A început cea de-a treia ediţie a Dracula Film Festival

de Cinemagia în 7 Oct 2015
Hotel Transilvania 2 deschide Dracula Film Festival

Miercuri, 7 octombrie, începe la Brașov cea de-a treia ediție a Dracula Film Festival. Gala de deschidere va avea loc Teatrul Sică Alexandrescu începând cu ora 19.00, și va fi urmată de proiecția filmului Hotel Transilvania 2 (R. Genndy Tartakovsky), care va rula în avanpremieră națională.

Filmul va fi reluat în varianta 3D duminică, 11 octombrie, ora 11.00, la Cinema One, în prezența unora dintre cei au realizat dublajul în limba română: actorii Claudiu Bleonț, Gabriel Spahiu, Anca Sigartău, Tamara Roman, Gabriel Costin, Cristi Neacșu, precum și scriitorul și jurnalistul Marius Chivu.

Joi, 8 octombrie, de la ora 18.00, tot la Teatrul Sică Alexandrescu, va începe competiția de lungmetraj cu primul found footage horror românesc, Un film pentru Anne/ Be My Cat: A Film for Anne, în regia lui Adrian Țofei. Din competiția de lungmetraj mai fac parte: Cu piciorul pe mină/ Landmine Goes Click (R. Levan Bakhia, Georgia, 2015), Demonul Liza/ Liza the Fox-Fairy (R. Károly Ujj Mészáros, Ungaria, 2015), Idila/ Idyll (R. Tomaz Gorkic, Slovenia, 2015), Jeruzalem (R. Doron Paz și Yoav Paz, Israel, 2015) și Soțul Perfect/ The Perfect Husband (R. Lucas Pavetto, Italia 2014).

Filmele din competiția de scurtmetraj românesc vor fi proiectate la Cinemateca Patria, joi, 8 octombrie, de la ora 20.00: În ataș (R. Mircea Bobîna), Omulan! (R. Matei Branea), Închirirez mansardă, rog seriozitate (R. Sorin Tănase), Black Friday (R. Roxana Stroe) și Vacanță la țară (R. Andrei Tănase).

Tot joi, de la ora 21.30, la Cinemateca Patria va rula și competiția de scurtmetraj internațional: Yayos (R: Roberto San Sebastian, Spania), Thorn (R: Soichi Umezawa, Japonia), Inner World (R. Vivian Papageorgiou, Grecia), Ghost Train (R. Lee Cronin, Irlanda), Maria (R: Guilherme Daniel, Portugalia) și Sugar Zombie (R: Alexander Quezada, Brazilia).

Vineri, de la ora 19.00, la Teatrul Sică Alexandrescu va avea loc un master class susținut de Simon Boswell, compozitor britanic de muzică de film, nominalizat la premiile BAFTA, iar sâmbătă, 10 octombrie, tot la Teatrul Sică Alexandrescu acesta va susține un concert live alături de trupa sa the AND, după festivitatea de închidere a Dracula Film Festival.

Maratonul Twin Peaks (Twin Peaks după 25 de ani), în cadrul căruia vor fi proiectate 4 episoade relevante din celebrul serial cult regizat de David Lynch, se va întâmpla sâmbătă, 10 octombrie, începând cu ora 17.00 la Cinemateca Patria, urmat de la ora 22.00 de un party Dracula vs Twin Peaks, cu muzică asigurată de DJ David Hughes.

Duminică, 11 octombrie, de la ora 13.00, la Cinema One va avea loc proiecția primului film românesc 3D, Dopul scuză mijloacele (R. Mihai Ionescu, 30 min), care este o comedie neagră despre un nefericit ce rămâne blocat într-o gaură de canal care le oferă concetățenilor ocazia de a a-și re-evalua viețile, societatea și prioritățile. Filmul va fi urmat de o sesiune Q&A cu regizorul filmului, Mihai Ionescu, și Eugen Kelemen, post-production manager.

În cadrul Galei de închidere a celei de-a treia ediții a Dracula Film Festival (sâmbătă, 10 octombrie, ora 20.00, Teatrul Sică Alexandrescu) după decernarea premiilor, va rula The Witch (R. Robert Eggers), un film tensionat, înspăimântător plasat în lumea primilor coloniști americani, unde o familie de puritani luptă cu o forță malefică.

Cea de-a treia ediție a Dracula Film Festival va avea loc între 7 și 11 octombrie, în Brașov, la Teatrul Sică Alexandrescu, Cinena One, Cinemateca Patria și Sala Patria.

Exploreaza subiecte similare:

Hotel Transylvania 2, Be My Cat: A Film for Anne, The Witch

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells