Articole Trance

ISTORIC

„După Slumdog Millionaire, producătorul Christian Colson și cu mine am căutat un nou proiect împreună, și i-am spus că mereu am fost atras de câteva idei: povestea lui Aron Ralston - care a devenit 127 Hours - și acest thriller nebunesc denumit Capcana minții” spune regizorul Danny Boyle.

„A fost materialul perfect pentru scriitorul John Hodge, cu care am lucrat la Trainspotting și Shallow Grave. Christian a obținut drepturile, și l-am adus pe John să lucreze la scenariu, în timp ce noi făceam 127 Hours”.

„Era clar,” spune Hodge, „că ambiția lui Danny în ceea ce privește filmul a fost să ducă povestea la extremele comportamentului uman prin intermediul acestor trei personaje - personaje care demonstrează extremele dorinței, extremele comportamentului violent, instinctul de conservare disperat și lăcomia. Toți cei care au lucrat cu Danny știu că el își dorește să împingă ideile la maximum, iar asta e o provocare pentru scenariști.”

Evitând aerul detașat, taciturn al multor thrillere noir clasice, Boyle ne-a prezentat ceea ce el numește „o încărcătură emoțională” a filmului și modernizarea și reîmprospătarea ideilor tradiționale despre ‘femme fatale’. Deși filmul începe aparent ca unul despre un jaf, se transformă rapid în ceva mai nebunesc, mai fluid și mai puțin stabil

„Am vrut să încerc să actualizez ideea de noir, dar nu am vrut să fac ceva foarte referențial sau să arate așa. Am vrut să ocup această lume, dar am vrut să o fac într-un context mai modern,” spune el. „Și când zic că am vrut să o actualizez, înseamnă emoțional. Nu există nimic niciun punct de sprijin, nu există sisteme, nu există un lanț de comandă, și nu există rude sau structuri de suport pentru niciunul dintre personaje,” spune Boyle. „Sunt pe cont propriu. De aceea, aceste tipuri de filme sunt întotdeauna legate de infracțiuni, întrucât se referă mereu la acțiunile pe cont propriu, în afara legii”.

„Am vrut să creăm un soi de nesiguranță constantă pentru personaje, în ceea ce privește adevărul,” spune Hodge. „Cele trei personaje trebuie să se bazeze, aproape exclusiv, pe ceea ce spun sau fac ceilalți pentru a-și da seama ce se întâmplă. Și, desigur, aproape tot ceea ce spun sau fac ceilalți este o minciună sau o manipulare sau necredibil, într-un fel. Astfel, protagoniștii sunt prinși într-un puzzle pe care îl creează singuri. Pentru toți, provocarea - și distracția pentru public – este aceea de a încerca să rezolve acest puzzle’.

În perioada 2009 - 2011 Boyle, Hodge și Colson au supus scenariul unui proces de dezvoltare intensivă. Până în vara anului 2011, s-a asigurat finanțarea prin Fox Searchlight și Pathé, iar echipa a fost gata să abordeze actorii.

ÎN CULISELE FILMULUI CAPCANA MINȚII

Până în vara anului 2011, scenariul era gata, distribuția era aliniată, iar finanțarea asigurată. Însă, era clar că vor exista aspecte neobișnuite ale programului. Danny Boyle se ocupa deja de regizarea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra din iulie 2012 - un proiect masiv la care lucra deja de ceva timp și care i-a solicitat atenția exclusivă în prima jumătate a anului 2012. Deși Boyle ar fi avut timp să filmeze Capcana minții în toamna anului 2011, nu ar fi avut timp de montaj, de coloana sonoră, de sunet și reglaje înainte de Jocurile Olimpice.

Boyle își amintește că se gândea, „Dacă timp de 2 ani ne ocupăm numai de Olimpiadă, înnebunim și ne transformăm în membri de comitet. Trebuie să stai în linia întâi, și am avut norocul să ni se acorde niște timp liber de către Comitetul Olimpic Internațional – eram deja angajat să regizez Frankenstein la Teatrul Național în anul 2010, așa că am profitat de ocazie și am făcut capcana minții în anul 2011 – ambele proiecte arată cum îți poate înflori latura întunecată când ești angajat cu normă întreagă să celebrezi națiunea!”

Producătorul Colson remarcă: „Puteam să așteptăm și să filmăm după Olimpiadă” spune Colson. „Dar când ești gata, ești gata: Aveam scenariul, aveam distribuția și aveam banii, și când totul e aliniat așa, ești nebun să dai cu piciorul. Discontinuitatea a fost un coșmar pentru finanțatori, pentru că banii erau planificați pentru o perioadă mai lungă, și un coșmar pentru asiguratori, pentru că crește riscul ca oamenii cheie să fie loviți de autobuz - și există și un risc creativ, pentru că, în mod normal, vrei ca momentul creativ pe care îl generezi prin film să se transmită prin montaj. Dar a fost foarte bine pentru noi, iar împărțirea filmării și a montajului ne-a oferit o privire de ansamblu asupra poveștii, pe care nu o avem, în mod normal, și pe care nu cred că o vom mai avea!”

Lucrările de imagine principale au început în septembrie 2011 la studiourile Three Mills și în alte locații din Londra, fapt care l-a readus pe Boyle alături de mulți dintre colaboratorii săi de creație din filmele sale precedente.