Articole Next

(2007)

Capcana viitorului

review

"Next" / "Capcana viitorului" - De la maniile anilor cincizeci, la idiosincraziile mileniului III.
S-au adunat trei oameni, ca sa scrie un scenariu prost

Philip K. Dick (1928-1982) ramane unul dintre cei mai mari scriitori S.F. ai tuturor timpurilor - in special prin inteligenta sa de a construi contexte impalpabile, realitati atat de evanescente incat iti scapa printre degete, ploturi ce sfarsesc prin a-ti submina credinta propriei identitati... E practic imposibil sa mai gandesti la fel, o data ce ai citit "Ubik" sau "The Man in the High Castle" - iar "Do Androids Dream of Electric Sheep?" a ajuns pe ecran sub forma neuitatului "Blade Runner", unul dintre piscurile superlative ale filmului S.F.

Din pacate, pe vremea lui Dick - si nu numai - scriitorii S.F. nu traiau cu aer, si erau adesea nevoiti sa scrie chiar si in cele mai neinspirate momente, ca sa nu-i caute pe-acasa moartea de inanitie. Cine a parcurs mai scrupulos bibliografia marelui autor, stie ca multe povestioare inepte au iesit din masina lui de scris - inclusiv "The Golden Man" (1954), despre un viitor post-apocaliptic unde omenirea degenerata e amenintata sa fie inlocuita de mutanti paranormali. Serviciile speciale il captureaza pe Cris, un asemenea mutant capabil sa "vada", in viitor, toate consecintele posibile ale unei actiuni, ca un sahist genial - si incep sa-l studieze. Dar Cris mai are o proprietate, doar de el stiuta - pielea lui aurie are efecte afrodisiace irezistibile, drept pentru care seduce o agenta, o lasa insarcinata si fuge, semn ca pe aceasta cale respectivii mutanti vor infiltra si inlatura omenirea nemutanta. in toata aceasta ineptie marcata de idiosincrazii proprii anilor cincizeci, singura parte cu adevarat meritorie este cea privind facultatile vizionare ale lui Cris. Asadar, nu e de mirare ca scenaristul Gary Goldman a inlaturat toate gugumaniile prafuite din jur, luand numai acest nugget de aur pentru a face din el un storyline mai in ton cu exigentele zilelor noastre. Dar nu singur, ci impreuna cu Jonathan Hensleigh si Paul Bernbaum. si n-au pus in loc idei mai bune decat ale lui Dick, ci pur si simplu marotele zilei de azi. Pe sleau spus: s-au adunat trei tampiti, ca sa scrie un scenariu si mai tampit. Culmea - au ajustat vizionarismul lui Cris, folosind o idee dintr-o alta povestire S.F. veche (dar excelenta, de asta data: "Now+n now-n" de Robert Silverberg; pe generic, nici vorba, asa ca Bob ar putea lejer sa le ia ceva banuti in justitie, pentru plagiat).

In proza lui Silverberg, eroul comunica zilnic, la aceeasi ora, prin telepatie, cu el cel de poimaine si el cel de alaltaieri - prilej cu care isi dadea siesi rezultatele curselor si putea sa parieze pe castigatori; evident, paria modest, ca sa nu bata la ochi - doar atat cat sa aiba din ce trai bine. Pana cand, in viata lui apare o femeie... dar nu e nici locul si nici momentul sa va spun aici toata povestirea. Ei bine, Goldman, Hensleigh si Bernbaum il iau pe Cris (numele i-l lasa neschimbat, ca sa nu se mai incurce), si-l pun sa poata vedea oricand viitorul, in limita a doua minute. Putere pe care si-o foloseste ca sa joace la cazinou, in Vegas (evident, mizeaza modest, ca sa nu bata la ochi - doar atat cat sa aiba din ce trai bine). Drept paravan, face pe iluzionistul. Pana cand, in viata lui apare o femeie... dar nu e nici locul si nici momentul sa va povestesc aici tot filmul. Va spun numai ca niste teroristi ruso-francezi (ca sa nu se supere nici unii, nici altii), fura o bomba nucleara, vin frumos cu ea-n buzunar la Los Angeles, si vor s-o detoneze. Asa ca, hodoronc-tronc, serviciile speciale se iau dupa Cris, ca sa-l prinda si sa-l roage frumos sa-i ajute. Cris nu vrea, ca tine mai mult la propria lui libertate decat la ale opt milioane de vieti losangeleze. Asa ca fuge - si agentii, dupa el! Teroristii, nu se stie cum (si nici nu conteaza) afla, asa ca hai si ei dupa el, sa-l omoare pana nu se lase convins de ailalti. Ca sa fie tacamul complet, Cris o ia cu el pe femeia visurilor lui, careia-i premonizase aparitia cu ani in urma - si, ce sa vezi, taman la tanc a aparut! si de-aici incolo, sa te tot tii, hotii si vardistii din Vegas pana-n L.A.

Desi va dau cuvantul meu ca nu merita, imi fac scrupule totusi si nu spoliez sfarsitul - spunandu-va doar atat: e asa de prost, incat in momentul cand vezi ca-ncepe genericul final mai intai sughiti, si pe urma-ncepi sa plangi. Dupa bani. Toata jumatatea a doua a filmului e o pastisa dupa "Brazil" de Terry Gilliam, "Devil's Advocate" de Taylor Hackford, si "The Sting" de George Roy Hill. O pastisa idioata, pot sa zic. Sigur, conteaza si ca demoazela e Jessica Biel, o hot chick de nota zece care, in materie de actorie, e la fel de sincera si complexa ca Mitzura Arghezi cand doarme (a, si, sa nu uit: tinandu-se de mana, Jessica si scenaristii fac prastie finalul singurei secvente de adevarat suspense a filmului: aia cu somniferul din juice - nu era tocmai Hitchock, da' puteau macar s-o rezolve printr-o poanta, ceva... Nu, ei au vrut ciobaneste - ca tot poposisera la un fel de stana din munti.) Conteaza si ca bietul Nicholas Cage, in ultima vreme, pare sa fi intrat intr-o faza de atrofiere totala a discernamantului - si cand il vezi cum isi chinuie fizionomia de caine batut cu care l-a inzestrat Maica Natura si genele unchiului Coppola, ca sa ne-arate noua cat sufera el, fie aici, fie-n "Ghost Rider", fie mai stiu eu unde, iti vine sa si uiti ca l-ai vazut in "Lord of War", "8 mm", "Con Air", Wild at Heart" sau "The Cotton Club".

Nici restul distributiei nu face mai multe parale. (Julianne Moore? Nici o scofala. Peter Falk intr-un cameo insipid? Of...). Asa ca singurul lucru cu care ramanem dupa aceasta noua tristete cinematografica e mestesugul regisorului Lee Tamahori in materie de thriller. Cel putin in cazinoul din Vegas, si la cabana din munti, decupajul e alert, camera se misca bine, montajul are nerv - e okay. Din pacate, imaginatia baiatului e limitata, si mult prea curand se repliaza pe solutii ieftine, cum ar fi acele miscari de camera neverosimil de bruste, insotite si de cate un "whoofff!" pe banda sonora, semn ca eroul are cate un "flash". Flash, neflash, dar le-am mai vazut si-n "300", si-n "Number 23" - de regula, ca sa ne anunte ca ceva e naspa. Iar partea finala, din L.A., adica tocmai cea mai importanta, lupta cu zmeul, ma-ntelegi, se pleosteste si-n materie de regie - da' ma rog, aia nici nu era adevarata, asa ca nu prea conteaza.

Oops! V-am divulgat sfarsitul...! Lasa, nu face nimic.

Presa despre film Despre realizatori
jinglebells