Articole War Horse

(2011)

Calul de luptă

Despre film

Începutul filmului surprinde o familie de fermieri britanici care cumpără un armăsar voinic și frumos, de care avea nevoie pentru a-și munci pământul. Calul, Joey, se dovedește a fi prea puțin util pentru nevoile lui Ted și Rosie Narcott (Peter Mullan și Emily Watson, actriță de două ori nominalizată la Oscar), dar fiul lor, Albert (Jeremy Irvine), se încăpățânează să îl îmblânzească și să îl antreneze. În scurt timp, între Albert și Joey se creează o legătură specială de prietenie, care este ruptă brusc atunci când situația financiară dificilă îl obligă pe tatăl lui Albert să-l vândă pe Joey cavaleriei britanice, care urma să pornească la luptă în cel de-al Doilea Război Mondial. Joey ajunge astfel pe front și devine în acest fel un personaj care trăiește alături de noii lui stăpâni drama războiului. Cu toate acestea, prin devotamentul și afecțiunea pe care o arată stăpânilor săi, armăsarul reușește să depășească toate obstacolele și să schimbe viețile celor care fac parte din călătoria lui.
În același timp, Albert nu își poate uita prietenul necuvântător și se înrolează în armată pentru a-l regăsi.

Regizorul Steven Spielberg își amintește: „Cred că povestea este pur și simplu fascinantă și m-am lăsat purtat de ea. După părerea mea este o poveste foarte sinceră și mi s-a părut un film bun de familie deoarece înfățișează călătoria unui băiat și a unui cal, care au fost odată foarte apropiați și pe care i-a despărțit destinul. Sper că experiența acestui film să reunească oamenii, deoarece esența și mesajul filmului pot fi simțite orice țară.”

Ca în toate producțiile lui Spielberg, dincolo de aventură, filmul este o poveste centrată pe emoții umane profunde.“Pentru mine, «Calul de război» este o poveste nemuritoare despre sacrificiile iubirii – despre sacrificiul pe care un băiat îl face în vreme de război pentru a-și regăsi calul și despre sacrificiile pe care calul său le face pentru a putea supraviețui într-o perioadă întunecată din istorie. Destinele lor se întâlnesc în mijlocul acestor întâmplări”, adaugă regizorul.

După părerea lui Spielberg, tema care răzbate din fiecare cadru al filmului este curajul, este ceea ce îi ține aproapiați pe Albert și Joey timp de patru ani periculoși: “Cred că War Horse este un film care are multe de spus despre curaj și despre ce facem pentru cei pe care îi iubim și nu pentru noi. Această temă reapare pe parcursul poveștii în diverse feluri”.

Filmul este o adaptare a romanului omonim, scris de Michael Morpurgo, care a fost inițial pus în scenă ca piesă de teatru și a avut un succes răsunător, câștigând cinci premii Tony, printre care și distincția pentru “Cea mai bună piesă”.

Sinopsis
ALTE ARTICOLE
jinglebells