Articole Prisoners

Este Ziua Recunoștinței, e rece și înnorat într-o suburbie din Pennsylvania, genul de localitate în care copiii se plimbă cu bicicleta și ies la joacă în fiecare zi. Într-o casă călduroasă și primitoare, familiile Dover și Birche, vecini și prieteni apropiați, împărtășesc masa tradițională. Râd, se destind, se simt bine. Lumea e în ordine. Într-o clipită, cele două fete, în vârstă de șase și șapte ani, dispar, sunt de negăsit. Este probabil cel mai cumplit lucru pe care și-l poate imagina un părinte, o familie. Așa începe coșmarul familiilor Dover și Birche din care pare imposibil să evadeze.

„Prizonieri dezbate unul dintre cele mai dificile subiecte - dispariția copiilor.” - spune regizorul Denis Villeneuve. „Numai gândul ne îngreunează și ne cuprinde frica. Este de neînchipuit răspunsul la întrebarea: Ce aș face, dacă mi s-ar întâmpla mie? Te întrebi până unde ai merge ca să-ți găsești copiii înainte să fie prea târziu.” Hugh Jackman, care interpretează rolul lui Keller Dover, tatăl fetiței dispărute Anna Dover, descrie filmul. „Este un thriller clasic contracronometru, care te ține pe jar. Este un scenariu bine scris, cu tot felul de răsturnări de situație. Dar este și un subiect foarte dureros, dacă ne imaginăm prin ce trec sufletul și mintea într-o asemenea situație tensionată.”

Jake Gyllenhaal, în rolul detectivului care investighează cazul, spune că apreciază că scenariul examinează subiectul din perspectiva familiilor și din afara lor. „Filmul ridică niște întrebări. Până unde ai merge pentru oamenii pe care îi iubești? De asemenea, ne prezintă îndeaproape cum se manifestă relațiile interumane într-un oraș mic, într-o asemenea situație. Ne este prezentată și perspectiva unui polițist, pe care anumiți oameni îl privesc ca pe o soluție, iar alții ca parte din problemă.”

Știind că proiectul ridică întrebări grele cu răspunsuri și mai grele, Johnson spune că Alcon și ceilalți producători aveau misiunea de a găsi un regizor care să poate aborda un subiect atât de dificil în așa fel încât să expună pe ecran emoțiile crude, ca publicul să trăiască odată cu personajele. „Elementul comun al filmelor lui Denis este umanitatea, naturalețea conflictelor emoționale. Știam că povestea asta va fi pe mâini bune.”

„Denis a spus că înțelege personajele și trăirile lor, că știe cum să rezoneze cu ele și cum să exprime asta cinematic.” - spune Kolbrenner. „Și exact asta a făcut. Acest film te duce în cele mai tenebroase locuri, iar regizorul le-a insuflat personajelor pasiune și creativitate în fiecare zi.” „De la bun început am știut că pot să abordez povestea în mai multe feluri.” - spune Vulleneuve. „Este un subiect dificil, dar și foarte profund. Și știam că publicul va fi interesat, dacă se pot identifica cu personajele.”

Scenariul lui Guzikowski și abordarea lui Villeneuve au atras actori cu renume precum Jackman și Gylenhaal, Viola Davis, Maria Bello, Terrence Howard, Melissa Leo și Paul Dano. Și, în spatele camerei, cel care l-a ajutat pe Villeneuve să redea povestea este legendarul cineast Roger Deakins. „Începând cu Denis și Roger, până la distribuția nemaipomenită, filmul ăsta este într-adevăr binecuvântat cu bogății.” - mărturisește Davis.

Distribuția și Personajele

Evenimentele înfiorătoare care se desfășoară în Prizonieri, începând cu dispariția fetelor Anna Dover și Joy Birch, le stârnesc reacții personajelor pe care nu le-ar fi crezut posibile. Mai ales, în cazul lui Keller Dover. „Oamenii uită de politețe în circumstanțe extreme.” - spune Hugh Jackman. „Nu le mai pasă de ce cred ceilalți. Comportamentul devine elementar, gutural. Fie că cedează nervos, se înfurie sau își pierd speranța, sentimentul este sincer. E ceea ce simt personajele ca să poată să facă față întâmplărilor.”

Dover este tâmplar și preocupat de metode de supraviețuire, asta o demonstrează subsolul său complet echipat și aprovizionat. Soțul devotat și tată a doi copii este pregătit pentru orice. Sau, cel puțin, asta credea. „Personajul meu are o replică - Speră că o să fie bine, pregătește-te pentru ce-i mai rău.” - spune Jackman. „Are un plan de rezervă pentru orice... dar nu pentru asta. După ce dispare fiica lui în vârstă de șase ani și își pierde speranța în eficiența poliției, conclude că el este singurul care o poate salva. Are un instinct puternic de a-și proteja familia și, în cazul ăsta, asta înseamnă s-o găsească pe Anna.”

Jackman s-a interesat de comportamentul celor preocupați de metode de supraviețuire. Personajul său este un alcoolic în recuperare, iar acest element intervine într-un punct critic al poveștii, așa că actorul s-a documentat și despre asta, precum și despre efectele nesomnului. A îmbinat aceste informații cu ceea ce a descoperit că se întâmplă cu familiile aflate în situația asta. Actorul explică faptul că Dover, după ce și-a asumat rolul de detectiv din nevoia disperată de a avea control asupra deznodământului, „trebuie să știe ce face poliția - metodele, statistici despre cazurile de copii dispăruți și cum situația se agravează cu fiecare zi ce trece.”

Actorul continuă. „Keller nu se consideră un justițiar. Nu acționează numai la impulsul sentimentelor. Crede că are dovezi palpabile pe care poliția nu le ia în considerare, iar asta îl înfurie și mai tare și îl face să vrea cu atât mai tare să găsească suspectul și să-l interogheze personal.”

„Cred că orice părinte al cărui copil a dispărut ar intra în panică, dacă ar crede că poliția nu investighează fiecare pistă.” - spune Davis. „Iar Keller a intrat în panică. Și-a spus că, dacă poliția nu face ce trebuie, el trebuie să facă ceva. Crede că are un indiciu pe care nimeni nu-l urmărește și că autoritățile îl văd ca pe un tată isteric și de asta nu-i dau crezare. Părintele se gândește că e toamnă, e frig, iar șansele de a le găsi pe fete scad cu fiecare clipă, așadar Keller consideră că nu are de ales decât să apuce hățurile.”

„Din prima clipă, Keller nu are încredere în Loki.” - spune Kolbrenner. „Este tânăr, n-are experiență și, pentru că Loki nu are copii, Keller nu crede că poate să-și dea seama prin ce trec familiile, astfel nu este suficient de motivat să le găsească pe fete.”

Scenariul Prizonieri a ajuns la regizor în timp ce acesta lucra cu Jake Gyllenhaal la primul lor film împreună, Enemy. Villeneuve s-a gândit imediat la Gyllenhaal pentru rolul detectivului Loki.

„Jake este un actor nemaipomenit, un artist talentat și un prieten de-al meu.” - spune Villeneuve. „M-am bucurat că a acceptat rolul și că împărtășim această experiență.” „Denis îmi știe punctele forte, știe când să mă motiveze, când mă frustrez și când mă simt în largul meu în munca mea.” - spune Gyllenhaal. „N-am mai lucrat cu același regizor la două filme consecutiv, dar primul film a fost o experiență creativă grozavă, așa că m-am entuziasmat de Prizonieri chiar înainte să citesc scenariul. După ce l-am citit, personajul meu mi s-a părut fascinant.”

Actorul spune că datorită demonilor săi interiori și ale influențelor tinereții sale, Loki este priceput în meseria sa. „Își ascunde trecutul, mai ales prin felul în care se îmbracă, deși pe alocuri se văd părți din tatuajele. Petrece mult timp singur, observând oamenii, este retras și nu socializează decât cu colegii lui de serviciu. E dispus să intre în mintea suspectului, să exploreze cele mai întunecate unghere ale minții criminale. E concentrat, reținut și intens, dar furia mocnește înlăuntrul său. De asta este foarte perseverent, sceptic uneori și foarte bun în meseria lui. Și o știe.”

Loki preferă să lucreze singur, iar asta îl face intolerant la intervenția lui Dover în investigație. „Personajul meu nu poate să înțeleagă ce simte un părinte într-o asemenea situație.” - continuă Gyllenhaal. „Dar Keller are o perspectivă naivă. N-are niciun fel de experiență în investigații și nu știe ce detalii trebuie urmărite. Avem același scop, dar experiența nu este un lucru mărunt.”

„Detectivul Loki este un polițist devotat și perspicace.” - spune Johnson. „Dar este puțin arogant și crede că intuiția lui Keller, certitudinea pe care o exprimă față de un anumit suspect se datorează doar panicii. Loki îi respectă poziția ca tată, dar nu-i ia în serios acuzațiile. Keller i se pare prea agresiv. Loki trebuie să analizeze dovezile cu meticulozitate și să nu elimine niciun suspect de pe listă.”

„Loki a rezolvat aproape toate cazurile pe care le-a anchetat.” - adaugă Jackman. „Iar acum este prins într-un labirint. Crede că se îndreaptă într-o direcție, ca apoi direcția să se schimbe complet. Și cu cât mai ciudat se comportă Keller, cu atât mai mult îl ia în vizor.” „Cred că oamenii care acționează impulsiv au de suferit.” - spune Gyllenhaal. „Keller este mânat de instinctul animalic și îl duce pe un drum nefast. Loki doar așteaptă să vadă unde ajunge. Mai ales în ceea ce-l privește pe Alex Jones.”

Alex Jones este un tânăr pe care poliția îl suspectează inițial de dispariția fetelor. Este luat în arest în interogat, dar în cele din urmă e eliberat fără să i se aducă acuzații.
Paul Dano interpretează rolul enigmaticului Alex Jones. Dano, pe care îl atrag rolurile neconvenționale, spune: „Alex este un tip complicat. Îți dă impresia de răufăcător și de victimă deopotrivă. E misterios, iar, unui actor, asta prezintă ocazia de explorare.”

Villeneuve știa, pe măsură ce citea scenariul, că îi va oferi rolul lui Dano. „Mi-am spus că am nevoie de Paul Dano. Paul este unul dintre actorii mei preferați și aveam nevoie de o prezență impunătoare, ca publicul s-o simtă chiar și când nu-l vedea pe Dano pe ecran. Paul a conferit personajului o calitate copilărească - ca și cum nu s-ar fi maturizat niciodată, ca și cum timpul s-ar fi oprit în loc pentru el.”

Deși Dano și Jackman joacă în unele dintre cele mai profunde scene din film, pe platou au avut o relație productivă. „Hugh este o persoană mărinimoasă și generoasă.” - remarcă Dano. „Am avut niște scene dificile, intense și intime, dar cred că am transmis ceea ce trebuia.”

Deși vecinul lui Dover, Franklin Birch, este la fel de speriat de dispariția fiicei sale, nu este de acord cu acțiunile lui Keller. Amândoi se macină emoțional, dar Franklin este mai interiorizat.

Howard spune că Villeneuve a creat un mediu sigur și de încredere care le-a permis actorilor să trăiască emoțiile variate. „Deși subiectul este atât de încărcat, cred că a fost cel mai destins platou pe care am lucrat vreodată. Deși a trebuit să interiorizăm cele mai negre gânduri și sentimente pe care le poate avea un om, ne-am eliberat de inhibiții datorită lui Denis. Puteam să plonjăm oricât de adânc în sufletul personajelor, pentru că știam că el e acolo să ne prindă.”

Rolul soției lui Franklin, Nancy Birch, este interpretat de Viola Davis, care spune că a avut un parteneriat lucrativ cu Howard. „Îl iubesc pe Terrence.” - spune actrița. „Este un om bun și sensibil. Are o bogăție emoțională care este necesară unei astfel de povești și este un partener extraordinar.”

Davis vorbește despre poveste din perspectiva privitorului: „Toate personajele parcurg același drum, dar separat. Vor fi momente în care publicul o să vrea să strige la ecran: De ce nu stați de vorbă, pur și simplu? Să vă împărtășiți sentimentele și să vă descărcați în loc să vă retrageți să vă lăsați zdrobiți de povara suferinței? - Dar nu pot să facă asta. E prea mult.”

Deși știe că Keller le caută pe Anna și Joy, Grace îl învinuiește într-o oarecare măsură. Bello empatizează. „E pregătit pentru sfârșitul lui, deci de ce n-ar putea s-o salveze pe fiica noastră? Personajul începe să se destrame, la fel ca relația cu soțul ei, într-o oarecare măsură. Este furioasă pe el și pe întreaga situație, așa că se rupe de lume, altfel simte că o să moară.”

„Reacția lui Grace la durere este să piară, să se facă dispărută.” - confirmă Villeneuve. „Aveam nevoie de o actriță care la începutul filmului să poate să exprime vlagă și bucurie, ca apoi, încet-încet, să se stingă treptat și să devină aproape o stafie. Deși Maria este o femeie frumoasă, a lăsat să transpară angoasa personajului ei - era nemachiată, obosită, arăta aproape ca o umbră. Te face să simți durerea de care Grace încearcă să scape.”

O altă femeie care a trăit o tragedie asemănătoare este Holly Jones, mătușa lui Alex Jones, care și-a pierdut copilul și soțul și acum se poate să-l piardă și pe nepotul său. Soțul lui Holly a părăsit-o cu ceva ani în urmă fără niciun avertisment, lăsând-o să-l crească singură pe Alex, care acum este suspect în dispariția lui Joy și Anna. După ce Alex dispare, după ce este eliberat din arest, Holly suspectează că și el este o victimă.

Melissa Leo este aproape de nerecunoscut în rolul lui Holly. „Este o femeie singuratică, locuiește cu nepotul și câinele ei, după ce și-a pierdut familia - o durere care nu poate fi vindecată.” - spune Leo. „Nu vrea să ia parte în lume sau ca lumea să interacționeze cu ea. Cred că se sprijinea pe soțul ei, care a plecat de peste cinci ani, iar nu știe nici măcar unde e. A rămas cu Alex, un tânăr fragil. Dar el este tot ce are pe lume și vrea să-l protejeze.”

Un element esențial în Prizonieri este observarea situației de criză din diferite puncte de vedere - cum îi afectează pe tații, pe mamele, pe frații și surorile fetelor dispărute, dar și pe cei implicați în investigație, precum și pe oamenii din comunitate, într-o oarecare măsură. „Toate personajele trăiesc momente importante, iar interpretările trebuiau să fie autentice pentru a fi credibile. Am avut nevoie de actori mari pentru fiecare rol și i-am găsit.” - spune Villeneuve.

Crearea atmosferei de frică

Acțiunea filmului Prizonieri se desfășoară în Pennsylvania, dar a fost filmată în zona Stone Mountain și alte suburbii din Atlanta, Georgia. Realizatorii au ales cartierul Stanton Woods, care este în apropierea Conyers, care a devenit cartierul fictiv Conyers în film. Filmările au început în luna ianuarie, ceea ce a fost pe placul lui Villeneuve. „Vremea a fost ca de Ziua Recunoștinței - ploaie, frig, dar fără nămeți de un metru, ca în nord. Localnicii au spus că a fost cea mai grea iarnă din ultimii ani, dar pentru noi a fost perfectă.”

Ca să redea atmosfera unui oraș din nord-est în pragul iernii, cu bruma rece care împânzește orașul, la propriu și la figurat, regizorul a apelat la scenograful Patrice Vermette, designerul de costume Renee April și la venerabilul director de imagine Roger Deakins.

Vermette s-a inspirat din fotografiile mai puțin suprarealiste ale lui Gregory Crewdson. „Citesc scenariile ca pe cărți. Văd imagini. Apoi încep să strâng imagini din fotografiile și schițele mele personale și din cărți și de pe internet.” - spune acesta. „De asemenea, îmi place să călătoresc și să fotografiez momente și locuri care mi se pare că redau atmosfera potrivită pentru povestea filmului.” Vermette vorbește despre faza de documentare. „Am discutat mediul vizual - culori, texturi, suprafețe reflexive, tot ce contribuie la ambianță.”

Unul dintre decorurile pe care le-a creat Vermette este complexul de apartamente abandonat și în paragină unde Dover îl duce pe Jones. Echipa designerului a construit interiorul pe un platou. Exteriorul este o clădire din centrul Atlantei, pe care au construit o extensie și au transformat-o într-un bloc abandonat. În ton cu întâmplările dramatice, Vermette a folosit culori terne. „Am ales albastru, griuri și verde pentru familia Birche și maro, ocru și culoarea lutului ars pentru familia Dover.” - spune Vermette.

Și designerul de costume Renee April a îmblânzit paleta de culori. „La final, am luat fiecare articol de îmbrăcăminte și l-am înmuiat în vopsea gri pală, pentru a atenua culorile. Am folosit nuanțe de gri, maro, mov... culorile melancoliei.” A cumpărat hainele din magazinele Sears, Wal-Mart, Target și Goodwill - de unde și-ar cumpăra haine oamenii din clasa muncitoare.

Singura excepție căreia nu i s-a aplicat această paletă de culori au fost fetițele dispărute, nucleul poveștii. „Denis a spus că vrea ca Anna și Joy să fie îmbrăcate în roz. Am fost perfect de acord.” - spune April.
„Roger a creat un element claustrofobic care se potrivește foarte bine poveștii.” - spune Villeneuve. „Întunericul este important în film - zilele sunt înnorate, iar nopțile - în mare parte mulțumită lui Roger - sunt poetice.”

Cineastul a filmat filmul digital, ceea ce l-a încântat. „Pot să dorm noaptea, chiar dacă văd ce filmez.” - spune Deakins glumind. „Îmi place mediul digital datorită iminenței pe care o oferă. Regizorul poate să vadă ce fac, eu pot să văd ce fac. E plăcut să poți să te uiți la un monitor și să vezi exact ce imagine vrei să captezi și să discuți cu regizorul. Este un mare avantaj.”

Pentru că a folosit numeroase lumini practice, mediul digital i-a oferit încă un beneficiu lui Deakins. „Mare parte din muncă este alegerea luminilor pentru fiecare cadre. Eu am folosit lumini practice, precum veiozele sau lustrele care luminează camera, mai degrabă decât lumini de film. Iar, în mediul digital, este mai ușor să lucrezi cu ele. Îmi oferă mai multă flexibilitate de mișcare.”

După realizarea imaginii, Villeneuve s-a bucurat să lucreze cu monteurii veterani Joel Cox și Gary Roach. „Știam că Joel și Gary au instincte puternice față de condiția umană. Stilul lor de montaj pune în valoare explorarea experienței lăuntrice a personajelor și exact de asta aveam nevoie ca să spun povestea asta.”