Articole Tinker Tailor Soldier Spy

“Am primit ideea de realizare a unui film de lung metraj după TINKER, TAILOR, SOLDIER, SPY cu aceeași îngrijorare pe care ar fi avut-o oricine a îndrăgit mini-seria TV de acum 32 de ani. George Smiley era Alec Guiness. Alec era George. Punct. Cum ar putea un alt actor să egaleze, ca să nu zic, să depășească interpretarea lui? Și cum ar putea orice regizor de film, chiar și unul distins, precum Tomas Alfredson, să spună aceeași poveste complicată în doar două ore? Serialul de televiziune a avut nevoie de șapte episoade. Și, luați-o cum vreți, dar un serial TV este tot un fel de emisiune radiofonică, dar cu imagini, în timp ce filmele artistice din ziua de azi de-abia mai au vreun dialog.

Îngrijorările mele nu aveau temei. Alfredson a realizat un film care, după părerea mea, funcționează superb, și care mă duce în locuri ascunse ale romanului, unde serialul de acum 32 de ani nu se aventurase. Gary Oldman onorează geniul cu care Guiness și-a făcut personajul, George Smiley. Evocă aceeași solitudine, interiorizare, durere și inteligență ca și predecesorul său, chiar și aceeași eleganță.

Dar Smiley interpretat de Oldman este, încă din primul moment în care își face apariția, un om care așteaptă răbdător să explodeze. Proprii lui Oldman îi sînt furia mocnită, umanitatea cu care aproape că nu face față ca să-și țină capul la suprafață. Dacă ar fi să-l întîlnesc pe Smiley al lui Alec Guiness într-o noapte sumbră, instinctul mi-ar dicta să mă pun sub protecția lui. Dacă l-aș întîlni pe Oldman, cred că pur și simplu aș lua-o la sănătoasa. Filmul este, prin prisma mea personală, un triumf. Și dacă oamenii mi-ar scrie să mă întrebe “cum am putut să las să i se facă așa ceva bietului Alec Guiness”, le-aș răspunde că “bietul Alec” ar fi primul care ar ovaționa în picioare interpretarea lui Oldman.

Nu e filmul cărții. E filmul prin el însuși și, în opinia mea, este o operă de artă de sine stătătoare. Sînt foarte mîndru că i-am oferit lui Alfredson acest material, dar ceea ce a creat este un minunat rezultat care îi aparține întrutotul.” John le Carré, 23 iulie 2011.


“Cînd l-am întîlnit prima dată pe John le Carré, s-a exprimat foarte clar referitor la cum dorea să fie versiunea de film artistic a romanului său, Tinker, Tailor, Soldier, Spy: “Vă rog să nu filmați romanul sau să nu faceți un remake al miniseriei TV. Acestea există deja. Nu mă voi amesteca, dar mă puteți chema oricînd dacă aveți vreo nelămurire.”

Cred că i-am dat ascultare întocmai. Sigur că nu poți surprinde fiecare detaliu dintr-o carte de 349 de pagini într-un film. Dar poți să iei temele și firele narative și momentele, și să încerci să descrii ceea ce vezi.
Cu “Un spion care știa prea multe” cred că am făcut un film despre loialitate și idealuri, valori care sînt extrem de relevante, poate pentru că în zilele noastre au devenit atît de rare?” Tomas Alfredson

Puțini scriitori au înțeles lumea spionajului la fel de bine ca John le Carré, autor al peste 20 de romane de gen, inspirate din propria experiență, ca fost membru al faimoaselor servicii britanice MI5 și MI6, dar și ca spion sub acoperire în miezul Războiului Rece.

George Smiley este cel mai celebru personaj al său, introdus în primul său roman din 1961, Call for the Dead. Publicat în 1974, Tinker, Tailor, Soldier, Spy este considerat ca cel mai bun roman al său și una din capodoperele ficțiunii de spionaj.

La douăzeci de ani de la căderea Zidului Berlinului, scenaristul Peter Morgan i-a sugerat lui Tim Bevan, producător și co-președinte al companiei Working Title Films o potențială adaptare a romanului pentru cinema, iar acesta a simțit că e momentul ideal pentru acest proiect. Bevan explică: “După 20 de ani, lumea s-a schimbat, așa că am considerat că un film despre perioada războiului rece ar fi binevenit. M-am gîndit că un film de limbă engleză ar putea vorbi despre dușmanul de atunci, pus în contextul potrivit. Iar romanul despre care mi-a vorbit Peter mi s-a părut cel mai potrivit pentru un film.”

Scriitorul a primit bine ideea: “A fost, de fapt, destul de entuziasmat”, spune Bevan, care a început imediat pregătirile împreună cu Eric Fellner, partenerul său de la Working Title, recrutîndu-l în proiect și pe Robyn Slovo, care mai lucrase cu compania. “Cred că a înțeles că e o oportunitate de a se adresa prin această ecranizare publicului mai tînăr, din ziua de azi. “Mi-am cîștigat existența, chiar și reputația, scriind cărți, dar cred că publicul de azi, în marea lui parte, nu mai citește. De aceea, sînt mulțumit dacă poate avea acces la poveste prin intermediul unui film. Dacă îi va face să-și dorească să citească și cartea, voi fi și mai mulțumit.”

Cînd scriitorul a acceptat propunerea companiei de producție, a insistat ca realizatorii să nu fie integral fideli romanului. “Ne-a spus că își dorea ca noi să facem un film de epocă, dar trebuie să-l reinterpretăm”, spune Bevan. Le Carré spune: “Versiunea pentru televiziune avea nostalgie, iar personajele erau forte atașante. Filmul de acum e lipsit de sentimente, e sumbru, mai crud, și exact așa și trebuie să fie. Cînd am scris romanul, m-am gîndit că are o universalitate pe care o puteam exploata. Cartea a rezonat cu publicul, căci oamenilor le place să-și vadă viețile în termeni de conspirație, mai ales relația lor cu instituțiile.”

“Povestea în esența sa este una despre “cine e vinovatul?”, spune Bevan. “Cine e agentul dublu? Povestea se mișcă înainte și înapoi, prin diferite perioade de timp. Dacă o făceam prea simplă, dovedeam lipsă de respect pentru complexitatea sa; dacă o făceam prea complicată, riscam să îndepărtăm spectatorul. A fost o adevărată cursă de echilibristică.”

Le Carré spune: “Pentru mine, lumea secretă a spionilor era și o metaforă pentru lumea în care trăim, în care ne trădăm unii pe alții, ne dezamăgim reciproc și în care mai degrabă ne prefacem că trăim, decît să fim preocupați să trăim de-adevăratelea.” Slovo adaugă: “E o poveste universală despre trădare și înșelăciune, despre onestitate și necinste, despre oameni care își bagă nasul în viețile altora, asta în timp ce ei înșiși mint despre propriile vieți.”

MAEȘTRII SPIONI

În timp ce căutau un regizor pentru film, Tim Bevan a primit un telefon de la Tomas Alfredson, cineastul suedez care a captat atenția comunității cinematografice internaționale cu Let the Right One In. Alfredson auzise că Working Title se pregătește să facă acest film. S-a stabilit o întîlnire, iar Bevan spune: “Mă așteptam să întîlnesc un tînăr suedez îmbrăcat la modă, dar m-am trezit la ușă cu un tip foarte înalt, cam de-o vîrstă cu mine, și foarte liniștit. L-am întrebat care e abordarea lui, iar el mi-a spus: “Mă gîndesc că toți tipii plini de mușchi se duc și se înrolează în armată, iar ceilalți, tocilarii, se fac spioni.” M-am gîndit că, da, e un punct de vedere demn de luat în seamă.”

Bevan continuă: “Căutam o viziune regizorală a unui regizor sigur pe el, care să poată conduce cu mînă fermă spectatorul prin această poveste. Tomas nu părea candidatul pe care-l căuta, dar Le Carré a văzut “Let the Right One In” și ne-a impulsionat să mergem pe mîna lui Tomas.” Scriitorul spune: “Mă gîndesc că, lucrînd cu un regizor străin avem avantajul că, ceea ce pierdem pe partea spiritului britanic, recompensăm din plin ca spirit internațional, universal.”

Regizorul recunoaște că a simțit presiunea faptului că urma să lucreze pe baza unui roman extrem de important în literatura britanică: “Dar trebuie să nu te lași copleșit, pentru că, dacă vrei să-ți faci treaba cu curaj, trebuie fii complet conectat la material. John Le Carré a fost incredibil de generos și de deschis cu noi și ne-a sfătuit să privim romanul prin proprii ochi. Așa că am încercat să pun în imagini ce am văzut în carte, astfel încît caracterul uman al personajelor să răzbată pe ecran.”

După ce Peter Morgan a scris prima versiune a scenariului, producătorii au aflat că scenaristul nu mai era disponibil ca să continue, așa că s-a apelat la echipa formată din Bridget O’Connor și Peter Straughan, care au lucrat la scenariu timp de un an. John Le Carré declară: “Am o mare admirație pentru ceea ce au scris Bridget și Peter. Cred că cel mai mare compliment pe care realizatorii l-au putut aduce cărții a fost faptul că au făcut propriul lor film. Cred că s-au descurcat minunat.”

Rămînînd fidel perioadei în care a fost scris și publicat romanul, filmul se desfășoară între anii 1973 și 1974. Bevan adaugă: „Scenariștii au păstrat complicațiile din carte și au creat o poveste convingătoare, emoții și personaje profunde.” Regizorul spune și el: “Acest film e, cu siguranță, un mare pas înainte pentru mine. Fac filme de 30 de ani, iar aceasta a fost o mare șansă pentru mine să lucrez într-o limbă străină. Dar toată lumea m-a ajutat foarte mult.” Afredson are numai cuvinte de laudă în primul rînd pentru jumătatea feminină a echipei de scenariști, Bridget O’Connor, care, din nefericire, a murit exact cînd începeau filmările: „M-a ajutat foarte mult perspectiva ei, ca femeie. Acești bărbați trebuia să-și folosească și partea lor feminină.”

ÎN PIELEA LUI GEORGE SMILEY

Pentru că Sir Alec Guiness a lăsat istoriei filmului cea mai memorabilă interpretare a personajului George Smiley, Gary Oldman a avut de preluat dificila sarcină de a interpreta unul din cei mai faimoși spioni din luma ficțiunii. Tomas Alfredson îl descrie pe Smiley drept „spionul perfect”, așa că era nevoie de un actor care să nu exagereze cu interpretarea. Gary Oldman a fost candidatul perfect pentru viziunea realizatorilor: „Gary Oldman își poate șterge ochelarii și e la fel de pătrunzător ca un alt actor care dă un pumn cuiva. E un mare actor. Gary spune atît de multe prin cele mai mici expresii ale feței. Cînd ridică vocea, chiar și puțin, efectul este uriaș. Penru actor e o abordare foarte vulnerabilă, să lucreze cu atîta subtilitate. A fost fantastic să-l urmăresc.”

Gary Oldman spune: „Am fost foarte flatat cînd mi s-a oferit rolul lui George Smiley și că aveam să iau parte la acest proiect. Smiley s-a născut din experiența personală a lui John le Carre, așa că e un personaj foarte complex realizat. Anglia are o tradiție foarte îndelungată în spionaj, și aș spune că am spionat foarte bine. George Smiley e un personaj delicios și un rol minunat pentru un actor. Este, în același timp, manierat, chibzuit și perspicace. E un mare manipulator al birocrației, are o memorie incredibilă, pe care o folosește ca pe o capcană și are un simț înnăscut al slăbiciunilor specifice condiției umane.”

După o primă întîlnire scurtă cu Alfredson, pentru a discuta despre personaj, Oldman spune că a avut apoi discuții mai îndelungate despre anumite detalii, precum silueta lui Smiley, dacă poartă sau nu ceas; am decis să nu poarte cu el cătușe, etc.” Pentru a deveni Smiley din cap pînă în picioare, Oldman a refuzat o perucă, dar părul i-a fost albit și vopsit cărunt. Creatoarea de costume Jacqueline Durran a ales perechea de ochelari pe care Smiley trebuie să o poarte tot filmul, dar ochelarii i-a găsit Gary Oldman, într-una din călătoriile sale. Durran spune: „Lui Tomas i-au plăcut, așa că am făcut un duplicat după ei, pentru cazul în care s-ar fi întîmplat ceva cu ei pe platou.”

Concluzionînd, Gary Oldman spune: „Am jucat multe personaje extrovertite, așa că acum mi-a plăcut schimbarea, să interpretez un personaj atît de liniștit. Smiley nu se dă în spectacol. E parte a unei partide cu miză uriașă, în care fiecare îl urmărește pe celălalt.”

CINE SÎNT CEILALȚI

Titlul (original, n.n.) este luat dintr-o poezioară pentru copii: „Tinker, tailor, soldier, sailor, rich man, poor man, beggar man, thief”, iar în carte, acestea sînt numele de cod ale spionilor. Cei doi scenariști au păstrat mare parte din nume în film. „Circul” a trebuit apoi să fie populat de actorii din jurul lui Gary Oldman. Producătorul Robyn Slobo spune: „Nu a fost greu să găsim restul actorilor. Aveam un scenariu excelent scris după o carte excelentă, plus un actor mare pentru rolul principal.” Tomas Alfredson adaugă: „Aveam nevoie de actori puternici, care să se poată echilibra unul pe celălalt și cred că am reușit să-i găsim.” Tim Bevan adaugă și el: „Au venit la audiții mulți actori pentru motivul că în ziua de azi nu mai sînt multe roluri de acest fel. Actorii își doresc astfel de roluri.”

În fruntea “Circului” se află prietenul și mentorul lui, cu nume de cod “Control”, interpretat de John Hurt, de două ori nominalizat la Oscar. Hurt spune: “Control nu e un rol forte mare. De fapt, e cel mai scurt rol principal pe care l-am jucat vreodată, dar e un rol central. Iar ceea ce știe despre trădător, îl face pe Smiley să-și conducă ancheta.”

Deși Control este apropiat de Smiley, nu-l exclude pe prietenul său din cercul de suspecți. Dar primul dintre suspecți e „Tinker”, adică Percy Alleline. Toby Jones este cel care-i dă viață lui Percy, despre care spune: “El e instrumentul schimbării, în sensul că propria sa ambiție este cea care-l face să vrea reorganizarea Circului. Dar fiecare personaj este, pe rînd, și pion și rege, și este exact tipul de individ care poate fi condiționat și controlat de cineva cu intenții necurate. Slăbiciunea lui este dorința de putere și este exact genul de slăbiciune care poate fi exploatată.”

Transferul de putere la conducerea Circului îi este favorabilă lui Bill Haydon, cu nume de cod “Tailor”, portretizat de Colin Firth, care spune despre personajul său: “Haydon are o putere imensă în negocierea operațiunilor străine. Este foarte admirat de membrii mai tineri ai organizatiei, fiind adulat ca un erou. Cu toții îi admiră felul de a se purta, dar, de fapt, e la fel ca ceilalți din jurul său: cu toții sînt niște oameni foarte singuri. Sînt niște profesioniști extrem de bine pregătiți, dar al căror idealism a fost călcat în picioare. Fiecare dintre ei e vulnerabil în felul său și incapabil de intimitate. Atunci cînd au parte de așa ceva, intervine iremediabil trădarea. Avînd în vedere toate acestea, toți acești bărbați nu-și pot permite să dea curs sentimentelor.”

Ciarán Hinds este “Soldier”, și spune despre personaj: “E un cabalist care simte șansa cînd se înclină balanța puterii. Roy Bland, pe numele lui adevărat, este capabil să meargă înainte cînd Control pierde conducerea, și să-și urmărească interesele cu agresivitate. E direct, dar a învățat și să joace manipulator.”

Singura femeie din cercul spionilor e Connie Sachs, care e interpretată de Kathy Burke: “E singura în care Smiley are încredere; e mereu pe fază, deși nu mai e foarte activă operațional, și știe în continuare fiecare pas al sovieticilor. Se simte foarte apropiată de Smiley, pe care îl consideră extrem de inteligent și de loial; acesta a tratat-o dintotdeauna ca de la egal la egal. Cînd vede că a fost îndepărtat de la conducere Control, simte că o eră a luat sfîrșit și regretă vremurile în care erau toți o echipă.”