Articole True Grit

În 1968, The Saturday Evening Post a publicat în episoade un roman care a cucerit cititorii cu o poveste pe care au resimțit-o imediat ca pe o legendă americană care întrecea barierele timpului, și au cerut să citească mai mult. Era TRUE GRIT, romanul lui Charles Portis, iar romanul a avut soarta curajoasei sale eroine: a trebuit să treacă un fluviu ca să ajungă pe acel tărîm unde evenimente desprinse din viața reală devin legende, așa că, în 1969, cartea a devenit film, cu John Wayne ca protagonist.

Romanul a atras atenția și fraților Coen, dar, așa cum spun ei, mai ales personajul fetei, considerat azi unul din cele mai puternice din literatura americană. Iată ce declară Ethan Coen: “Am citit toate romanele lui Portis, dar cel care ni s-a părut cel mai potrivit pentru a fi transformat în film a fost True Grit.” Iar decizia romanicerului de a avea ca protagonistă o fată înduioșător de tînără, care ia viața în piept cu un curaj și o istețime rare, li s-a părut că le poate oferi un bun punct de pornire pentru propria lor viziune cinematografică.

Cei doi au decis să rămînă pe cît posibil fideli construcției romanului și au dorit să-i confere lui Mattie locul pe care îl merita în economia filmului, vocea ei conducîndu-ne de-a lungul poveștii ca o baladă veche și hipnotizantă, iar pe Rooster Cogburn și pe rangerul texan LaBoeuf să-i facă să-o recunoască la adevărata ei valoare, și, poate, să-i împlinească speranța că, într-un final, sînt toți trei uniți de un scop sumbru, dar onorabil.

Jeff Bridges spune că ideea de a combina cadența autentică a romanului cu abordarea emoțională a fraților Coen l-a impulsionat să-și abordeze personajul într-o manieră nouă. “Cînd frații Coen mi-au spus prima dată că vor să facă True Grit, i-am întrebat de ce vor să facă din nou un film, că doar se făcuse deja unul. Iar ei mi-au spus că nu vor face un remake, ci o nouă versiune a romanului lui Charles Portis. Așa că am citit cartea și am înțeles imediat la ce se refereau. Părea povestea perfectă pentru ei. Și, cum nu mai făcuseră niciodată un western, urma să fie o mare supriză pentru toată lumea.”

DISTRIBUȚIA ȘI PERSONAJELE

Condus mai degrabă de dinamica personajelor, decît de acțiune, True Grit avea nevoie de o distribuție pe măsură. Și, așa cum se întîmplă în filmele fraților Coen, scenariul conturase o serie de personaje care așteptau interpetări memorabile. Cea care avea să fie “locomotiva” filmului era Mattie, pentru care castingul a fost o operațiune foarte complexă. Comparată cu Huck Finn, Mattie era un copil ca nimeni altul, care nu se teme să-și exprime opiniile sau să-și dea pe față intențiile față de oricine. Cea care i-a cucerit pe realizatori a fost Hailee Steinfeld; după luni întregi de căutat prin toată America, directoarele de casting au găsit nestemată ascunsă la vedere, chiar în Los Angeles. Joel Coen spune: “am ales-o pe Hailee chiar înainte de a începe filmările, așa că ne-am considerat foarte norocoși că am găsit-o.” Ethan adaugă:”Este exact ca personajul ei, complet imperturbabilă și imposibil de intimidat.”

Hailee își declară imediat entuziasmul pentru personajul ei: “Cine n-ar fi atras de Mattie? E dură, e isteață și nu are decît 14 ani, ceea ce e incredibil! Are un singur scop: să-l găsească pe cel care i-a ucis tatăl și își promite ei însăși că nu-și va continua viața pînă ce nu-l va găsi. Asta e principala asemănare dintre noi două: nu ne oprim pînă nu ne atingem scopul.” Hailee își dorea atît de mult rolul, încît la audiția finală a venit îmbrăcată într-o costumație tematică, făcută de mama ei din haine second hand. Hailee declară că a fost fascinată de frații Coen, și deloc speriată sau intimidată și e recunoascătoare tuturor celor de la filmări pentru că s-au purtat cu ea ca și cum era un egal de-al lor. Despre călărie, Hailee spune că știa să călărească, dar nu în stil western, așa ca a trebuit să ia lecții, iar tatăl ei a ajutat-o să învețe să tragă cu arma, la un talcioc. Despre scena în care Matt Damon îi aplică acea corecție memorabilă, Hailee spune că, după fiecare dublă, Matto întreba dacă se simte bine, dacă n-a durut-o prea tare, dar ea îi spunea că e ok și că pot continua. “A fost distractiv și cred că scena e amuzantă.”

Distribuirea rolurilor masculine s-a făcut mult mai rapid. Încă de la început frații Coen au știut că îl vor pe Jeff Bridges pentru rolul lui Rooster Cogburn. Bridges a optat pentru o abordare nouă a rolului avut de John Wayne și și-a pus în valoare dragostea pentru genul western pe care o avea încă din copilărie, mai ales că tatăl său, Lloyd, jucase în multe westernuri, dar și experiența sa în călărie, punîndu-și, apoi, talentul în slujba acestui personaj unic.

Odată ce Bridges a acceptat să fie Rooster, i s-au alăturat Matt Damon, pentru rolul îngîmfatului ranger texan LaBeouf și Josh Brolin, cu care frații Coen au mai lucrat la No Country for Old Men, aici urmînd să fie ucigașul Tom Chaney. Matt Damon își dorea demult să lucreze cu frații Coen, așa că acum a fost foarte entuziasmat, mai ales că personajul său l-a intrigat de prima dată: “E un ranger texan cam plin de el, un tip care nu-și poate ține gura, nici măcar cînd riscă să i se taie limba... M-a făcut să mă gîndesc la Tommy Lee Jones sau la Bill Clinton, doi tipi care sînt extrem de amuzanți, orice ar povesti.” Despre lucrul cu colegii săi de platou, Matt spune despre Jeff Bridges că are o poftă de joc cum rar s-a mai văzut, iar despre Hailee că l-a uimit cît de bine a intrat în rol, acesta fiind, desigur, și meritul celor doi regizori.

SCENE ȘI SCENOGRAFIE

Temele filmului sunt universale, dar acțiunea e amplasată într-un loc precis și într-o perioadă anume. Povestea începe în 1878, an în care America avea doar 38 de state, iar orașul unde tatăl lui Mattie fusese ucis, Fort Smith, era granița cea mai de vest a zonei de “civilizație” a Statelor Unite, dincolo de care se afla Teritoriul Indian, care, pînă în 1907, cînd a devenit statul Oklahoma, nu făcea parte din nici un stat. În acea vreme circula o vorbă: “La vest de St. Louis nu există legi, iar la vest de Ft. Smith nu există Dumnezeu”. Acest “no-man’s land” era refugiul evadaților, celor certați cu legea, de aceea Ft. Smith era plin de șerifi.

Pentru a recrea viața de ambele părți ale graniție, frații Coen au apelat la o echipă artistică cu care mai lucraseră și înainte, printre care se numără directorul de imagine Roger Deakins și scenograful Jess Gonchor. După o muncă de documentare care a început din primele momente ale existență ale acestui proiect, cei doi, împreună cu regizorii, au ales ca locuri de filmare New Mexico, pentru exterioarele unde era nevoie să fie iarnă, și pentru Ft. Smith și interioare, Granger, Texas, chiar lîngă Austin. Experiența lui Deakins cu două filme anterioare lui True Grit - The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford, ca și No Country For Old Men l-a ajutat să găsească tonul ideal, și anume un realism crud îmbinat cu un realism poetic. Deakins spune: “Acest film are o fluență firească și este filmat fără trucuri sau ornamente. Maniera în care camera și luminile relaționează cu personajele și cu narațiunea cinematografică provine din intuiție și interpretare personală.”

Scenograful Jess Gonchor a beneficiat și el de scrupulozitatea fraților Coen și de atenția lor pentru detalii, dar a întreprins și propria sa călătorie de documentare la Fort Smith, unde a studiat arhive, fotografii din acea vreme. A plecat apoi prin cinci state, pentru a găsi, pînă la urmă, orașul Granger, care păstrase încă aerul de după Războiul Civil, cu clădiri de cărămidă, străzi labirintice și, cel mai important, cu o cale ferată istorică. S-au folosit niște efecte vizuale pentru a extinde orașul, dar nu multe, iar cel mai greu a fost să se acopere străzile orașului cu pămînt. Au fost construite și decoruri, precum cel al pensiunii unde avea să înnopteze Mattie, realizat într-o casă victoriană. Pentru sala de judecată a fost găsit un loc nesperat: o sală de întruniri care arăta exact ca în acea perioadă. Pentru scena în care Mattie cade în grota cu șerpi exteriorul a fost filmat la o fostă mină de turcoaze, iar interiorul a fost reconstruit, datorită faptului că era nevoie de un loc stabil și sigur, pentru că se filmau multe prim-planuri.

Într-un final, detaliile mărunte de care s-a ținut cont în scenografie și imagine sînt cele care oferă filmului acel aer vast, de legendă americană clasică.
Roger Deakins conchide: “A fost fantastic că, oricîte zile și nopți grele am avut de înfruntat, la final am știut că am lucrat la un proiect foarte special.”

COSTUMELE

Perioada anilor 1870 a fost o adevărată provocare pentru Mary Zophres, care se află la a zecea sa colaborare cu frații Coen. Jeff Bridges spune și el despre creatoarea de costume: „Am lucrat cu Mary la The Big Lebowski și încă de atunci o admir enorm pentru talentul ei și pentru minuțiozitatea cu care se documentează. Mi-a adus cărți, ne-am consultat împreună și am ales tot împreună aerul pe care trebuia să-l aibă costumele. Și aici a procedat la fel și a reușit, din nou, să recreeze prin costume acea perioadă.” Ea însăși declară: „Am studiat zeci de fotografii cu răufăcători și criminali din acea vreme, dar și jurnale și mărturii istorice din secolul 19.”

CASCADORII ȘI CĂLĂRIE

Călătoria lui Mattie prin Teritoriile Indienilor împreună cu Rooster Cogburn și LaBeouf este punctată de momente de ambuscadă și de violență. Coordonatorul de cascadorii Jey Hewitt a fost cel care a supervizat scenele cu împușcături și cu urmăriri călare.Cea mai dificilă scenă pentru el a fost cea a confruntării dintre oamenii lui Lucky Ned și Rooster. Au fost folosiți cai mecanici pe brațe de macara și dubluri pentru planurile îndepărtate, dar Jeff Bridges a călărit chiar el și și-a făcut singur partea de împușcături cu amîndouă mîinile. De fapt, toți actorii i-au suprins pe cei din echipă cu abilitatea lor de a-și face singur cascadoriile, de la Hailee Steinfeld, care nu mai făcuse așa ceva înainte, pînă la Matt Damon, veteranul blockbusterelor din seria Bourne sau Josh Brolin, despre care Hewitt spune că a devenit unul din cei cinci actori preferați ai săi după acest film, și că ar fi putut deveni cu siguranță un cascador.

DESPRE CHARLES PORTIS

Toate cele cinci romane scrise de Charles Portis au devenit cărți clasice ale literaturii Sudului Profund al Americii, datorită talentului său de a surprinde cu umor și ingeniozitate cultura și temperamentul tipic american. Primul său roman a fost Norwood (1966),ecranizat în 1970 cu Glenn Campbell în rolul principal; a urmat True Grit (1968), devenit film de Oscar pentru John Wayne în 1969. Celelalte romane ale sale sînt The Dog of the South (1979), Masters of Atlantis (1985) și Gringos (1991). Portis trăiește în continuare în Arkansas, unde s-a și născut, de altfel (în El Dorado).