu sperieturile, scrie looper.com.

A intrat în istorie ca horror-ul nerecomandat sub 15 ani cu cele mai mari încasări, fiind și primul horror nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun film. Așadar... e vorba de Exorcistul.

Pe locul 1 în clasament este - deci - Exorcistul, un horror supranatural în regia lui William Friedkin. În film, protagonista Regan MacNeil (Linda Blair), o fetiță de 12 ani, este posedată de un demon. Și lumea încearcă prin toate mijloacele să îl exorcizeze.

Totuși, horror-urile recente s-au îndreptat în altă direcție: brutalitatea din seria Saw, sau zombii din filmele de gen. Totuși, să menționăm că Exorcistul era, la data premierei, criticat pentru a fi fost prea înspăimântător, și mulți considerau că trebuia să fie interzis sub 18 ani. Publicul, se pare, a fost ultragiat mai mult de scenele în care protagonista rostește obscenități, sau de aceea în care se masturbează cu un crucifix. Publicul, s-a scris, „leșina, plângea, arăta tulburat”. Nici grețurile n-au lipsit publicului acelor vremi: poate datorită unei scene în care tânăra vomita exploziv niște mazăre.

Articolul de pe Rotten Tomatoes descrie „ritmul dramatic și efectele speciale învechite pentru ziua de azi pot părea cuminți unora prin comparație cu horror-urile de astăzi, dar nu se poate nega influența filmului și asupra celor care îl văd pentru prima oară, drept pentru care filmul a ieșit pe primul loc”.

Top

1. The Exorcist (1973)
2. Hereditary (2018)
3. The Conjuring (2013)
4. The Shining (1980)
5. The Texas Chainsaw Massacre (1974)
6. The Ring (2002)
7. Halloween (1978)
8. Sinister (2012)
9. Insidious (2010)
10. IT (2017)

Exploreaza subiecte similare:

The Exorcist, Linda Blair, Hereditary, It, The Shining, The Texas Chainsaw Massacre, William Friedkin, halloween, The Conjuring, The Ring, Sinister, Insidious

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells