Articole The Japanese Dog

(2013)

Câinele Japonez

Declarația regizorului

Ce m-a atras de la început la scenariul scris de Ioan Antoci a fost simplitatea și ingenuitatea cu care era scris. Am încercat să păstrez această direcție și în realizarea filmului. Modul în care am restructurat scenariul, opțiunea de a păstra distanța în imagine, durata cadrelor, alegerile luate la montaj, toate au tins către o sobrietate a emoției pe care nu am încercat deloc să o evităm ci să o acumulăm în spatele suprafețelor și fețelor aparent reci și aspre.
Victor Rebengiuc a intuit perfect acest demers al nostru și a reușit să investească filmul cu exact nuanțele aflate între o răceală prea crudă și o exacerbare prea dramatică. Prestația sa a intrat într-un contrast emoționant cu cea a nepotului (Toma Hashimoto) și a candorii personajului său.

Sinopsis
jinglebells